Scriu si traiesc PoeVie!

marți, 22 decembrie 2009


Cum sa ma inteleg cu urile
ce ma-ncearca,
venine
Pe sub inima dorului,
Mustind pagane
Peste ghiocul de-obraz
brazdat de furtuna suvoiului?

Cum sa ma asez
peste -ntreruperea zborului
.. si sa nu cer nimic?

Cum sa nu mai fiu ,
fiiind, numai o rana de-argint
Imbracata-n nimic?

Sa astept neasteptatul....
Cuminte,
cu gatul sufocat de toate cuvintele galgaite,
Inecate intre sensuri,
Intre saruturi oprite?

Cum sa aduc iertarea mie-mi
ca nu ascult soapta din gand,
intinderea aripilor in pamant?

Cum sa ma inteleg ,Doamne ,
cu toate aceste petale de fata din mine ..
rasfirata in toamna pustie
cand ninge viata ce sta sa vie?

marți, 15 decembrie 2009

Reportaj - CoraSand Frames (TVR1 - Miezul zilei)

Reportaj realizat de Oana Georgescu cu ocazia evenimentului multimedia Cora Sand Frames (02 dec 2009). Interviurile au fost acordate de catre Laura Bândilă si regizorul evenimentului Mihai Lungeanu.





  

joi, 10 decembrie 2009

MINCIUNA IN OGLINDA


Minciună în oglindă


Clara nu mai era cine fusese. Aşa cum nimeni şi nimic nu este defiitiv. S-a schimbat al naibi de mult şi nici măcar nu ştie dacă-i place în pielea ei actuală. Şi-a dorit tot timpul să fie altceva, să fie unică, specială, perfectă. Visa nopţi întregi la clipele în care uitându-se în oglindă s-ar fi îndrăgostit de imaginea ei. La momentul în care ar fi dansat goală prin casă în aşteptarea poveştii. Era convinsă că povestea nu putea să înceapă fără acel cadru ideal, de perfecţiune, de minunăţie. Şi povestea ar fi venit cu siguranţă pentru că minunile atrag minuni. Nu se putea uita în oglindă fără să înceapă să plângă. Şi nu pentru că nu era frumoasă, era, ci pentru că nu era cea mai frumoasă femeie din lume, pentru că întotdeauna era alta care o întrecea. Fie avea sâni mai frumoşi, mai apetisanţi, mai bogaţi, fie ochii aveau o nuanţă mai misterioaă, fie buzele se arcuiau mai senzual iar nasul era mai obraznic. Şi părul , ah părul era mai bogat, mai rebel, mai special al altora. Ce să mai vorbim de talie, de picioare, de mânuţe. E clar că va fi nefericită toată viaţa şi că nu va avea şansa să se împlinească în poveste. Pentru că Alesul ar fi găsit înainte una dintre acele minunăţii ale naturii care erau sortite s-o complexeze pe veci.
Din acest motiv a învăţat să mintă. Minţea continuu. Viaţa ei devenise o miciună în care începuse să creadă şi ea. Pentru că minţea că e veselă, minţea că e împlinită, că e fericită, că are tot ce-şi doreşte. Şi mai ales minţea că e frumoasă. Şi culmea e că erau mulţi cei minţiţi.
Se întreba adesea oare cum acceptă oamenii atât de uşor să se lase minţiţi. Ajunsese să nu mai facă eforturi în minciună. Venea de la sine. Cu naturaleţe. Toţi cei minţiţi erau atraşi ca fluturii de lumină. Îşi spunea că probabil, minciuna cuprinde ceva magic care atrage, hipnotizează. Pentru că altfel nu putea înţelege cum acei misterioşi şi intangibili frumoşi roiau numai în jurul ei.
Era clar. Trebuia să facă ceva. Să se schimbe. Să se pregătească pentru poveste.
A minţit din nou când a cerut bani pentru supravieţuire. Avea suficienţi. Avea nevoie de bani pentru a se schimba, pentru a se opera, pentru a lua de la toate acele femei tot ce aveau ele mai de preţ. Şi a le folosi în marea provocare.
A găsit chirurgul care i-a accept toate pretenţile. Greu l-a găsit.
A găsit şi averea de care avea nevoie, de la unul dintre cei minţiţi continuu, şi fără speranţă.
A făcut-o. Fără nici o spaimă. Cu cel mai adânc zâmbet.
Acum stă între bandaje şi fire, între tuburi şi alifii şi aşteaptă minunea. Cei minţiţi o mai caută din când în când la telefon, dar nu poate vorbi.Şi nici nu vrea să vorbească cu ei, pentru că nu ştie ce să mai mintă.
Chirurgul râde de câte ori o vede şi o încurajează.
Norocul ei că au apărut pe lume scriitorii şi romanele care îi alimentează continuu dorul de poveste. Mănâncă volum după volum, râde şi plânge. Zboară şi se târăşte. Ştie ce replici va folosi fără să mai fie nevoie să mintă. Va pune tot adevărul din lume în fiecare cuvânt. Va cuceri prin sinceritate. Nu va mai trebui să fie altcineva. Va fii ea însăşi. Pentru totdeauna. Şi va fi capabilă să se dăruiască definitiv.
A sosit ziua cea mare.
Bandajele au fost zvârlite cât colo.Lumiile aprinse.
Se căuta în disperare o oglindă, mai multe oglinzi, nenumărate oglinzi.
Zâmbea.
Şi zâmbetul s-a transformat în hotot de râs, apoi în plâns adânc, sfâşietor, nelumesc. Era aşa cum îşi dorise. Cu ochii Mirunei, cu buzele Ancăi, cu nasul Aidei. Era o păpuşă. Numai că ochii chirurgului erau reci. Iar ea nu mai simţea nevoia să mintă pentru a-i îndulcii privirea. Simţea nevoia să fugă din spital, să se ascundă la ea acasă şi să-şi cumpere oglinzi, multe oglinzi. Oglinzi care să o arate aşa cum este. Aşa cum merita să fie. A cumpărat oglinzi, a cumpărat lumini... Era mulţumită. Râdea, plăngea, dansa, zbura în acelaşi timp.Au trecut zile şi nopţi. Nopţi şi zile. Cine mai şie... Numai că povestea nu se născuse pâna atunci şi nici nu dădea vre-un semn de naştere. Trebuia să-şi cheme prietenii. Să-i uimească., să-i confirme minunea. A dat o petrecere de zile mari. La care a invitat-o şi pe Miruna, şi pe Anca si pe Aida. Şi i-a invitat pe toţi acei nenumăraţi, minţiţi. Au venit toţi, mai ales pentru că ştiau că li se pregăteşte o mare surpriză. Au venit la ora stabilită şi sau aşezat cuminţi pe canapele, pe scaune, pe jos. Dar nu spuneau nimic. Şi nu păreau nici muţi de uimire. Era o linişte apăsătoare. Iar Clara nu spunea nimic. Pentru că acum I se cuveanea să I se adreseze toată lumea. Pentru că acum putea fi în centrul atenţiei fără să mintă. Tăcea şi zâmbea misterios. Zâmbea cu gura Ancăi, privea cu ochii Mirunei şi mişca din frumoul năsuc al Aidei.
Cutremurul s-a produs însă în momentl în care, nu se ştie prin ce întâmplare a sosit Alesul. Alesul pe care îl ştia numai ea, din cărţi, din reviste, de la televizor. Alesul pentru care se pregătise decorul de poveste. Nu ştia cum a fost invitat la petrecere. Nici nu visa că minunea se va întâmpla aşa de repede.
Şi mai mult decât atât. Era cu un buchet de flori minunate. Erau florile ei preferate. Şi mirosea a parfumul ei preferat pentru bărbaţi. Şi părea coborât dintr-un catalog de modă după cum era îmbrăcat. Primul lui cuvânt, când a intrat în casă a fost.:Clara!?
- Am ceva pentru Clara.
Clara a zburat spre el.
- Bună, sunt Clara.
Ochii lui au privit-o uimit. Zâmbetul I-a îngheţat pe faţă. Ochii I s-au încruntat. Vocea I s-a gâtuit
-Minţi! M inţi!, Minţi!
A aruncat florile şi–a fugit.
Probabil înapoi în revistă, în cărţi, la televizor, în cataloage de modă.

