ALEGERILE

Sunt oameni care de la viata lor nu vor nimic. Dar nimic absolut. Sau vor sa doarma mai mult, sa manance mai mult, sa faca sex mai mult. In rest nu vor nimic altceva. Vor o cantitate din ceva ce nu au suficient sau cat cred ca li se cuvine. De ce sa isi puna intrebari? La ce folosesc intrebarile? Ca nu le aduc in plus ore de somn sau bucati mai interesante in pat…..Dar poate tocmai acele intrebari le aduc cantitatile de care au nevoie. E posibil ca scormonind dupa niste adevaruri sa se iveasca niste solutii care sa faciliteze accesul la o sursa de hrana mai satisfacatoare sau la o zona de relaxare mai acesibila. Dar e bine in inertie pentru unii si e bine in extaz si uimire pentru altii. E bine in ritmul cunoscut sau in neritmul necunoscutului. Orice scuturare revolta p ecei statici. De ce sa le arati acestor oameni ca trece viata pe langa ei? De ce sa le spui direct sau indirect ca se rateaza, isi rateaza sansa de a se descoperi pe ei si ca minune, ca unicitate si ca ca indirect le rateaza celor din jur i sansa de a se imbogati interior din relatia cu ei? Mai bine fug, injura, comenteaza si blameaza. Cine esti tu sa vrei de la ei altceva? Cine esti tu sa le arati si alte perspective? De ce crezi tu ca tu deti adevarul vietii?
Pai nu cred. Pai nu stiu. Imi pun intrebari, caut solutii, ma minuez!
Si daca iti pui intrebari si cauti solutii nu trece pe langa tine tocmai acea viata care iti cere de mancare, care iti aminteste ca e vremea de sex?

Problema e ca oamenii nu stiu sa se aseze unde le e locul. Nici cautatorii nici cei cu linistile. Loc sub soare e pentru fiecare. Dar cei cu intrebarile uita sa caute gradina celor ce cauta iar cei cu cantitatile nu stiu sa doarma cuminti in patul celui ce doreste somnul.

Alegerile ne apartin. De ce nu ne dam raspunsuri cu privire la propriile alegeri inainte de a accepta varianta aceea de viata conflictuala?

AJUTOR!!!!!!!!!!!!!!!

Dragostea exista!
Calcati-ma in picioare! Dati-ma cu capul de pereti! Taiati-mi venele!Violati-mi poeziile! Furati-mi tot tot, t, pamantul de sub picioare si cerul....impaunati-va cu inteligenta voastra,cu regulile voastre , cu credintele voastre imprumutate, radeti de naivitatea mea, de prostia mea, de fanteziile mele nelimitate, de formele si neformele mele, de lacrimile si nelacrimile din gat, dar eu cred in dragoste,respir in dragoste, ma nasc in dragoste, ma mor in dragoste!
Cred in Acea dragoste!Cred in clipa in care ma scurg si omor timpul cu mine cu tot, cred in alchimie asa cum a crezut Da Vinci. Cred in viata de dupa moate asa cum au crezut Romeo si Julieta, cred ca acolo, in lume, in lumi,dupa lumi, intre lumi, exista cineva,ceva, pentru care nu mai trebuie sa ma machez, nu mai trebuie sa imi pun masti, nu mai trebuie sa ma rusinez ca sunt geniala in unele si stangace in altele,nu mai trebuie sa exist ! Cred ca undeva in lume o umbra se poate suprapune perfect peste a mea..in acelasi dor de soare, in acelasi dor de luna plina ,de ploaie de vara si de anulare. Cred in acea dragoste dintoteauna,tanjesc dupa ea din toate vietile si pentru ea am revenit cu atat obstinatie iar si iar si iar in viata. Nu va mai pierdeti timpul cu mine! Nu ma mai folositi ca va sunt doar jumatate, nu incercati sa ma convertiti ca va sunt doar o alta umbra, nu incercati sa ma schimbati ca va sunt doar un sablon…..schimbati –va voi in intreg si lasati-ma mie! Prima umbra negratuita !
Eu nu sunt nimic altceva decat umbra singurei mele credinte .
Daca nu ar fi nu s-ar povesti…..si nu poti tanji dupa ceva ce nu exista. Asta e limita cunoasterii Amintirea. Vreau sa imi amintesc de tine, de mine …ajuta-ma!
, ajutati-va!

