Noapte alba stele negre

Mereu am spus ca nu sunt suficient de matura pentru a scrie un roman. Ca ratacesc sporadic intre esenta si poezie.
Brusc am realizat ca am 39. 39 de ani. Ce reprezinta de fapt aceasta alaturare stiu toate femeile frumoase si vii care nu vor sa accepte trecerea timpului. Si asta le tine mereu intre lumi, mereu nedefinite , mereu aparent sigure.
Asta nu e autenticitate ! Oricata minte ai avea, oricat de frumos imbraci viata in iluzii in cuvinte in povesti in scenarii azi poate fii numai aici si cu toate cartile pe fata in fata propriei oglinzi.
Am 39 si abea acum am acceptat ca nu sunt o fetita. Abea azi stiu. Azi nu imi mai e frica de nimic! Nu e iluminare…m/as putea iluziona iar ca sa dau tenta cu iz de extraordinar momentului. A venit ata de simplu si de firesc incat ma uimeste linistea din mine. Mereu am functionat cu emotii cu scantei cu tensiuni …dramatic…pe muchie de cutit. Asta imi dadea zambetul viclea de special. Nici nu e special in acest moment. E atata liniste si totusi atata viata. Acum scriu si chiar scriu cu toata fiinta. Abea acum scriu cu toata fiinta. Pana acum am scris cu emotii , cu tremulr cu uimire dar nu cu toata fiinta…eu nu eram acolo…era cineva care imi dicta cuvinte stari asocieri. Si ma mandream cu talentul. Pentru ca e o asociere stranie si de efect. Acum nici macar nu sunt in stare sa evaluez . nu stiu daca ceea ce scrie e cu talent sau nu.Stiu ca am de gand sa public acest roman. Stiu ca va fi roman. Simt ca se incheaga in mine in clipa asta cuvintele cu o logica rece , fireasca, deodata si stiu ca voi fi in stare sa continui.
Acum simt pentru prima data ca povestile nu au loc in viata reala.Viata reala are clipe, momente si viata. Povestile au inceput si sfarsit…au continuitate au curgere. Viata se naste si moare in fiecare clipa. Astazi acum am inteles ca povestile au loc numai in povesti ca povestile au loc numai in minte. Mintea e singura nascocitoare de povesti. Povesti atat de bine scrise incat pot emotiona inimile. Dar inima e nascocitoare de viata nu de povesti. Asa ca pot sa rad pentru prima data ma simt senina si goala. Fara nici un fel de spaima de neimplinire. Pentru ca pur si simplu mi/am vazut inima. E ,maaare si cutrata ! E izvor de viata si e buna. Mintea mea e atat de perversa ca mi-a imbracata adesea inma in straie si stari diferite, confuze dramatice umilitoare…..e atat de complexa mintea mea ca s-a mascat in imima si m-a pacalit….m-a pacalit timp de 39. de 39 de ani ! Inima mea nu e ranita mintea mi-a spus de nenumarate ori ca am primit lovituri in plina figura ca am pete si rani supuroase ca am cicatrice ramase in urma atator intemperii si dezastre ale momentelor. Dar am o inima atat de fumoasa si de curata cum nu iti poate arata mintea. Pentru ca inima e simpla iar mintea nu e asa. Inima a fost atat de ascunsa incat nu au ajuns la ea povestile despre rani, povestile despre rani, ranile ranilor.
Hrana imimii reale e clipa, viata , trairea intensa in inima direct. Hrana mintii e povestea iluzia scenariul fantezia, trecutul si viitorul, planurile si universurile nemarginite…dumnezeu si ispita.Am o minte atat de satula incat adesea am simtit ca raman fara energie ca ma seaca ceva ..ca destinul e o telenovela si se naste spontan. Asa e…nu am stiut sa hranesc mintea cu ceea ce are nevoie si am confundat atat de mult planurile ca e in suflet ca e in inima ca trebuie sa actioneaz asa ca sa rezolv asa si sa simt asta ca trebuie sa simt asta si ca am dreptul la asta rad in hohote in linistea mea si imi pare o mare nebunie atat risipa si atata timp pierdut. Noroc ca timpul exista doar in minte si eu ma infig din ce in ce mai adanc in inima mea cu setea celui din desert.