Clara nu mai era cine fusese. Oglinda nu a minţit nici o clipă.

marți, 8 decembrie 2009

dar din dar

A trecut si evenimentul...s-a potolit si focul , s-au asezat si lucrurile. Multumesc cu toate cuvintele si cu tacerile dintre cuvinte celor ce au veit la lansare, partenerilor si sponsorilor... As fi incantata sa mi se spuna impresia sincera despre eveniment. A fost o munca de echipa. Un concept nou, un experiment pentru Romania, lansare de carte fara autor in prim plan.
CONTEAZA OPERA NU AUTORUL! voi sustine mereu acest concept.
Eu mi-am facut o evaluare. Prinde sau nu la noi asa ceva? A fost efectul scontat sau nu....astept pareri.
Au fost multi bani bagati in acest proiect. Cred ca s-a vazut! A meritat sau nu? Cartile sunt bune, spun criticii si cititorii, aparent carnale, simple..dar..cu miez. Astept parerile cititorilor, nesubiective.
Am fost intrebata unde se gasesc de cumparat. In acest moment doar in trei locuri. Direct prin comenzi la adresa de mail de pe acest site , la adresa unui partenerimportant de proiect, catalin lungu, www.catalinlungu.com, si la editura Semne. Pretul unei carti este de bun simt, 15 roni, dar se cumpara la pachet ca asa au fost concepute, deci 30 de ron, plus taxe curier. Pot fi un cadou frumos! Plata se face ramburs, in momentul sosirii cartilor.... Mai multe amanunte le primiti pe mail. Din ianuaria vor fi in toata reteaua librariilor Carturesti. Va fi si o noua lansare cu aceasta ocazie.Vor fi invitati noi, alaturi de cei deja cunoscuti, Madalin Voicu, criticul Valentin Protopopescu, Mihiai Lungeanu, Laura Bandila, Catalin Lungu carora le multumesc cu drag.Le multumesc din suflet artistilor din echipa. Participarea lor m-a onorat. Va voi tine la curent. Se preconizeaza niste lansari si in tara.Fundatia CRED se ocupa de acest lucru.
Imi e greu sa "vand sfintenie pe bani" , dar sunt reguli editoriale, cu care incep sa ma acomodez.

Cu tare drag si recunostinta
Cora Sand

vineri, 4 decembrie 2009

Cora Sand Frames - More Frames

joi, 3 decembrie 2009

Cora Sand Frames - Multimedia Event Review (02.Dec.2009)




Radio Romania Cultural - Cora Sand Frames (Interviuri)  by  lukat



Interviuri acordate pentru Radio Romania Cultural, de criticul literar Valentin Protopopescu si autorul grafic al expozitiei foto si a celor doua carti Catalin Lungu, cu ocazia dublei lansari de carte "Jurnal in paralele" si "Viata fara nume", scrise de Cora Sand. 
(Reporter: Gabi Mitan )




vineri, 27 noiembrie 2009

Cora Sand Frames - Multimedia Event



vineri, 20 noiembrie 2009

CORA SAND FRAME'S



In 2 decembrie e sigur. E sigur si locul, Hotel Novotel, Sala Paris. Si ora de incepere 18.30 .Sigura si editura, SEMNE, si echipa muzicieni, actori, regizori, fotografi, critici, prezentatori,pr-isti, it-isti.SE POT CONSEMNA SI PARTENERII SI SPONSORII. POT SA SE INSCRIE SI ALTII CA E LOC..SLAVA DOMNULUI!
Un biscuit, o maslina se gasesc.....
Numai identitatea autorului nu e sigura.
Cine e Cora Sand?
Voi stiti?

Lansare de carti , TEXT integral ,PUS IN SCENA DE REGIZOR CU NUME, ACTORI RENUMITI, MUZICIENI DE RASUNET, autor SECTIONAT!


CITIND COMENTARIILE CRISTINEI am realizat ca nu am stiut sa fac invitatii SPECIALE pentru TOTI cei care din intamplare sau din acel nimic neintamplator au dat de cuvintele mele. DRAGII MEI DRAGI..as fi onorata sa fiti la acest eveniment. Ma onorati oricum prin vizite.....va sunt recunoscatoare ca imi primiti darurile acestea efemere. Cu tot sufletul in palma......a dumneavoastra
CORA SAND

joi, 19 noiembrie 2009

NUMARATOAREA DREAPTA




De la 2 la 1 e cale de-o zi egala cu prima.
Îmi dai 1000 de nume de apoi
le ţin între zâmbete, sâmburi
Silabisind lin, încet, aproape pe gânduri

Nimic înainte să stiu nu a fost împlinit.
Privirile-mi coapte asteptau devenirea.

dupa calendar,
proscris
Trăiesc în cercuri ce cresc,
Trec din cerc în alt cerc
Şi-ţi spun că te pun
Pod
peste orice abis.

Bezna căderilor nemăsurate o vezi.

Vreau multele spre care tind,fara numar, mereu
neconcrete
Sunt un copac cu tot cerul în plete
Spaţiul şoptit dintre două note
legatura magnetica dintre cifre absente
Eu prima şi a doua , însăşi singurătatea.

Într-o mie de locuri cresc şi mă doare
De zvonuri plin mi-e sângele în zare

Tu, UNUL, vii şi pleci din revenire-n revenire,
Din doi in doua spre numire

Mă ai şi tot nu stii pe cine !


Vreau să te povestesc
Vreau 7, doar 7 minute curate,
Şi iubirea din lucruri,
Naşterea…
Cum nimeni nu a-ndrăznit să-mi arate .

Mai mult decât un vis în vis,
Prima sau ultima, totuna
Trează ca pruncul,
Roşie ca gura
muşcată de măr
flămandă ca ura
la ora din marginea ultimei zi
Stă inima-mi femeie-n faţa ta
şi-aşteaptă
Numaratoarea dreapta.

marți, 10 noiembrie 2009

CATRENE

I

Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi si zei.
Nu neaga, nu afirma. Dar vezi in ochii sai
Ca nimenea nu este mai trist si mai uman.

II

Nu mi-am facut vreodata din rugi sirag de perle
Ca sa-mi ascund noianul pacatelor cu ele.
Nu stiu daca exista o Mila sau Dreptate
Dar totusi, nu mi-e teama: curat am fost în toate.

III

Spun unii ca exista un Creator si zic
Ca pentru a distruge, fiinte a creat.
Fiindca sunt urâte? Dar cine-i vinovat?
Sau pentru ca-s frumoase? Nu mai pricep nimic.

IV

Natura cu-ale sale stihii si elemente,
Sofismul si-adevarul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin si-atinge harfa cu modulatii moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca si noi.

V

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.

VI

Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, de mult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebari".

VII

În aceasta seara vinul ma-nvata-un sens mai pur:
Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline,
Iar cupa-i modelata din închegat azur.
Si noaptea-i pleoapa unei launtrice lumine...

VIII

Renume de-ai sa capeti, hulit vei fii de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg,
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

IX

Fii vesel, caci tristetea o sa dureze pururi.
Mereu aceleasi stele s-or învârti-n azururi.
Din caramizi facute din trupul tau, n-ai teama,
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seama.

X

Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

XI

Credinta si-ndoiala, eroare si-adevar,
Ca boaba unei spume, usoare sunt si goale.
Opaca sau bogata în irizari de cer,
Aceasta boaba-i chipul si tâlcul vietii tale.

XII

Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum,
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?

XIII

Putina apa si putina pîine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.

XIV

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?

XV

Priveste cedrul mândru: atâtea brate are!
Dar nu ca sa cerseasca, ci ca s-adune soare.
Si limbi nenumarate au nuferii si crinii.
Vorbesc însa limbajul tacerii si-al luminii.

XVI

Da-mi cupa si ulciorul! Sa bem fermecatoare
Faptura plamadita din roua si eter!
Câte minuni ca tine zeflemitorul cer
De mii de ori schimbat-a în cupe si ulcioare?

XVII

Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

XVIII

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

XIX

Toti idolii pe care atât i-am adorat
Mi-au sângerat credinta cu rani ce nu se vindec.
Mi-au înecat tristetea în vinul parfumat
Si mi-au vândut la urma renumele pe-un cântec.

XX

Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!

XXI

Spuneti-mi, ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.

XXII

Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si la seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

XXIII

E-april. Pluteste-n aer o vraja de nespus.
Se nasc din nou sperante si-ndemnuri de a fi.
Fiece floare alba e mâna lui Moisí
Si-n fiecare briza respira, blând Isus.

XXIV

Acest vas fu odata un biet îndragostit
Gemând de nepasarea unei femei frumoase.
Iar toarta era bratul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri usoare, de matase.

XXV

Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâine.
Tu bucura-te astazi! Atâta îti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

XXVI

Tu vezi doar aparente. Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta. Dar inima firava,
Tot vrea sa mai iubeasca. Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

XXVII

Coranul, cartea sfânta, citimu-l câteodata.
Dar cine se desfata din el în orice ceas?
Pe cupa plina însa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.