lumi paralele intersectate la orizont

Am intalnit virtual niste maini pricepute. Mainile unui suflet. O poezie a necunoscutului si a negrului din alb. Mi s-au finalizat copertile de carte .... iar negrul din alb a devenit un fel de lumina promisa. Clara , fara mutatii genetice.
In 2 decembrie aceste realizari vor intra in "istorie"!
Multumesc, ma nigar!

trifoi cu patru foi de rod

Sentimentul de inima grea trebuie ca a incercat pe fiecare, intr-un fel sau altul…..
Inima atarna si cand e goala ( cum o fi asta in sensul brut, pentru fizica?) si cand e prea plina, de da pe din afara si nu are unde sa se reverse..
Inima are un sentiment al utilitatii gratuite, un Dumnezeu al rostului, ca florile, ca pietrele...... Se invioreaza cand da si darul ii este primit...se umple de un bine, tremura, palpita si se simte usoara , zboara...se recreeaza, se autoinsemineaza.
Nu poate da pe din afara asa...sa inunde nimicul nimicului si sa nu rodeasca rod sfant, din rodul sau...
In inima cresc numai esente...seminte fertile...gestante...cum sa arunci, cum sa irosesti asa, de dragul risipei? din erori apar mutatii....
Ar insemna sa nasti iar religii, sa definesti pacatul....mirajul celor 3 in D......
Inima golita atarna ca un uter epuizat......urla dupa embrion...dupa nastere.....
Inima nu are echilibru....echilibrul ei e ritmul...
Pamantul, daca nu s-ar roti, ar cadea si s-ar sparge ,.s-ar turti ,s-ar desumfla... fasait.....Pamantul e o inima!
Creierul e in balanta, are emisfere si magistrale de legatura si echilibru..Creeaza linisti spontane din iluzii si minciuni de rod...Nimic nu pare inutil, nici macar risipirea.......pacatul are antidot si vinovati cu solzi....iarba artificiala nu cununa gandaci.....
Inima are ritm...mare..,mai mare..accelelrat...lent....Fara ritm, inima nu mai e inima...e piatra.
Acceleratia ajuta nasterea..E ca un incubator...
frica si sarbatoarea, intrerupatoare pentru vibratii.......mereu ajung in acesti poli......
Pamantul are doi poli..creierul are doi poli..numai inima are 4 sau patru...
Vorbeam undeva ca iubirea trebuie ridicata la patrat ca sa ramana constanta, la fel ca lumina..O fi magia incifrata a dimensiunii a 4/a?
Pot umple si reumple si darui X4?
Unde sa nasc? In iarba ....gandacul de pe deget.....
Trifoi cu patru foi pe rana rodului

Scrisoare constanta la patrat

Scrisoare catre primul Iepuraş de pluş cu marsupiu pentru bileţele de dragoste primara.


Bitu,
Te pot iubi ca atunci când vedeam în tine un Zeu şi ca atunci când am vazut în tine un prost.

Omul e un Zeu şi un Prost în acelaşi timp.
Şi eu sunt Zeu...Si eu sunt un simplu om, prost. Asta nu îmi schimba fericirea şi iubirea.
Am înţeles subit ca Iubirea e singura constanta pe lumea asta...la fel ca lumina şi daca vrei sa “stai” odata cu ea....sa rezolvi relativitatea lui Enstein trebuie sa o ridici la patrat!
Zeii se iubesc, sunt însaşi îubirea! Oamenii Urasc.....sunt Proşti....aleg asta.....
Daca tu eşti ZEU şi eu sunt adesea proasta ca nu te mai recunosc. Daca nu eşti ZEU eşti prost ca te dai ceea ce nu eşti!
Zeii IUBESC!
Proştii URASC!

Când îmi vei vorbi despre iubire cu limbajul iubirii voi înţelege. E singurul libaj pe care îl mai înţeleg.
Când vorbesc în limbajul de dincolo de iubire, eu sunt PROASTĂ ca nu înţeleg ca nu aşa ma poţi înţelege în esenţa.