Nimic nu e intamplator ! asta inca mai cred ! nu e din minte ! imi bate inima in doi timpi perceptibili. Am avut nevoie de toate labirinturile , conflictele cresterile si decaderile pentru a ajunge aici.
Barbatul meu e aici. Cu el sunt in conflict permanent de orgolii. Are o putere neinteleasa asupra mea prin logica pragmatica , seaca si limitativa. E un fel de aichido de reactii. Cu cat ma stimuleaza mai mult in minte , cu atat reactia mea e mai acerba…M/a dus in zone atat de joase, necunoscute mie incat nu ma pot recunoaste. Dar de aici marele farmec, de aici dependenta, lupta, puterea si energia conflictului e ca un drog viu. Si daca nu era asa eu nu imi realizam adevarata frumusete. Ma cramponam sa o cersesc la nesfarsit atat lui si oricartui om si oricarui barbat …..ostentantiv , valorile universal valabile recunoscute de cutuma …mi le exacerbam, mi le slefuiam, mi le poleiam ca sa imi fie recunoscute ca sa mi se recunoasca valoarea si puterea. Pentru ca inima mea nu era acolo decat prin intermediar. Si aveam nevoie de confirmari de surogatee de minciuna. Mintea se hraneste numai cu minciuna. Marea mea drama insa era puterea intuintiei. Vesnica intuitie imi dadea ghes spre nou spre altceva spre mereu cautare si implinire exemplara….Indefinibilul. Era vocea inimii mele cu caus la gura.
Barbatul meu a venit in viata mea banal.
Barbatul meu s/a trezit si ma intreaba ce fac. « iar scrii poezi de/ale tale ?/da, de fapt nu,e un fel de eseu, un inceput de roman. Ce bine e sa fii sincer de cristal. De ce nu incerci sa dormi. Maine iar vei fi in starea aia de ….Nu mi/e somn sunt mai treaza decat in muulte multe clipe..ani. Ce bate asa ? ce se aude ? e tastatura…unghiile. Pare ca bati cu ciocanul.Oare asa se aude ? oare cum aude urechia celuilalt ? mintea lui e alta. Cum pot eu sa ma lupt cu acest om cand el vede mereu altceva decat mine, simte mereu altfel, traieste mereu altfel. Gata. El a castigat aceasta lupta. Eu simt un parfum floral in nari si ma umplu de lacrimi. Stiu ca e o iluzie si imi laud mintea de armele ei perverse….
Afara tuna. Mereu am crezut ca vremea e ca mine. Dar acum nu sunt deloc in razboi cu mine. Acum sunt ca intr/o dimineata de primavara cu roua pe buze…rece dar nu deranjant, suficient numai cat sa ti se increteasca pielea. Ma mananca tantari si imi simt finetea pielii. Nu imi plac tantarii sunt invazivi si profitori. Copilul meu a venit de la tara, de la mama fostului meu sot. A venit strain , oarecum si l//am primit rece, neutru…nu rece. E uimit si nesigur. Poate ma condamna. Poate ma judeca. Dar nu simt mai mult de atat. Si nu ma prefac pentru ca nu am nici un scop si nici o dorinta. Ma opresc din scris si ma asez in pat. Am transpirat , sudoare rece, febrila. Nu imi e somn. Nu simt nevoia sa continui acum . stau . e asa de bine.
Nu am datat noaptea alba si am o unda de regret. Linstea mea de atunci a crescut, infloreste, si infloreste in scris. Nu stiu daca asta va fi romanul, dar se incheaga povesti in proza care spun ceva cu inima ….si scriu PoeVIE