XXVIII

Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem îndurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarâna, de apa si de foc.

XXIX

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii".
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a a clarului de luna?

XXX

Nimic nu mai m-atrage. Da-mi vin! În asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin! Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara...

XXXI

Traiesc iar anii tineri. Aprinsul tamâios
În flacari sa ma arda, caci, iata, vine ceata.
Vin! Nu importa care. Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.

XXXII

Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.

XXXIII

De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
Traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa-ti spuna ce taina-ascunde ceata.

XXXIV

Dincolo de pamânt si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit:
"Si cerul si infernul sunt în tine."

XXXV

Cel ce-a cules în viata al cunostintei Mar
Pe-adevarata Cale purta-va pasii sai.
Numai acela stie ca azi e ca si ieri
Si mâini va fi asemeni cu Ziua cea Dintai.

XXXVI

Acum din fericire doar numele persista.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramâne.
Mângâie cupa plina. E singurul tau bine
În ora asta goala, în ora asta trista

XXXVII

Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana!
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...

XXXVIII

Un joc ce se repeta e viata - si tu stii:
Câstigul e durere si moartea fara nume.
Ferice de copilul sfârsit în prima zi...
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume.

XXXIX

Zefirul racoreste obrajii rozelor
Si-n umbra parfumata ne mângâie extazul.
Atât de plin de vraja si de noroc e ceasul,
Ca tristul ieri dispare ca fulgul de usor...

XL

Aceste ornamente pe cupa delicata
Un bautor le-nscrise cu mâna-nfrigurata.
De dragul caror gene le-a vrut asa de fine?
Si-o sa le sfarme, poate, îndurerat de cine?

XLI

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
În zâmbet sa te ferici de toti semenii tai.
Nadejdile, ascunse sa-ti stea de lumea toata.

XLII

Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi, Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa într-un râu.

XLIII

O Mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt.
Nici lacrimile toate nu pot sa stearga-un rând.

XLIV

Betivule, imensa urna, eu nu stiu cin’ te-a modelat.
Stiu doar ca poti sa-ncapi trei vedre si stiu c-ai sa te sfarmi curând.
Mult timp am sa ma-ntreb atuncea: de ce ai fost oare creat,
De ce-ai fost fericit si-acuma - de ce nu esti decât pamânt?

XLV

Esti trist? Adu-ti aminte ca-n jur atâtia sufar.
Si ca dureri mai grele în univers pot fi.
Alege-ti o femeie cu sânii albi, de nufar.
Sa n-o iubesti. Nici dânsa n-o sa poata iubi.

XLVI

Olarul sta în fata rotii. Cânta.
El modeleaza solduri de ulcioare.
El cranii mândre de sultani framânta
Si ofilite mâini de cersetoare.

XLVII

S-aprind alti zori! Descopar din nou splendoarea firii.
Cui sa-i aduc prinosul în clipa asta sfânta
Când mii de flori si buze se daruiesc iubirii?
Copila, lasa harfa, caci, iata, pasari cânta...

XLVIII

Bea vin! Curând vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata
Nu înfloreste iarasi, o Saki, niciodata.

XLIX

De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei în orice adunare, si când esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i în lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.

L

Un punct pierdut e lumea în haosul imens.
Toata stiinta noastra: cuvinte fara sens.
Om, pasare si floare sunt umbre în abis.
Zadarnic este gândul, iar existenta - vis.

LI

Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si, totusi, doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

LII

Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?

LIII

Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt...

LIV

Khayyam cosea la cortul filosofiei. Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce în patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.

LV

De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul este-un suflet ce da desavârsire.

LVI

Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

LVII

În vin cel întelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
În flacari aurii ne arde ca-ntr-un vârtej ametitor.
Dar si tristetea ne-o preschimba într-un izvor racoritor.

LVIII

Priveste-n jur: durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete.
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.

LIX

Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta voastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina.

LX

Beau vin si mi se spune de unul si altul:
"Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah". Atuncea, zic eu, pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.

....


Omar Khayyam

vineri, 6 noiembrie 2009

lumi paralele intersectate la orizont



Am intalnit virtual niste maini pricepute. Mainile unui suflet. O poezie a necunoscutului si a negrului din alb. Mi s-au finalizat copertile de carte .... iar negrul din alb a devenit un fel de lumina promisa. Clara , fara mutatii genetice.
In 2 decembrie aceste realizari vor intra in "istorie"!
Multumesc, ma nigar!

marți, 13 octombrie 2009

Ultima piesa deteatru a EVEI



Piesa de teatru avea succesul scontat. Actorii îşi dădeau măsura talentului ţinând sala cu respiraţia tăiata. Iubirea, ura, bucuria, hohotul, circul, toate păreau reale, decupate cu grijă din viaţă.
Numai eu, femeia în roşu, eram îngheţată. Priveam ca la un acvariu din alt acvariu. Auzeam respiraţii, foşnete, şoapte împrejurul fotoliului în care mă tolănisem. Simteam esenţe amestecate, din dreapta un iz de tutun prost, din stânga parfum stident de cocotă. Un danf de ţuică ajungea şi el vag, dovada că la teatru e bine să vii puţin ameţit. Dar ce contau toate astea? Ce mai contau? Toate acele respiraţii neuniforme, acele vibraţii, acele emoţii ale unor nefericiţi….
Ştiu că toţi sunt nefericiţi!
Dacă erau fericiţi nu îşi iroseau fericirea venind să se încarce cu „fericirea” servită de „măscăricii fericiţi” de pe scenă. Dacă erau ferciţi în sufletele lor nu mai era loc pentru nimic altceva din exterior, pentru nici o emoţie nouă, nu mai puteau sa se identifice cu Lady, Sir sau Duc…,personaje de tot soiul ce defilează pe toate scenele.
Caricaturi peste tot, pe scenă, pe fotolii, la toalete, pe străzi.

Eu, Ea, femeia în roşu, martor si spectator, a simţit, a gustat, a înţeles, a trăit revelaţia realităţii.
A venit la teatru ca să fie teatrală!
Conştient.
Mâine, la răsărit, avea să se sinucidă!

Scisoarea ei de adio va fi “Ultima piesă de teatru a EVEI”

Voia să gasească un moment de pauză ca să poată să se ridice studiat de la locul ei cu numărul 13- ciudată coincidenţă- şi să se ducă direct pe scenă.
Dar râsul chicotit al cocotei cu tone de parfum o scoase din minţi.
De ce să aştepte până dimineaţa actul final?
De ce să mai piardă timpul ei şi al tuturor actorilor amatori din această viaţă?

Ce ironie, gândi trist, să nu pierd timpul ca să câştig netimpul.

Se ridică graţios, ca o divă. Făcu o mişcare de vedetă dându-şi pletele bălaie pe spate şi rămase o clipă locului , în picioare, nemişcată. Auzi forfotă în spate. Aceştia erau sigur deranjaţi ca pierdeau jocul de pe scenă.
Aproape misca buzele cand isi zise amar " ce setat e omul....nu se poate focaliza pe o scena spontana. El vrea mereu ceva previzibil chiar daca se plictiseste de moarte "

