Naşterea pietrei

Sisif, într-o dimineaţă fierbinte , a început să vorbească.
Nu singur.
Cu piatra.
A cui?
A lui !
Până în munte, avea cale lungă, aşa că începu cu începuturile, cele câteva posibile…, cu descrierea facerii lumii, cu apariţia unor zei pestriţi, alambicaţi, cu caractere şi fiziologii controversate, mai mult sau mai puţin divine sau animalice.
Îi povesti despre el.
Despre naşterea lui.
Despre păcat şi despre idea în sine.
Apoi vorbi despre luptă , despre ambiţie ,misiune şi scop.
Fu seară, fu dimineaţă ,zile fără număr.

Ca şi când lucrurile, pe măsură ce le dezvălui , ce ştii, se transformă, toată această înşiruire de cuvinte, închegate în poveşti, au făcut piatra să devină mai uşoară.
Asta îl încurajă pe Sisif şi săltă pasul.
Muşchii lui vibrară.
Simţii impulsul.

-Cu privire la scop…pot să îţi spun că TREBUIE !
Haosul, ca să fie viu, a trebuit să accepte închisoarea regulilor.
Aşa m-am trezit!
Trebuie să te duc!
Nu pot fi altcineva decât sunt, cum nici tu nu poţi fi copac, sau floare sau zeu !

Nici un zeu nu se cunoaşte de piatră !

Zeii au statui !- un fel de oglizi, dar nu ştii tu ce sunt alea şi nici nu risc să îţi bag în cap….asta îţi mai lipseşte…..
Înţelegi ?
Eu trebuie să te duc.
Să ajung în vârful muntelui ca să îmi împlinesc destinul.

Ştii de câte ori te-am dus ?
Nici eu nu mai ştiu !
Te-am urât atât de muuuult, dar nu puteam fără tine.
Erai unica şansă.
Eşti inima mea !
Te-am şi iubit….. să ştii ,recunosc…cu cât erai mai grea, mai îndărătnică, luptăndu-mă cu tine, te dovedeam. Şi aşa ştiam că sunt bun, că sunt pe drumul cel bun… că mai am un pic şi o să te arunc de pe mine, din mine şi tu nu vei mai reprezenta nimic.
Şi eu voi fi Totul.
Voi redeveni!
Zeii vor capitula în faţa mea. Ei nu vor mai fi zei. Victoria e doar pentru Zei şi în luptă câştigă numai unul.
Eu sunt UNUL !
Acum … nu mă înţelege greşit. Eşti specială.
Te-am mângâiat aşa cum nici un bărbat nu a dezmierdat vreodată o femeie.
Fiecare rotunjime, fiecare colţ…fiecare por…Îţi ştiu geografia, îţi ştiu imperfecţiunile, ridurile, dorurile...
Hmm, de unele m-am folosit, pe altele le-am acoperit cu căuşul palmelor, cu cocoaşa dintre umeri, cu umbra capului plecat.
Ştii că ştiu cum eşti când plouă ?
Nici nu ai idee ce gust au lacrimile tale curse pe trupul meu…
Eşti lunecoasă atunci,…dar senzuală.
Şi poate mai adâncă…
Mirosul tău în soarele de vară e altfel,e divin.
Şi eşti şi caldă şi blândă când mă aperi de arşiţă sau zăpezi.
Noaptea eşti ca un far, ca o lună plină, îmi luceşti visele….
Adesea am simţit inima ta bătându-mi în palme, zbaterea mareică din tine, promisiunea… Nu cred că era doar oboseala din oasele mele, din sănge, din gând, era ceva acolo care pulsa.
Ştiu că eşti nepăsătoare, sloi, profitoare ! Nu ai coborî din spatele meu nici dacă m-ai vedea îngenuncheat, îţi place să te răsfeţi, îţi place să te simţi stăpână…
Te-aş arunca în fundul pământului să nu te găsească nimeni, niciodată, dar eu sunt BĂRBAT, eu nu pun la suflet capricii muiereşti, eu am o treabă de făcut. Aşa că strâng din dinţi, fiară ce eşti, şi te duc spre mai bine, te pun la picioarele zeului nătâng care mi te-a încredinţat ca pe o veşnică ispită, povară dulce, niciodată avută..

M-am întrebat adesea din ce aluat eşti tu făcută ? De ce mi te-a dat tocmai pe tine ? Muntele pe care urcăm este tot de piatră, Are vreo legătură ? Vreo semnificaţie?Tu ştii totul despre mine, ţi-am spus ….eu nici măcar originea nu ţi-o cunosc. Eşti din acest munte, eşti acasă? Eşti din muntele Olimp? De pe fundul mării? Ce sânge ai? Nobil ? Desfrănat ?Ai ?
De ce ai acceptat acest rol ? Şi tu ai aceiaşi pedeapă ? Ai acelaşi păcat ? Suntem păcate în oglindă ?Sau pentru tine e un premiu , o ridicare în grad, o trăire în altă dimensiune ?