Înţelegi ceva?
Nu din acest bileţel pus noaptea la 3 în pantof…deşi nu e Moş Nicolae…, din Viaţa, din Iubire, din TINE?
Asta e un mesaj pentru un iepuraş de care am uitat de mult...pastreaza-l, numeroteaza-l....
Ţi-am spus ca numai proştii uita frumuseţea, nimicurile esenţiale, simplitatea?
Numai Dumnezeii, Zeii....îşi pot aduce aminte esenţele chiar daca au fost proşti şi le-au uitat o clipa.
Dumnezeii pot sa îşi aminteasca şi sa renasca frumosul......e dansul în spirala...în ADN....împrejur.
Mi-am amintit ca eşti cel mai frumos vis al meu din mine.
Poate ca eşti Dumnezeu?
Tu ce îţi aminteşti ca eşti?
Pune raspunsul in iepuras...

La Vanda in iatac...lucrurile au stat pe varf de buze

Impresii la cald sau la rece. In casa Poetescu e mereu bine. Si chiar mai mult decat atat, in viata e mereu bine chiar si atunci cand e rau. Asta pentru cine poate sa vada dincolo de rau si cine stie ca nimic nu e definitiv si inchis. Asa ca la Vanda in iatac...lucrurile au stat pe varf de buze.....Numai ca nu am ars nici eu, nici ea, nici cei de fata. Vremea, luna plina, energiile negative din mine cu care am venit, desi eu nu imi doream asta...da pe care le/am raspandit ca un parfum exotic.....oamenii slabi provocati de puterea fiintei mele SOCIALE care au venit porniti , sub masca anonimatului, sa strice....analfabeti razboinici...toate astea au in jurul meu rezonanta straina
.Nu o sa ii inteleg niciodata pe cei care au vocatia demolarii.
Mai ales a stricatului gratuit. O fi existand arta pentru arta si in gratuitate , dar eu nu o pricep. Unii au venit sa strice ..Sa strice ,ce? Pe scena cotidiana talentul meu de a starni si de a iesi mereu deasupra mi se dovedeste iar imbatabil. E`clar ca daca esti puternic ai dusmani.Iar ei nu inteleg ca puterea mea nu vine din resurse nebanuite ci pur si simplu din AUTENTICITATE si LIBERTATE interioara., ceea ce le doresc si lor! E ca o lege a firii. Dar dusmanii sunt fara voia lor , oglinda. Iti oglindesc ceea ce vor ei insisi mai putin, adica succesele. Si cu cat sunt mai inversunati ,cu atat energia lor negativa are efect invers...si tu stralucesti. Ca daca cineva nu te place...ceea ce e perfect normal , trecerea la altcineva, altceva... spre alte preocupari e pasul firesc, urmator. Dar daca acestia isi fac program dupa tine, isi pun ceasul, isi noteaza in carnetele...face strategii si urzesc planuri ca sa te atinga, sa te denigreze, sa iti strice clipele, zilele, realizarile...si insista...si asteapta replici ca sa arunce alte replici pregatite din timp.....atunci e clar ca puterea ta asupra vietii lor e deja confimrata`E .proportionala cu veninul....
Asa ca..merci fain,...energia negativa in doze externe e bine venita, te caleste, te tine in carti.....Dar asta numai si numai vorbind de egoul social. Fara de care social nu existi si nu ai nici o sansa de realizare profesionala sau de grup. SUBLINIEZ Egoul social, adica unicul care mai exista pentru mine.si care se activeaza ca un comutator in relatiile sociale....pe scena vietii.
Pentru ca in fiinta mea profunda,in viata profunda care este altceva decat cumulul care imi defineste personalitatea...acolo nimeni si nimic nu ma mai poate atinge. Acolo oglinzile nu au ce reflecta...iar lumina e si alba si neagra. Acolo sunt NIMENI si TOT asa ca ....
Si poezia si scrisul meu vin de acolo.....
Mai cad din echilibrul asta din rani de iubire...dar asta e o poveste fara sfarsit.....la care viata fara nume trebuie sa imi dea o lectie.
Pana atunci, eu tot scriu si scriu atat de bine cat mi se deschid lumile adanci ...si tot atat de mult si tot atat de intens....eu tot om frumos sunt si intreg....si tot radiez si atrag bunatate, pozitivism, incredere, spiritualitate. Si tot intreaga ma gasesc in dimineata asta....cu gust de ploaie pe buzele mele arse de soarele noptii.