Cocota ma trase de mana sa ma asez, dar o privesc de sus in timp ce ii urmaresc strambatura si dispretul snob. Sunt mai frumoasa.
Sunt cea mai frumoasa femeie din lume pentru ca sunt Alba ca Zapada si am muscat deja din marul otravit.
Nu ii zambesc, nu ma stramb, nu am nici o reactie. Exersez deja Frumoasa Adormita. Dar ma pun in miscare pentru ca altul imi e catafalcul.
Spectacolul meu a inceput.
Ma lovesc in treacat de cate un genunchi, de catre un bombeu, de catre un colt de fotoliu. Rochia lunga, de eleganta altor vremi, permite prin crapatura generoasa sa fie ridicata intr-un gest de regina de bal. Sandalutele fine cu tocuri de 12 imi dau un echilibru fragil. Ca viata insasi....ridic din umeri „ Ei si, daca o sa cad o sa fie si mai interesant....ma voi ridica si mai spectaculos.....Creez tensiune...”
Imi zambesc. Ochii imi ard in lacrimi neizvorate. Nu plang pentru ca sigur ar ingheta inainte de a curge si..nu am motive....Asistam doar la o piesa. Sunt un personaj, un actor....Nu am de ce sa plang feirbinte.
Scena mea incepe sa intre in centrul atentiei. Cei pe care ii deranjez au reactii diferite, vocifereaza, comenteaza in barba.......le-am luat ceva din spatiu si timp, ceva din serviciul pentru care au platit, ceva din lenea creierului venit la relaxare si anticipare. Mai in spate un grup aplauda. Saracii, cred ca fac parte din spectacolul mare. Am un rol interactiv...sunt partea "picanta" a piesei!
Actorii , pe scena, datorita rumorii din sala , isi pierd din coerenta...isi schimba inflexiunile vocale si chiar fac pauze neadmise.
Sala incepe sa aplaude mersul meu lin, in valuri, spre scena. Le place noutatea. Vor ceva, mereu altceva. Parca cer lumina pentru mine, femeia in rosu, ce se strecoara printre randuri.
Ma opresc pe culoar pentru a-mi aranja faldurile rochiei. Pe scena s-a facut liniste. Omul de la lumini, in sfarsit, pune reflectoarele pe mine. Ma intorc instinctiv spre sursa de lumina si ma simt orbita. Chiar si lumina artificiala iti ia vederea o clipa. Ma apar instinctiv....plec in sensul umbrei...
Publicul aplauda din ce in ce mai tare.
Actorii s-au adunat la marginea scenei si ma privesc incruntati si nedumeriti.
Ma indrept ca o regina spre scena insotita de lumini care pe rochia mea rosie dau reflexe de foc.
Ajung la trepte. Actorul in varsta sare in ajutorul meu si imi intinde mana. Ma aduce in mijlocul scenei. El e primul care simte "dramatismul" momentului, unicitatea lui si "intra imediat in noul rol". Imi zambeste. In sala se face iar liniste mormantala. Ceilalti actori se retrag pe laturile scenei si ne urmaresc cu aceiasi curiozitate cu care ne privesc cei din sala, dar nu renunta la incruntare si la mainile incrucisate pe piept sau in solduri.
-Zi, domnita, incepu tatae grav, cu ce-ti pot fi de folos umilii tai servitori?
Imi vine sa rad. Asta ma crede nebuna de legat si se poarta cu mine ca si cum as fi scapat de la 9 si pana vin aia cu camasile de forta ma tine ocupata.
Il privesc rece direct in adancul ochilor, continuu, pana ii ingheata zambetul. Isi muta privirea. Il domin. Se simte jenat ca a abordat aceasta strategie. Simte. Imi da drumul la mana si ia o pozitie rigida, demna, soldateasca. Tace. Asteapta. Imi da cuvantul.
Ma intorc spre sala si privesc de la stanga la dreapta. Vad in sfarsit cum se vede lumea de pe o scena. Se vede in penumbra, niste contururi. Neinteresant.
-O sa ma sinucid!
Am zis tare, cu voce de actor, calm, profund, din diafragma.
Am zis ca o certitudine, ca un deznodamant, clar, nenegociabil.
Cateva clipe e liniste de pestera. Apoi se straneste din nou un val de sunete neclare.......
Actorul tanar si frumos sare ca ars.
-De ce, frumoasa doamna? Cum asa?
Ma uit la el si il tintuiesc cu privirea aceia atat de masculina care scaneaza si dezbraca instantaneu. Nu il vreau, nu imi pasa. Nu vreau nimic.
- Trebuie sa mor!
Acest trebuie, zis atat de raspicat din gura mea, starneste iar valuri de sunete..
-Cum adica TREBUIE? intervine roscovana grasuta de pe scena, cu vocea ei pitigaiata, de mahala de lux.
O privesc de sus...sunt mult mai inalta, dar nu din cauza asta, nici pentru ca sunt mult mai frumoasa( avem o boala, noi femeile, cu comparataiile astea instantanee), nici pentru ca sunt mult mai desteapta, mai buna sotie, mama sau amanta. Pur si simplu pentru ca se vede ca ea nu intelege.
TREBUIE este o consecinta
INTELEGEREA duce in TREBUIE
lipsa de SOLUTIE duce in TREBUIE
INUTILITATEA duce in TREBUIE