Puteai să refuzi ! Puteai să fugi…te rostogoleşti uşor…nu ai colţuri sau lanţuri…Tu eşti FEMEIE !, găseai tu căi de scăpare. Eşti rotundă, ai forme frumoase,dai bine în peisaj, te-ai fi strecurat neobservată sau ai fi ales calea uşoară…
Toate astea ar trebui să îţi dea de gândit! Îţi spun sincer că eu în locul tău aş fi acţionat cumva. Sau acum,după ce ţi-am deschis mintea, să fiu tu, m-aş revolta. Aş cere o audienţă, aş lupta pe toate căile, întâi diplomatice şi apoi viclene. La naiba, te învăţ eu să fii Femeie ?

Vezi, cu mine funcţionează de atâta amar de vreme. Eşti exact cum trebuie şi când trebuie ! Şi eu nici măcar nu te am decât în capul meu ! Eşti doar un mijloc, un obiect, un ceva….

Ţie nu îţi pasă de ce simt eu, de ce îmi curge prin vene, dacă mai pot, dacă am şi eu nevoi….
Tu ai pe umărul cui să plângi şi ai noroc pentru că eu ştiu să ascult, chiar şi tăcerea, dar eu, eu pe umărul cui să îmi plec chinurile ?
Eu, cu statutul ăsta de bou în jug, crezi că sunt împăcat ? Crezi că asta merit ? Ştii tu că de condiţia asta am apărut pe lume ?

Cănd m-am împiedicat te-am protejat, mai ştii ? Am picioarele şiroaie de sânge, am genunchii răni vii…măinile sunt crăci de copaci noduroşi. Ochii mei au déjà umbre.Sunt alb şi din ce în ce mai trecut. Şi tu mă laşi să mor singur ? După tot ce am făcut pentru tine ?!
Cum poate să te mai suporte existenţa ? De unde atăta nedreptate pe lume ?

###

Am ajuns de-abea la jumătate. Uite, e salcia ta preferată !
Nu mi-ai spus niciodată de ce, dar mereu m-ai făcut să îmi trag răsuflarea exact aici.I-au mai crescut pletele….
Vrei să te mângâi cu ele ?Eşti veseleaaaa, aşa cum te văd în umbră….Eşti exotică…Aproape carnală. Dar ce faci ? Stai locului ! Îmi pierd echilibrul !

###

Am trecut şi peste asta !Bine că nu ai rămas grea ! Cred că ţie chiar îţi prieşte acest loc.
Ştii că am observat că te-ai mai subţiat pe alocuri ?Hai, spune-mi că o faci pentru mine….Mai subţire şi mai uşoară…Vezi ce uşor mă poţi face încrezător ?Am pentru ce lupta !Acum drumul îmi va fi mai uşor de urcat. Ritmul mai sprinten.
Deunăzi am fost foarte, foarte supărat pe tine. Cum ai putut accepta acel corb ?Și nu a fost doar o trecere…A stat ceva vreme….Și cum era de mândru !Ce umbră alungiă îşi desena….şi ce ton avea….
Câte am simţit! Câtă umilintă, câtă îndurare !
Nu pot să te mai sufăr !

###

Dacă , în momentele mele de furie te zguduiam mai tare ca să îl alung şi te scăpam, te răneam ,se întâmpla sau nu o nenorocire ? Una universală, realizezi şi tu ? Îţi dai seama că ne ratam amandoi destinul ? sau cât timp pierdeam ? Tu crezi că timpul mă aşteaptă pe mine ? Nu mai am şi eu altceva de făcut în viaţă ?
Măi, dar chiar eşti aeriană !Viaţa e atât de complexă ! Are nişte reguli !Are un ritm, un bun simţ !Sunt reguli ale decenţei , ale firescului !
Dar tu nu ştii aşa ceva !Azi , nici nu mai vorbesc cu tine !Eşti mare nesimţită !
Dar să ştii că dacă se mai întâmplă TE SPARG !
Nu mă interesează ce ai în tărtăcuţa aia a ta fără linii. Poţi s ă visezi şi la ZEUS, dar cât te duc eu în spate…fără de-astea, clar ?!