Casa Poetcu din nou gazda pentru Cora Sand Haideti cu mine pe www.radiolynx.ro de la 22 la 24

Vanda e o vrajitoare buna. Numai ea stie cum face si cum ademeneste lumea, dar m/a momit in casa ei cu gust de cozonaci calzi si oameni tineri si vii.
Vom citi ce a mai scris Cora Sand. O sa vreau sa o las pe gazda mai mult....De la altcineva parca suna altfel versurile...parca apar alte sensuri....alte sugestii...O fi de la spatiile dintre cuvinte si de la respiratia celuilalt despre care eu scriam undeva ca este unica? oare lasa amprenta?.. Oare se schimba ceva de la ritmul inimii celuilalt?
Ideea e ca sunt la fel de spontana ca in viata si nu pot sa imi pregatesc "lectiile" Lenesa ca orice copil talentat, ma bazez iar si iara pe improvizatie. De data asta sper sa nu ma mai impresioneze ceva pana la lacrimi...Sau, de ce nu?
Chiar nu conteaza daca dau bine sau nu pe sticla monitorului. In Casa Poetescu nu poti sa nu fii frumos.....pentru ca toti cei care te privesc au toata frumusetea lumii in ochii lor.Si cei mai multi...te privesc cu partea lor deschisa de suflet....
Mi/e dor de energia vibranda a celor sensibili. O sa daruiesc pana o sa raman goala de primavara si o sa ma incarc de atata dor de viata cat incape in muguri.... Adica, o sa fie EU. Multumesc iar vietii ca imi e. Si voua, si voua, ca ma sunteti uneori....

o dragoste clara fara mutatii genetice.

Ma vad mereu intre lumi in levitatie maladiva. Vine o clipa in care si iluzia detasarii de ilizii se destrama. Si te gasesti gol si infertil pe marginea unei prapastii neanuntate. Stai in fata realitatii impietrit. Sa o iei in piept sa te imbeti cu ea...sa mori cu ea de gat ,sa mai fii? sa nu mai fii? Toate deodata se invalmasesc in acele prime clipe de luciditate.
Si apoi mintea intra in actiune...desi inima e strivita, supurenta...chircita.....
Sa te resemnezi? Sa traiesti viata ca martor sau sa te lupti cu ea...incercand iar si iara sa gasesti inceputul scarilor ca sa urci spre ceva mai bun , mai cald, mai aproape de vis., de iluzie...
Cautam mereu ceva, mereu altceva...si nu exista retete, nu exista certitudini, nu exista scripte. Vrem sa ne implinim batand in cuie sentimentul implinirii si al popasului. Cautam jumatati. Alegem jumatati si apoi alte jumatati. Vrem sa descoperim in celalalt propria fiinta, il vrem oglinda, il vrem reflectare...dar noi nu stim cine suntem, o jumatate, doua jumatati....ce gen avem in realitate....fara oglinzi....suntem androgini? Nu suntem deloc?
SUNT FEMEIE! O striga sanii mei bogati si poftele mele carnale si uterine...imima mea maaaaaaaaare.Tremur in fata unui barbat masculin pana in maduva oaselor....ma atrage masculinitatea lui nervoasa si bruta...dar cand sa ne unim...toti, toti barbatii mei ma vor barbat...ma vor puternica, ma vor rea, insensibila....independenta sau poate chiar mai luptatoare decat ei!De ce asta? Pentru ca mintea mea poate, pentru ca energia mea li se daruieste vulcanic? pentru ca pot sa imi calc pe inima de dragul lor?
VREAU sa fiu FEMEIE!
Ce e asa de greu de inteles.?.
Vreau un barbat care sa ma faca sa fiu si sa raman FEMEIE,intreaga, facuta sa iubesc dumnezeieste, sa daruiesc pana la anihilare sa fiu calda si jucausa si lenesa si frumoasa...si superficiala si slaba..si dependenta de mana lui puternica si mangaietoare cu zgarcenie...si trofeul lui si doamna lui si curva lui salbatica, nu vreau competitie, nu vreau sa fiu mama barbatului meu ,vreau sa fiu mama copiilor lui...vreau sa pun dragoste in mancarea pe care i-o fac si poezie si dor de sex....vreau sa aduc lumina caminului si parfum de cozonaci proaspeti si cearceafuri apretate....arome afrodisiace si promisiuni umede. Vreau sa am ca singur scop frumusetea si devenirea mea ca femeie la umbra lui.
Dar el ....zice Da siin realitate e Nu.Stapan peste Barbatul din mine,barbatul meu il provoaca, il naste, il foloseste. Femeia din barbatii mei nu stie sa fie femeie ......are mustata si muschi si face dragoste doar animalic, nu cu senzualitate si unduire, nu cu fluturare din gene si provocare. Vreau o dragoste clara fara mutatii genetice. Mai exista primii oameni?