- Nu exista iubire! strig din toti rarunchii.
In sala se aud aplauze, se comenteaza, se rade.
-Cum nu exista iubire? Nu ati iubit niciodata?se baga in vorba iar tanarul.
Dupa o pauza de cateva minute in care mi-am revazut tremurul fiintei inaintea primului sarut, arderea in timpul noptior de pasiune pura, degetul aratator in manuta copilului meu...oftand.....zic sec si definitiv:
-NU!
-Cum nu? se aud voci in cor.
-Frumoasa doamna, nu cred ca e posibil asa ceva, intervine cu ingaduinta tatae. -----Sunteti superba. Pareti chiar o actrita. Uitati, publicul chiar a crezut ca sunteti una de-a noastra, ca faceti parte din spectacol...si, intorcandu-se spre public,...oameni buni, nu e actrita. Nu e din piesa. E o necunoscuta.
Sala ia foc.
Tatae intorcandu-se spre mine:
-Cine esti frumoasa doamna?
-Nimeni!
-Inteleg ca vrei sa ramai o anonima, e in regula, dar de ce ai venit aici la noi? Trebuie ca ai un scop..altfel te duceai asa...oriunde...nu-i asa?
Imi smulge un zambet.
-Nu vreau sa raman o anomina.....vreau sa fiu NIMENI.
Sala aplauda.
E destept batranul. Are ochii mari, albastri, plini de povesti ...Si-a recapatat puterea si atitudinea masculin paterna. S-a centrat. Simte ca stabileste o legatura, o conexiune. Tatoneaza.
Tanarul, desi e frumos.....e pierdut. E spectator pe propria lui scena fara replici si argumente.
-Hm , da. Ma gandeam ca e ca in folclor, ca in zicala "cui pe cui se scoate". Am veit la teatru ca sa elimin teatrul din viata, din lume. Nu exista iubire in viata! In acest teatru exista?
O pustoaica baietoasa se ridica vioaie din stanga salii si striga cu glas cristalin:
-Exista, exista iubire! Eu iubesc!
O privesc incurcata..parca ma vad acu.....destui ani..dar nu apuc sa misc nici un muschi al fetei ca alti si alti spectatori o imita.
-Si eu iubesc!
-Si eu iubesc!
si ,la um moment dat, toata sala e in picioare si striga in cor, in timp ce aplauda
-Si eu iubesc! Si eu iubesc! Si eu iubesc!
Si eu si actorii ramanem fara replica privind uimiti specacolul de la picioarele scenei. Spectatorii sunt entuziasmati, se simt bine, vibreaza toti la fel. Unii se strang de maini, altii se saruta.
Lacrimile imi tasnesc din ochi, instantaneu.
Sala se potoleste. Se focalizeaza pe lacrimile mele si asteapta ca un catelus sa ii fie aruncat un nou cerc dupa care sa alerge, sa se implice...E insetata de actiune de ceva care sa ii certifice valoarea, sa ii justifice existenta....
Tinerelul vine si ma ia de mana.
-Vezi, oamenii se iubesc. De-asta suntem oameni, ne diferentiem de animale, pentru ca ne iubim, noi putem iubi!
Plansul mi se transforma intr-un hohot de ras care aproape ca ma ineaca.
Reactia mea il face sa isi inghita vorbele.
Zic, plina de ironie:
-Ma poti iubi?
Se repede sa imi raspunda:
-Da, cu siguranta da, da ..si se pune in genunchi ca un Romeo in fata unei Juliete, asa cum probabil invatase la cursurile de actorie luandu-mi glezna in mana.
Redevin statuie
-Cat de mult ?
-Mult, mult de tot!
Imi e mila de el. In clipa asta el chiar crede ce spune. M-a scanat cu mintea lui de barbat viu si a concluzionat " e buna!"..de ce sa nu o pot iubi?....de ce sa se sinucida?..si ar fi si un moment bun de marketing si as deveni poate eroul...as salva-o de la sinucidere si as deveni chiar personajul principal..Doamne cat e de excitant succesul.....
Am gandit bine pentru ca privirea mi-a coborat expresiv, descoperindu-i secretul. Cand a ridicat ochii a realizat ca stiam si s-a inrosit.
-Atunci sinucide-te cu mine!
Toata excitatia lui de erou a disparut ca prin farmec. S-a ridicat ca un arc si s-a indeparta de mine ca de o vrajitoare.
In sala s-au auzit cateva hohote de ras apoi s-a asternut iar linistea.
Roscovana, neobisnuita pesemne cu rolul de spectator, a simtit nevoia sa-si demonstreze abilitatile de comunicare si empatie feminina.
-Draga mea, nu stiu care este motivul pentru care vrei sa faci asta..probabil ca ai suferit mult..ca noi femeile...si devenind teatrala, catre sala, noi femeile, suntem toate numai suflet, ne daruim , ne risipim..si in timp ce vorbea se inflacara trecand de la statutul de actrita la intruparea femeii.. „Nu merita! nici un barbat pe lumea asta nu merita sa faci asta pentru el, chiar daca ti-a omorat sufletul, ti-a consumat tineretea, ti-a secat mintea..nu merita sa iti iei viata!”
Nimeni si nimic nu merita sa te duca la un asemenea gest. Crede-ma! Stiu ce spun!
Si..parea ca ea chiar stia ceva!
Femeile din sala o aprobau ..unele aplaudau. Nu isi mai tineau partenerii de maini si se trasesera cat mai spre marginea fotoliilor ca nu cumva sa fie atise...
-Nu merita!se auzi o doamna spre 60 de ani de la balcoane. Nu merita! am doi copii..am trait ca o sluga si? si nenorocitul asta ..si intr-un gest de emisiune tv proasta, ii dadu omului chel si pricajit din stanga ei cu o geanta –papornita in cap..Omul se apara disperat, injura si iesi bombanind din sala ..si brusc, ca la un nou semn si altii ii urmara si se porni un hohot si un urlet si o cearta ..un haos de nedescris in sala. Unii s-au ridicat si au plecat..altii asistau din fotoliile lor si se inchinau.
Fortele de ordine intervenira prompt si ii scoasera din sala pe razboinici.
Sala ramase goala. Spectacolul era clar un esec.
Nu rad, nu plang, inghet si mai mult. Oamenii acestia, aceiasi oameni, acum cateva miute aplaudau, se sarutau si strigau in cor ca si ei se iubesc. Nu altii, aceiasi!
Roscata e incruntata. Daca ar fi avut o geanta si pe „acel’ barbat in fata care a dus-o la concluzia ca nimeni si nimic nu merita, ar fi proiectat-o si ea in capul acestuia
Mai au rost intrebari precum „de ce?”
-Ce spuneai? O intreb luand-o de mana si uitandu-ma in ochii ei cu tristete. Ca nu merita?
-Pai nu ai vazut? Nimeni si nimic nu merita sa te aduca in pragul de a face asemenea gesturi definitive.
-Deci TREBUIE! Nici macar nu am dreptul la alegere. Daca nimeni si nimic nu merita ..atunci pentru ce?
Revolta i-a ramaes intre buzele pregatite sa imi mai aduca argumente. Parea ca pentru o clipa il intelese pe TREBUIE.
Batranul, mut de prea mult timp, sari in fata mea si cu o energie incredibila ma lua in brate si incepu sa a sarute pe fata, pe gat, pe ochi, pe barbie,tinandu-mi fata strans intre mainile aspre si facandu-mi imposibila eleberarea.
-Meriti, meriti, Tu meriti! Toata viata mi-am dorit o femeie ca tine, te-am visat, te-am venerat...Te iubesc...esti superba, esti minunata, esti atat de vie!
-Eu?! Si impingandu-l cu putere, stergandu-mi fata cu gest de sila.....Esti nebun? Esti deja trecut......
Tanarul rade.
Batranul se tranteste pe scena si incepe sa planga.
Tanarul energizat de puterea tineretii vine sa ma infrunte.
-De fapt ce vrei de la noi Femeie? Esti frumoasa, nu pari nebuna si nici saracuta nu prea pari ca toalele de pe tine fac ceva parai. Esti cu stil si asta se mentine tot cu bani.
Deci?
-Asta voiam sa aflu de la voi. De la voi actorii si de la publicul insetat de teatru. Voi, care jucati zilnic, despre orice si mai ales despre iubire..voi EXISTATI? Voi iesiti vreodat din rol?
Roscata...se repezii.
-Evident, apoi isi musca buza de jos intr-o clipa de sinceritate profunda cu ea insasi si isi inghitii cuvintele pregatite...apoi zise trist,dar sigur:
-Jocul te contamineaza!
Batranul de jos ridica fruntea si striga cu ultimele forte:
-Cine suntem noi sa iti spunem? Ce vrei de la noi? Suntem simplii muritori, muste pe fata pamantului, fara importanta, nimeni!
Rad
- Si eu sunt NIMENI!
Tanarul se duce la batran, il ridica si mi se adreseaza peste umar.
- Eu nu sunt nimeni. El nu e nimeni , spre public, tu nu esti nimeni, nici tu, nici tu... toti avem o viaia, o cariera, iubim, plangem, facem copii, sadim pomi..noi suntem CINEVA, avem cate un nume.
Daca dumneata vrei sa fii NIMENI te priveste. Si dialogand cu sala :
-Sunteti de acord cu mine ca nu e treaba noastra?
Daca doamna in rosu vrea sa dispara este treaba ei, sa se sinucida...sa se evapore, dar sa o faca discret, anonim, sa nu ne tulbure noua existentele, sa ne lase cu dramele ei ca nu sunt exceptionale, toti le avem pe ale noastre, sa ne lase cu teatrul ieftin....vindem si cumparam si noi ....
De ce se agata de noi? De ce vrea sa ramana in mintea noastra? Noi nu o vrem! Nu avem nevoie de ea!
Pleaca Doamna! Si arata autoritar culoarul spre iesire.
Numai ca introcandu-se spre mine ca sa ma determine sa ii urmez gestul ..ma vazu ghemuita in mijlocul scenei, plangand in hohote cu capul pe genunchi...chircita si sfarsita.... exact in locul de unde tocmai il ridicase pe batran.
Si ca la un semn, toti trei venira la mine sa ma mangaie.
-Gata, gata..nu e dracul asa de negru.....nu mai plange asa..e sfasietor.....e doar o piesa...nu pune la suflet.....
-De ce nu lasati omul sa sufere? Sa moara?” Suferinta e buna! Terminati cu teatrul..lasati-i pe oameni sa fie nefericiti! Asa vor deveni constienti de ei. Suferinta te invata!. Iti poate da un sens. Eu plang pentru ca nu mai am nici macar suferinta.
Reflectorul care ma tintuia de cand am purces spre scena se stinse brusc ca o stea cazatoare. Eram in umbra si liniste .
Nimeni nu mai intelegea nimic. Nici macar eu. Venisem la teatru sa ma vindec de viata prin moarte teatrala, dovedind nerostul.
Si acum sunt o actrita ieftina..patetica....o diletanta. Ma vad cu ochii tanarului, ai batranului, ai roscatei, ai publicului, ai femeii in rosu, martor si spectator, alt personaj iesit din tipare, neadaptat, sfidand regizorul, autorul, fiinta scpata din ea insasi si din legile firii.


finalul in varianta tiparita

vineri, 9 octombrie 2009

11 oct ore 16 in Iron City

D’ale fetelor - Pariu pe Prietenie, 11 octombrie 2009, ora 18:00 Iron City de Sorin Teodoriu



# Detalii

AVERTISMENT:
Aceasta creatie contine limbaj licentions sau denaturat, nuditate excesiva, etc...

Arata creatia.


Încă din copilărie se iscau dispute între fete şi băieţi... dacă ele se jucau cu păpuşi, ei preferau maşinuţele. Dintotdeauna fetele nu au fost înţelese de băieţi şi întotdeauna ele au fost mai mature ca băieţii cu cel puţin trei ani. De când e lumea-lume, când fetele purtau pălării, erau delicioase... când băieţii purtau pălării, păreau nişte prostănaci cu aere de intelectuali. Dacă scrisorile fetelor erau roz, parfumate şi pline de cerculeţe zâmbitoare... scrisorile băieţilor erau albe, pragmatice şi pline de prescurtări.

Pariul pe Prietenie de duminică 11 octombrie 2009, va fi o confruntare în care poeziile lui Mircea Cărtărescu vor lupta împotriva liricii de dragoste a lumii. Muzica va aparţine fetelor... băieţii vor avea libertatea să admire, să aplaude şi să ovaţioneze. Dacă va fi loc, se va dansa...

Se vor duela în texte:
Mariana Modolea, Nicoleta Petrache, Emilia Dănescu, Cora Sand şi Sorin Teodoriu, George Dumitru, Teatrul InDArt

Vor cânta:
Codruţa Lojewski - Mihai Lojewski (Grupul Folk Cantos)
Cătălina Beţa
Cipriana Şerbu - Filip Şerbu
Nicoleta Pălărie
Laura Bândilă
Cristina Andrieş

Pentru prima dată în public:
grupul DOMINO cu Oana Cotu şi Mariana Modolea

Dacă vreţi să vă prindeţi în joc, vă aşteptăm la ediţia Pariului pe Prietenie numită D’ale fetelor.