###

Hai că poate nu eşti chiar aşa nesimţită, dar, înţelegi şi tu….orgoliul meu de bărbat…..sentimentul posesiei…Vezi şi tu că nu am altă piatră….Să nu fiu sigur nici pe tine e déjà prea mult.
Partea bună cu tine, cea care compensează, este că nu eşti chiar aşa de pretenţioasă. Alţii sigur au nimerit-o mai rău. Puteai să îmi faci viaţa un iad. Să nu îţi tacă gura non stop, să mă pui să fac ce crezi tu că e important şi să încerci să mă sculptezi după chipul şi asemănarea ta.
Dar tu eşti specială.
Ideală….
Eşti de piatră !
Nu te smiorcăi cu toate sentimentalismele banale, nu te vaiţi, nu plângi din orice fleac, nu vrei ceva dulce sau ceva pufos, prostioare parfumate sau colorate…nu vrei să vânez pentru tine, nu vrei să mă abat de la cărarea mea…
Nu vrei să te scot în lume ca să fii văzută şi să te admire alţii, nu vrei să duc războaie pentru tine ca să-ţi îndeplinesc fanteziile cu eroi, cavaleri sau zei, nu eşti colţuroasă când crezi că îmi zboară mintea la alte forme….
Nu, eşti chiar dulcică.
Sigur în tine doarme o zeiţă….Poate Afrodita însăşi....în aşteptarea sculprorului.
Unde te puna colo stai ! Şi asta nu e puţin lucru !
Nu mă faci să te păzesc şi nici nu îmi dai peste nas…şi nici nu flirtezi cu răsăritul…… !
Eşti o bună manta de vreme rea !
Ok, ai şi tu defectele tale !
Nu îmi faci de mâncare şi…se pare că pentru a rămâne în formă, încă nu eşti pregătită să îmi faci urmaşi. Dar când vei fi pregătită ?Vreau să înţeleg şi eu despre ce pregătire e vorba ?Ce condiţii trebuie îndeplinite, ca tu să fii normală !
Sănătoasă eşti !Nu te-ai plâns niciodată !Nu a fost nevoie de vraci sau buruieni!Şi coaptă eşti deja!....poate prea coaptă! Ai grijă de ceasul biologic că ala nu te aşteaptă şi nici nu poate fi păcălit! Ai şi tu destulă vreme în spate….Am şi uitat de când te ştiu!Ai auzit şi tu că odată cu vârsta cresc riscurile…Eu zic….şi aşa e bine….că e cazul să te decizi! Să laşi dracului figurile şi să trecem la treabă…că dacă nu, uită-te bine la mine…îţi vin cu plod!
Atunci ce o să mai faci?
Îl creşti?
Asta dacă nu vin şi cu mă-sa…
Şi, îţi dai seama, că dacă tot va fi dat, de data asta, să aleg, Doamne, ce minunăţie o să aleg!Ce strălucire, ce forme, ce fineţe, voi alege perfecţiunea! Tu nu ai cum să înţelegi! He , He, He….

###

M-ai înjurat ieri, căţea!Am pierdut un deget! Chiar inelarul!
Vai cum, vai cum, strmba pământului. Numai aşa ştii să te miorlăi. Dar lighioanele care m-au atatcat azi nopate ce crezi că voiau? Ştii tu ce înseamnă lupta pentru supravieţuire?Ştii doar să te boieşti cu rouă…să cerşesti seminte de flori de colţ…..
Tu pierzi, uite, că acum nu mai am unde să pun verigheta!Şi să ştii că eu chiar aveam de gând.

Cu voce interioară:

Sunt bătrân şi bolnav. Simt cum scârţâie toate în mine. Picioarele nu mă mai ascultă…muşchii îmi tremură, carnea s-a fleşcăit…Capul între umeri îmi atârnă ca o piatră goală şi grea…şi acum sunt şi ciung!De data asta ajung şi gata!Imima mea e de piată! Există un sfârşit şi un început în toate!

###

Ce-i prinţeso?De ce vibrezi?Vezi creasta muntelui, neruşinată mică!Tot mai vrei să vezi reacţia zeilor……Uiţi şi ei sunt bătrâni şi luaţi! Tot mai speri să scapi de mine….să găseşti alt măgar…sau poate un bou…eşti făcută să fii povară! Nici măcar naşterea ta nu a fost altceva decât un accident, un cutremur…o lepădare….sau fie…un vis .
Eşti o apariţie de ziua a II-aca să nu zic de mâna a doua.
Ajungem, da, şi..uită-te bine la mine, de data asta simt că se va întâmpla ceva, altceva.

###
Ajunse pe vârful muntelui şi-şi aşteptă rândul la destin. Dar Zeus nu mai veni să îi tragă un şut pietrei şi să hohotească infernal.
Cocoşat de piatră, cu corbul prins în locul ciotului de deget, orb de atâta înţelegere a nimicului, se încordă şi lasă piatra jos.
O privi prelung ca pe o soţia prietenului cel mai bun.
Corbul desprins din locul degetului prevestea haosul.
Trase pietrei un şut cu ultimele forte şi se întinse să moară puţin. Dar nu-l lasă corbul…..Nu se putea lăsa mâncat chiar aşa…..
Se ridică pe vine şi văzu piatra rostogolindu-se la vale şi bucăţi mari din ea desprinzându-se în cadere….Urlă sfâşietor încât oglinda lui Zeus se sparse în mii de cioburi ce reflectau cerul chiar la picioarele lui
Luă un ciob în cu două din cele 4 degete şi se privy pentru prima dată apoi epu sa alerge nebuneşte la vale strigând:

-STAIIIIIIIIIIIIIIIIIII, Unde fugi, unde fugi……Fuga ta mă împietreşte în viaţă. Sunt eu piatră, Bărbateeeeeeeeeeeee !