Noapte alba stele negre

Mereu am spus ca nu sunt suficient de matura pentru a scrie un roman. Ca ratacesc sporadic intre esenta si poezie.
Brusc am realizat ca am 39. 39 de ani. Ce reprezinta de fapt aceasta alaturare stiu toate femeile frumoase si vii care nu vor sa accepte trecerea timpului. Si asta le tine mereu intre lumi, mereu nedefinite , mereu aparent sigure.
Asta nu e autenticitate ! Oricata minte ai avea, oricat de frumos imbraci viata in iluzii in cuvinte in povesti in scenarii azi poate fii numai aici si cu toate cartile pe fata in fata propriei oglinzi.
Am 39 si abea acum am acceptat ca nu sunt o fetita. Abea azi stiu. Azi nu imi mai e frica de nimic! Nu e iluminare…m/as putea iluziona iar ca sa dau tenta cu iz de extraordinar momentului. A venit ata de simplu si de firesc incat ma uimeste linistea din mine. Mereu am functionat cu emotii cu scantei cu tensiuni …dramatic…pe muchie de cutit. Asta imi dadea zambetul viclea de special. Nici nu e special in acest moment. E atata liniste si totusi atata viata. Acum scriu si chiar scriu cu toata fiinta. Abea acum scriu cu toata fiinta. Pana acum am scris cu emotii , cu tremulr cu uimire dar nu cu toata fiinta…eu nu eram acolo…era cineva care imi dicta cuvinte stari asocieri. Si ma mandream cu talentul. Pentru ca e o asociere stranie si de efect. Acum nici macar nu sunt in stare sa evaluez . nu stiu daca ceea ce scrie e cu talent sau nu.Stiu ca am de gand sa public acest roman. Stiu ca va fi roman. Simt ca se incheaga in mine in clipa asta cuvintele cu o logica rece , fireasca, deodata si stiu ca voi fi in stare sa continui.
Acum simt pentru prima data ca povestile nu au loc in viata reala.Viata reala are clipe, momente si viata. Povestile au inceput si sfarsit…au continuitate au curgere. Viata se naste si moare in fiecare clipa. Astazi acum am inteles ca povestile au loc numai in povesti ca povestile au loc numai in minte. Mintea e singura nascocitoare de povesti. Povesti atat de bine scrise incat pot emotiona inimile. Dar inima e nascocitoare de viata nu de povesti. Asa ca pot sa rad pentru prima data ma simt senina si goala. Fara nici un fel de spaima de neimplinire. Pentru ca pur si simplu mi/am vazut inima. E ,maaare si cutrata ! E izvor de viata si e buna. Mintea mea e atat de perversa ca mi-a imbracata adesea inma in straie si stari diferite, confuze dramatice umilitoare…..e atat de complexa mintea mea ca s-a mascat in imima si m-a pacalit….m-a pacalit timp de 39. de 39 de ani ! Inima mea nu e ranita mintea mi-a spus de nenumarate ori ca am primit lovituri in plina figura ca am pete si rani supuroase ca am cicatrice ramase in urma atator intemperii si dezastre ale momentelor. Dar am o inima atat de fumoasa si de curata cum nu iti poate arata mintea. Pentru ca inima e simpla iar mintea nu e asa. Inima a fost atat de ascunsa incat nu au ajuns la ea povestile despre rani, povestile despre rani, ranile ranilor.
Hrana imimii reale e clipa, viata , trairea intensa in inima direct. Hrana mintii e povestea iluzia scenariul fantezia, trecutul si viitorul, planurile si universurile nemarginite…dumnezeu si ispita.Am o minte atat de satula incat adesea am simtit ca raman fara energie ca ma seaca ceva ..ca destinul e o telenovela si se naste spontan. Asa e…nu am stiut sa hranesc mintea cu ceea ce are nevoie si am confundat atat de mult planurile ca e in suflet ca e in inima ca trebuie sa actioneaz asa ca sa rezolv asa si sa simt asta ca trebuie sa simt asta si ca am dreptul la asta rad in hohote in linistea mea si imi pare o mare nebunie atat risipa si atata timp pierdut. Noroc ca timpul exista doar in minte si eu ma infig din ce in ce mai adanc in inima mea cu setea celui din desert.