Intrarea liberă.

Adresa clubului Iron City
strada Blănari nr. 21 (subsol) vis-a-vis de Club A
Rezervări după ora 17:00 la numărul 0721 223 343


cronica evenimentului si poze tot pe www.bocancul-literar.ro se gasesc ... la rubrica :cronica pariului din 11 oct 2009. M-am simtit excelent, acasa, intre ai mei...si..o sa revin cu drag la invitatiile atat de calduroase.

luni, 5 octombrie 2009

sunt libera de mine


"Sut Libera s-aleg cu cine
dar eu sunt libera cu tine"
CU MINE....

Sunt libera
sa imi caut cuvintele dincolo de samburii din mar

sunt libera
sa sap, frate , sa sap
pana dai iar de raiul de dupa primul iad


sunt libera, in ispita sa ma dezbrac de cuvant
sunt libera SA FIU
numai cand SUNT

luni, 21 septembrie 2009

atitudine de invingator



Atitudine
Unui castigator nu-i este niciodata frica de pierdere. El poate escalada Everestul sau poate alerga la un cross sau poate visa la femeia pe care o iubeste. Poate iubi banii, poate iubi viata agatata de tumultul si zgomotul infernal al civilizatiei, ori poate visa sa castige intr-o zi armonia si linistea vietii. Orice dorinta, orice vis, orice facem si orice gandim devine un instrument existential, un fel de drum orientat catre un scop mai mare. Viata nu este o competitie intre unul si altul, ci o competitie a fiecaruia cu el insusi. Micile teluri sunt broderii pentru marile teluri. Totul este sa stim, sa intelegem, sa facem din fiecare clipa un soi de riulet, ce se duce firesc si cu bucurie catre "mare". Ce vrem, ce dorim, incotro mergem ne spune fiecare gest si fiecare gand al nostru.


Ne pregatim mereu pentru a castiga sau pentru a pierde, orice altceva ni s-ar parea ca facem. De aceea, una dintre marile intrebari ale vietii este: "Pentru ce ma pregatesc acum; pentru a pierde sau pentru a castiga"? Si vom striga, poate, in cor: "Dar toti vor sa castige"! Si nu-i deloc adevarat. Caci noi invatam mai mult sa pierdem decat sa castigam. Exercitiul pierderii a intrat in felul nostrum de a trai. Parintii isi invata copiii sa piarda, crezind ca-i invata cum sa castige si aceasta nu-i decit prelungirea unei erori sociale, care pune mai mult pret pe minciuna decat pe adevar, pe aparente, mai mult decat pe sentimente adanci. Parintii isi invata copiii sa se joace cu dragostea proprie. Sa se prefaca mult si bine, sa-si mascheze emotiile si sa-si infranga vulnerabilitatea. N-avem voie sa parem slabi si de aceea ne este interzis sa plangem in public, or sa povestim despre lacrimile noastre.



Cei care se tem de pierdere, se tem de castig. Capacitatea de a castiga este si capacitatea de a participa la viata, a indrazni, a avea curajul, a cere, a striga, a cauta, a spera si a avea incredere in castigul tau. Indoiala sau frica sunt semnele unei spaime interioare adanci, care arata ca nu esti pregatit sa castigi. Caci noi castigam si din ceea ce pierdem in mod aparent. Facem aceasta zi de zi, dar nu cautam, nu privim, nu ascultam si, ca urmare, nu intelegem. A plange nu inseamna a suferi toate privatiunile posibile, a te lasa desfacut in bucati de durerile mistuitoare care incearca viata ta, ci a te exterioriza asa cum simti, cum esti, cum traiesti in tine propria stare de slabiciune. A sta aproape de sufletul tau este un alt fel de a intra cu fast in imparatia cerurilor. In fata pierderii nu trebuie sa fim puternici, ci... doar noi insine. Noi, cei ce nu stiu daca vor respira in urmatoarea clipa, cei smeriti in fata fiecarei zvicniri de frumusete sau de suferinta, cei capabili sa spuna "te iubesc" sau "te urasc"... Castigatorii si puternicii isi afirma slabiciunile, pentru ca cei ce pierd sa deseneaze pe chipul flamand al existentei, o masca de fier. Doar o masca, in spatele careia se ascunde suferinta si degringolada sufleteasca a oricarui invins. Pierde cel ce se teme de castig, caci a castiga inseamna a recunoaste vulnerabilitatea si nu puterea ta.

www.esoterism.ro

joi, 17 septembrie 2009

TES MIERE


razboaiele din mine se dau de-a dura
ma rasfir ....
mi se da branci!
de-a berbeleaca peste valea formelor
labirintic coboras in neant
prapastie ,
poale in valuri
apa statuta, cascada de dor,
la izvorul singurataii adap doar spaimele si clipele
pe mine ma las chircita in asteptarea norocului sadit candva de ursitoarea trista.

inchid ochii stransi in intuneric
lumina sa iasa din doua neguri

astept prabusirea.

atunci voi stii ce a mai ramas din mine!

pentru cine va rasari norocul furat!

desi regina
construiesc faguri

Scot mierea din primul pacatul

sâmbătă, 29 august 2009

-N FIERE CUNUNATA


Sunt ca o apa prinsa de carcei,
Vartejuri,
Fara pietre aruncate...
Lumini de licurici imi stau cercei
Adusi pe buza-ti de dorinti stricate.

Sunt ca o apa prinsa de carcei
ce se ineaca in deserturi , toata

Sunt si nu sunt ...de piatra atarnata
La malul firii -n fiere
cununata.

joi, 27 august 2009

partaj



Daca te-as imparti cu intregul
ai iesi un minus adanc, dar clar
Ai insemna un rest vag
Ai insemna ceva.

Daca te impart cu o jumastate
Te pot aduce in cate o noapte
sa afli despre adunate
Despre urme si umbre
Despre neluate


Daca te/mpart cu mine
pot spune ca ai putea sa fii intreg
Ai putea sa te aduni de prin spatii inchise
Din limite si abrevieri
Spre lumi interzise pana spre ieri

Dar de te-mpaart cu nimicul
Din tine
Din tina
O vina ma imbraca in vina
Venina de lipsa cuprinderii....
ma impart la mine mereu
cu rest intre spatii si timp
ma schimb
Si nu-mi mai ajung.
Sa te-ating.

Muscata Gura de Rai


Acum
mai nemuritoare decat eternitatea
la ceasul mortii iubirii acesteia
indraznesc sa ma lepad de primul cuvant
Indraznesc sa daram zidul carnii
Indraznesc sa mai fiu in aceasta lacrima
ce va unge rana clipei.
Indraznesc sa mor iar.
Sa nu ma chemi inapoi.
In viata ta..eternitatea e marginita de spaime flamande.
am marul lui adam in gat de cand ti-am incolacit nenasterea.
Gura de rai a devenit venina.
Sarut otravitor de prea mult dor.

luni, 24 august 2009

Nasterean-n fiere



Nu trebuie sa intelegi nimic.

Nimicul viu este si arde.

Femeia cu plete de soapte nu vrea sa insemne,
intre viata si noapte .

Vrea libertate in piele..herghelii de pacate
Strunite de mana infipta
In tremur.

Femeia da din dor pe gustate...

Buze siroinde de gust dulce-acrisor
...muscatura de vraja....cutremur si fior..

Nu trebuie sa intelegi..
plansul e chicot si rasul chemare...

Femeia fecioara impleteste taine-n zare,
goala...
cai de lapte si stele in umbra inimii
si rod de avant in pantecul firii,
devenirii, nuntirii...

Ce sa-ntelegi...ca trece spre parere?

Femeia amintire naste fiere.

luni, 17 august 2009

Blestamul EVEI


Sarpe, sarpe,
rupt din coasta
Cu haina de vina aleasa
ce se schimba de cu seara
din fecioara in fecioara
te blestem asa din plin
sa te-ncolacesti cu jale si dorinta de senin
Si de-a fragedei dorinte plina-ti gura de venin,
sa te musti pana-n finta...
Sa scapi raiul din destin

Inima cu salba


Ridurile inimii mele se falesc
Parca isi arata scofala

Daca mai bat e semn ca sunt ca marea
Ca valul...ma duc si revin
Respir intre riduri ...ma-nalt si ma-nclin

Intinderea inimii nu are rost
legile sunt asezate pe sarma
Un gand le infige cu clesti ...
capul in jos..cauta stele in tina ,seminte in zbor
amintirea din urma.

