Scriu si traiesc PoeVie!

joi, 27 august 2009

partaj



Daca te-as imparti cu intregul
ai iesi un minus adanc, dar clar
Ai insemna un rest vag
Ai insemna ceva.

Daca te impart cu o jumastate
Te pot aduce in cate o noapte
sa afli despre adunate
Despre urme si umbre
Despre neluate


Daca te/mpart cu mine
pot spune ca ai putea sa fii intreg
Ai putea sa te aduni de prin spatii inchise
Din limite si abrevieri
Spre lumi interzise pana spre ieri

Dar de te-mpaart cu nimicul
Din tine
Din tina
O vina ma imbraca in vina
Venina de lipsa cuprinderii....
ma impart la mine mereu
cu rest intre spatii si timp
ma schimb
Si nu-mi mai ajung.
Sa te-ating.

Muscata Gura de Rai


Acum
mai nemuritoare decat eternitatea
la ceasul mortii iubirii acesteia
indraznesc sa ma lepad de primul cuvant
Indraznesc sa daram zidul carnii
Indraznesc sa mai fiu in aceasta lacrima
ce va unge rana clipei.
Indraznesc sa mor iar.
Sa nu ma chemi inapoi.
In viata ta..eternitatea e marginita de spaime flamande.
am marul lui adam in gat de cand ti-am incolacit nenasterea.
Gura de rai a devenit venina.
Sarut otravitor de prea mult dor.

luni, 24 august 2009

Nasterean-n fiere



Nu trebuie sa intelegi nimic.

Nimicul viu este si arde.

Femeia cu plete de soapte nu vrea sa insemne,
intre viata si noapte .

Vrea libertate in piele..herghelii de pacate
Strunite de mana infipta
In tremur.

Femeia da din dor pe gustate...

Buze siroinde de gust dulce-acrisor
...muscatura de vraja....cutremur si fior..

Nu trebuie sa intelegi..
plansul e chicot si rasul chemare...

Femeia fecioara impleteste taine-n zare,
goala...
cai de lapte si stele in umbra inimii
si rod de avant in pantecul firii,
devenirii, nuntirii...

Ce sa-ntelegi...ca trece spre parere?

Femeia amintire naste fiere.

luni, 17 august 2009

Blestamul EVEI


Sarpe, sarpe,
rupt din coasta
Cu haina de vina aleasa
ce se schimba de cu seara
din fecioara in fecioara
te blestem asa din plin
sa te-ncolacesti cu jale si dorinta de senin
Si de-a fragedei dorinte plina-ti gura de venin,
sa te musti pana-n finta...
Sa scapi raiul din destin

Inima cu salba


Ridurile inimii mele se falesc
Parca isi arata scofala

Daca mai bat e semn ca sunt ca marea
Ca valul...ma duc si revin
Respir intre riduri ...ma-nalt si ma-nclin

Intinderea inimii nu are rost
legile sunt asezate pe sarma
Un gand le infige cu clesti ...
capul in jos..cauta stele in tina ,seminte in zbor
amintirea din urma.

Inima sta pe pridvor si toarce ...incalcit fuior....
Amestecate itele, noduri si noade
Leaga de ea amprente..bocanci de soldati... de falsi` zburatori de iscoade
Pe la capete sfoara o roade


Inima are riduri

Inca asteapta vaslasi in izvoarele ce au deja albii...
haiduci
Scanteile-n suflet aprind focuri vii
Prapad intre paduri , ape si ceruri pustii
Bocanesc cerbii ... inima salta ..
Pune-i tu, inimi scijelite o salba!

Femeia uitata-n fecioara



De ce n-a putut sa se intample de-odata
n-am sa -nteleg,
n-am sa accept.

fata jumatate botezata ,
jumatate udata de iubirea furata,
a asternut poalele tineretii
in calea venitului.

si venitul veni viu
si pleca mai tarziu.
dar nu s-a uitat peste umar sa-si vada ursita,
nu a scuturat copacul rodului pentru insemn,
nu a stropit cu nectar inimile dorului…

a trecut ca o boare...

seara in dinineata se transforma in licoare
in ploaie de vara
femeia uitata-n fecioara
nascu doar asteptarea
si astepta sa moara.

sâmbătă, 25 iulie 2009

DACA


KIPLING


Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!