Nimic nu e intamplator ! asta inca mai cred ! nu e din minte ! imi bate inima in doi timpi perceptibili. Am avut nevoie de toate labirinturile , conflictele cresterile si decaderile pentru a ajunge aici.
Barbatul meu e aici. Cu el sunt in conflict permanent de orgolii. Are o putere neinteleasa asupra mea prin logica pragmatica , seaca si limitativa. E un fel de aichido de reactii. Cu cat ma stimuleaza mai mult in minte , cu atat reactia mea e mai acerba…M/a dus in zone atat de joase, necunoscute mie incat nu ma pot recunoaste. Dar de aici marele farmec, de aici dependenta, lupta, puterea si energia conflictului e ca un drog viu. Si daca nu era asa eu nu imi realizam adevarata frumusete. Ma cramponam sa o cersesc la nesfarsit atat lui si oricartui om si oricarui barbat …..ostentantiv , valorile universal valabile recunoscute de cutuma …mi le exacerbam, mi le slefuiam, mi le poleiam ca sa imi fie recunoscute ca sa mi se recunoasca valoarea si puterea. Pentru ca inima mea nu era acolo decat prin intermediar. Si aveam nevoie de confirmari de surogatee de minciuna. Mintea se hraneste numai cu minciuna. Marea mea drama insa era puterea intuintiei. Vesnica intuitie imi dadea ghes spre nou spre altceva spre mereu cautare si implinire exemplara….Indefinibilul. Era vocea inimii mele cu caus la gura.
Barbatul meu a venit in viata mea banal.
Barbatul meu s/a trezit si ma intreaba ce fac. « iar scrii poezi de/ale tale ?/da, de fapt nu,e un fel de eseu, un inceput de roman. Ce bine e sa fii sincer de cristal. De ce nu incerci sa dormi. Maine iar vei fi in starea aia de ….Nu mi/e somn sunt mai treaza decat in muulte multe clipe..ani. Ce bate asa ? ce se aude ? e tastatura…unghiile. Pare ca bati cu ciocanul.Oare asa se aude ? oare cum aude urechia celuilalt ? mintea lui e alta. Cum pot eu sa ma lupt cu acest om cand el vede mereu altceva decat mine, simte mereu altfel, traieste mereu altfel. Gata. El a castigat aceasta lupta. Eu simt un parfum floral in nari si ma umplu de lacrimi. Stiu ca e o iluzie si imi laud mintea de armele ei perverse….
Afara tuna. Mereu am crezut ca vremea e ca mine. Dar acum nu sunt deloc in razboi cu mine. Acum sunt ca intr/o dimineata de primavara cu roua pe buze…rece dar nu deranjant, suficient numai cat sa ti se increteasca pielea. Ma mananca tantari si imi simt finetea pielii. Nu imi plac tantarii sunt invazivi si profitori. Copilul meu a venit de la tara, de la mama fostului meu sot. A venit strain , oarecum si l//am primit rece, neutru…nu rece. E uimit si nesigur. Poate ma condamna. Poate ma judeca. Dar nu simt mai mult de atat. Si nu ma prefac pentru ca nu am nici un scop si nici o dorinta. Ma opresc din scris si ma asez in pat. Am transpirat , sudoare rece, febrila. Nu imi e somn. Nu simt nevoia sa continui acum . stau . e asa de bine.
Nu am datat noaptea alba si am o unda de regret. Linstea mea de atunci a crescut, infloreste, si infloreste in scris. Nu stiu daca asta va fi romanul, dar se incheaga povesti in proza care spun ceva cu inima ….si scriu PoeVIE