Inima sta pe pridvor si toarce ...incalcit fuior....
Amestecate itele, noduri si noade
Leaga de ea amprente..bocanci de soldati... de falsi` zburatori de iscoade
Pe la capete sfoara o roade


Inima are riduri

Inca asteapta vaslasi in izvoarele ce au deja albii...
haiduci
Scanteile-n suflet aprind focuri vii
Prapad intre paduri , ape si ceruri pustii
Bocanesc cerbii ... inima salta ..
Pune-i tu, inimi scijelite o salba!

Femeia uitata-n fecioara



De ce n-a putut sa se intample de-odata
n-am sa -nteleg,
n-am sa accept.

fata jumatate botezata ,
jumatate udata de iubirea furata,
a asternut poalele tineretii
in calea venitului.

si venitul veni viu
si pleca mai tarziu.
dar nu s-a uitat peste umar sa-si vada ursita,
nu a scuturat copacul rodului pentru insemn,
nu a stropit cu nectar inimile dorului…

a trecut ca o boare...

seara in dinineata se transforma in licoare
in ploaie de vara
femeia uitata-n fecioara
nascu doar asteptarea
si astepta sa moara.

sâmbătă, 25 iulie 2009

DACA


KIPLING


Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

duminică, 12 iulie 2009

A tainei inchinare


Iubesc si nu stiu ce iubesc
Ma caut si gasindu-ma ma neg
m-aplec spre ochi cu rauri tumultoase
fara vrere
ud primaverii floarea in durere

iubesc si tac..langa taceri sunt cioburi
m-asez pe palme sa-nteleg pustia
plec fruntea sa ma uite din inalturi
inghit cu nod rostirea, nemurirea

nu stiu de ce -mi mai salta trupul
cand aruncata-n timp se-ntinde nebunia

iubesc ecoul...glasul lui promite
si rad in soapta de nimicuri sfinte

doar eu imi beau cu dor prelinsa rana
sunt cea mai tainica fecioara din icoana
sunt la intrecere cu nerabdarea
sunt ..mai presus de toate
a tainei inchinarea.

vineri, 26 iunie 2009

trifoi cu patru foi de rod




Sentimentul de inima grea trebuie ca a incercat pe fiecare, intr-un fel sau altul…..
Inima atarna si cand e goala ( cum o fi asta in sensul brut, pentru fizica?) si cand e prea plina, de da pe din afara si nu are unde sa se reverse..
Inima are un sentiment al utilitatii gratuite, un Dumnezeu al rostului, ca florile, ca pietrele...... Se invioreaza cand da si darul ii este primit...se umple de un bine, tremura, palpita si se simte usoara , zboara...se recreeaza, se autoinsemineaza.
Nu poate da pe din afara asa...sa inunde nimicul nimicului si sa nu rodeasca rod sfant, din rodul sau...
In inima cresc numai esente...seminte fertile...gestante...cum sa arunci, cum sa irosesti asa, de dragul risipei? din erori apar mutatii....
Ar insemna sa nasti iar religii, sa definesti pacatul....mirajul celor 3 in D......
Inima golita atarna ca un uter epuizat......urla dupa embrion...dupa nastere.....
Inima nu are echilibru....echilibrul ei e ritmul...
Pamantul, daca nu s-ar roti, ar cadea si s-ar sparge ,.s-ar turti ,s-ar desumfla... fasait.....Pamantul e o inima!
Creierul e in balanta, are emisfere si magistrale de legatura si echilibru..Creeaza linisti spontane din iluzii si minciuni de rod...Nimic nu pare inutil, nici macar risipirea.......pacatul are antidot si vinovati cu solzi....iarba artificiala nu cununa gandaci.....
Inima are ritm...mare..,mai mare..accelelrat...lent....Fara ritm, inima nu mai e inima...e piatra.
Acceleratia ajuta nasterea..E ca un incubator...
frica si sarbatoarea, intrerupatoare pentru vibratii.......mereu ajung in acesti poli......
Pamantul are doi poli..creierul are doi poli..numai inima are 4 sau patru...
Vorbeam undeva ca iubirea trebuie ridicata la patrat ca sa ramana constanta, la fel ca lumina..O fi magia incifrata a dimensiunii a 4/a?
Pot umple si reumple si darui X4?
Unde sa nasc? In iarba ....gandacul de pe deget.....
Trifoi cu patru foi pe rana rodului

joi, 25 iunie 2009

Scrisoare constanta la patrat


Scrisoare catre primul Iepuraş de pluş cu marsupiu pentru bileţele de dragoste primara.


Bitu,
Te pot iubi ca atunci când vedeam în tine un Zeu şi ca atunci când am vazut în tine un prost.

Omul e un Zeu şi un Prost în acelaşi timp.
Şi eu sunt Zeu...Si eu sunt un simplu om, prost. Asta nu îmi schimba fericirea şi iubirea.
Am înţeles subit ca Iubirea e singura constanta pe lumea asta...la fel ca lumina şi daca vrei sa “stai” odata cu ea....sa rezolvi relativitatea lui Enstein trebuie sa o ridici la patrat!
Zeii se iubesc, sunt însaşi îubirea! Oamenii Urasc.....sunt Proşti....aleg asta.....
Daca tu eşti ZEU şi eu sunt adesea proasta ca nu te mai recunosc. Daca nu eşti ZEU eşti prost ca te dai ceea ce nu eşti!
Zeii IUBESC!
Proştii URASC!

Când îmi vei vorbi despre iubire cu limbajul iubirii voi înţelege. E singurul libaj pe care îl mai înţeleg.
Când vorbesc în limbajul de dincolo de iubire, eu sunt PROASTĂ ca nu înţeleg ca nu aşa ma poţi înţelege în esenţa.

Înţelegi ceva?
Nu din acest bileţel pus noaptea la 3 în pantof…deşi nu e Moş Nicolae…, din Viaţa, din Iubire, din TINE?
Asta e un mesaj pentru un iepuraş de care am uitat de mult...pastreaza-l, numeroteaza-l....
Ţi-am spus ca numai proştii uita frumuseţea, nimicurile esenţiale, simplitatea?
Numai Dumnezeii, Zeii....îşi pot aduce aminte esenţele chiar daca au fost proşti şi le-au uitat o clipa.
Dumnezeii pot sa îşi aminteasca şi sa renasca frumosul......e dansul în spirala...în ADN....împrejur.
Mi-am amintit ca eşti cel mai frumos vis al meu din mine.
Poate ca eşti Dumnezeu?
Tu ce îţi aminteşti ca eşti?
Pune raspunsul in iepuras...

sâmbătă, 13 iunie 2009

BARBATUL CARE NASTE


În noaptea asta am sa-ţi împlinesc o fantezie care zace în tine de secole, dar pe care nu ai ştiut sa o defineşti. Simt ca e în fiecare barbat, dar e nespusa în cuvinte pentru ca barbaţii nu se întorc spre ei înşişi decât arar, vor jocuri ce pot fi jucate pentru a câştiga.
În noaptea asta îţi propun primul joc. O sa ne pierdem. O sa îţi dau tot trupul meu pentru a putea simţi puterea feminitaţii , intensitatea trairilor emoţionale, ritmul inimii în dans , explozia orgasmica feminina, cascadele de dor...
Întinde-te! Hai, lasa-te în valul fiinţei tale. Lasa garda jos! Aici nu mai exista competiţie sau razboi. Femeile ştiu sa fie slabe, vulnerabile şi sa se bucure de asta.Pentru ca asta e puterea. Suntem atât de mici pe cât ne credem de indispensabili existenţei. Dar ştim ca nu e aşa şi ne îmbracam în orgolii. Masculin....dur...Întinde-te. Lasa-ţi trupul sa aluncece în el însuşi, dincolo de azi...
Deschide-ţi întâi narile... Respira încet.....adânc.....Simţi.....? E aât de pala aroma, dar e atât de patrunzatoare.... de...amestecata, de piele arsa de soare, transpiraţie uda, roua, miros de dorinţa....salbaticie...
Am pus pretutindeni esenţe exotice, tutn ars,lamâie, scorţişoara şi mosc....masculin amestec...sa îl recnoşti , sa te relaxezi şi sa simţi cum simt mirosul
Azi TU eşti EU!
Ţi-ai imaginat vreodata cum ar fi sa fii în locul meu? Macar pentru o clipa, pentru o naopte?
Nu te încorda! Nu e definitiv! Nu-ţi fie frica de necunoscut.... Sa devii brusc atât de frumos cât toate dorinţele barbaţilor la un loc. Simţi aroma ispitelor din aer?Puterea fragilitaţii, tentaţia misterului. Eşti atât de fina ca orice matase. Uite, urmareşte-mi cu pielea mâinile unse cu acest mir vrajit...miere în lapte, vanilie şi lacrimi de fericire. Nu-i aşa ca nu credeai ca toate celulele pielii tale se pot înfiora chiar aşa, ca vibreaza chiar înainte de atingere.
Luna îţi umbla pe piele.Îi simţi argintul?Viu?Umed şi rece.....Lasa –te iubita total., vreau sa îţi arat câta esenţa este în tine, câţi feţi frumoşi, nascuţi sau promişi ar ucide pentru umbra surâsului tau, pentru caldura rasuflarii tale sacadate....aşa...
Simte-ma! Sinte-te! Doar îţi amintesc depre tine Despre partea sechestrata din tine!
Nu încapi în cuvinte..
Gâtul tau....câta poezie de-a lungul lui, sub lobul urechii...Şoaptele mele prind forma şi caldura. Danseaza tremurând de dor....Dulceag...Da...gâtul e atât de subţire în mâinile barbatuluiUnic,în mâinile lui Hercule.Toţi au darul de viaţa şi moarte asupra femeii în acele clipe. Mâinile pot sa strânga într-o clipa şi sa nu mai existe nimic, sau pot sa coboare spre sâni şi sa framânte precum olarul.Simţi...creşte dorinţa...creşte arcuirea. Pieptul zvâcneşte....E moale, e tare...E precum o fructa proaspata cu aroma de viaţa...mi se bucura buzele...gustul..parca sta sa ţâşneasca izvorul.....jucauş. Electrocuteaza atingerea cu vârful dinţilor şi zâmbeşti umed...Ştii ca univesul se hraneşte cu fiecare gura ce suge prunceşte. Mâinile cauta...cauşul pântecului se deschide...E chin amânarea...e necuvântare. Aromele în valuri mustesc....Vrei mai mult decât atingere, vad , s-a deschis calea, vrei greutate, apasare....ritm...eşti la un pas de neştiut, dar anticipezi caderea....urcarea....Placerea vine şi pleaca, roteşte....
Coapsele se deschid precum aripile..se întind....fiecare cât mai departe..spre poli.....Parca te rupe cineva cu scopul de a face loc luminii sa intre direct în adâncul tau...
Curg ape nedefinite, licori magice în centrul fiinţei, exact între aripi...
Tremuri confuz.. Nu ştii cine sau ce eşti..arzi.....te încorzi şi vibrezi în ritmul meu…..vrei mai mult , mai mult…..înca puţin….Foarte puţin…..o sa simţi cum vulcanul poate sa erupa în sfârşit , dar…înca puţin….sa te mai ating cu gust de tine…Daca aş fi în deşert şi nu aş avea apa mi-ai da saliva ca sa supravţuiesc, ştiu…acum simţi altfel….
-Da, Da, Da…..
-Aşa….minune vie…urla , înfinge-ţi unghiile în sângele meu, mâinile...în par, în carne, în miros....
Ai intrat sau ceva a intrat? Eşti?
-Daaaaaaaaaaa, Nuuuuuuuuuuu, Mmmmmm
-Poţi deschide ochii?
Zâmbete-mi! Îţi beau lacrima ţâşnita în colţul ochiului.... Am fost Tu , câteva clipe?Tu ma vrei în fiinţa ta?
Cauta-ma numai când poţi sa sadeşti în mine lumina ta.
Fa-ma sa nu ma mai ştiu , iar ! Ia-mi fiinţa şi feminitatea, daca te-am convins. Atunci, numai tu naşti!
Nu asta ai visat dintotdeauna?

joi, 11 iunie 2009

RELIGIE NOUA


Traim într-o lume de expunere şi de disperare dupa nopţi albe, spectaculoase. Funcţioneaza mimetismul, artificialul , spiritul de turma, aşa ca, hai şi noi, cuplu tânar şi frumos sa ne condimentam existenţa. Unde..?
În noile lacaşuri urbane de închinare noctura , clubrile.
O “instituţie” noua despre care ni s-au spus poveşti cu iz de “no limit” şi exotic. Un club cu specific rusesc, votca şi Nataşe frumoase.
Atmosfera fabricata, înghesuiala, lumina difuza şi haine cu sclipici, mulate sau sumare.
Muzica antrenanta mai digerabila decât inepuizabilul ritm de haus, mai aproape de carne şi iluzie.
Peste tot, mişcari lascive sau demonice din rotunjimi şi extremitaţi, atingeri mai mult sau mai puţin directe şi priviri, nesfârşite priviri lunecoase.
În club, oamenii devin faruri. Îşi plimba ochii ameţitor dintr-o parte în alta, de la o blonda la o bruneta, de la un braţ musculos la un dos apetisant, de la un buric încercelat la un decolteu sfidator....
Şi alcool mult, foarte mult, baut cu disperare, dat pe gât cu scopuri epatatnte, de a demostra fie puterea financiara, fie rezistenţa fizica, fie pentru a renunţa cât mai repede la luciditate şi a intra în atmosfera euforica ce face totul mai agreabil şi mai uşor de atins.
Şi daca nu te contaminezi, sau nu te laşi dus de acelaşi val, ai ratat tot. Aşa ca, doua umbreluţe chinezeşti tot trebuie sa îţi agaţi în par.
Barbtul care te însoţeşte, care te scoate în oraş ca sa te distreze,iubitul, pe masura paharelor dovedite, devine mai atent împrejur, face clasamente din ochi, ridica din sprâncene, scoate fumul pe nari ostentativ şi ‘şmecheresc”, identifica fetele ce sunt “la program”, încearca sa ghiceasca preţul şi bea cu naduf de cald sau din senzaţia de sufocare ca nu e singur.
La chicotelile şi bataile lor din gene raspunde în gând şi din când în când având comentarii rautacioase la adresa intangibilelor de situaţie, direct în urechea iubitei.
Dar sigur are preferinţe şi iubita ştie şi ştie ce vrei sau ce ai vrea sau ai fi vrut....
Nataşele au farmec, au energie neobosita, înceara permanent, au strategii şi reţete sigure, zâmbesc felin sau pervers, danseaza cu un ales sau alegator ,dar nu renunţa la alternative, se mai ating de un potenţial, arunca ochiade împrejur, sorb zgomotos cu buze înflorite din paie interminabile şi peste umarul tau îşi masoara cota în ochii celui interzis pe moment.
Şi pentru ca e distractiva degradarea,are farmec superficialitatea, intri în joc şi vezi pâna unde.
Aşa a aparut pariul.
-Pot fi ca ele, daca vreau , dar pot fi şi ca tine , Zmeu.
Nu înţelege exact, dar râde.
Încep:
-Pe care o vrei tu , iubitule?
Se uita mirat şi excitat la mine. Crede ca voi intra în şabloane.
-Nu ma intereseaza...
-Da, da....
Comand o bautură colorata cu pai....şi-ncep sa beau studiat.....privind ţinta preferinţa estetica de consum a iubitului . Privirea-mi arde, devoreaza, invita.
Aşteptam succesul, dar nici chiar aşa. Nataşa mea înalta, dura, carnala se desprinde din dansul de consum din braţele unui celui fara nume şi îşi apropie buzele de urechia mea dându-mi parul la o parte întru-n gest de mângâiere. Îmi şopteşte senzual. Râd.
Îşi ia paharul de pe bar şi îl îndreapta spre mine ca un noroc în eter şi cu degetul aratator îmi da de înţeles ca eu sunt Aleasa.
Iubitul meu e bulversat.Ma trage de umar şi ma întreaba intrigat:
-Ce ţi-a spus, ce ţi-a spus.... ?
- Secret ! Ce uşor e sa ai succes la femei!
Ma trage de mâna şi ma întoarce spre el. E ieşit din veselia generala. Nu îi mai place. Nu mai e stapânul iluziilor despre loc şi despre el.
La ureche Nataşa îmi spusese cA sunt frumoasA şi cA pentru ea nu conteazA ce sArutA la noapte, dar ar prefera o frumuseţe......Şi dacA nu vreau singurA, ne face discount la amândoi pentru cA prea suntem frumoşi.....reducere serioasA, nu glumA, chiar 50%.
MA închin. PArAsim lAcaşul ,eu euforicA, el melancolic. MA uit la el......e rece.....
Are dreptate Nataşa...suntem frumoşi.
Acasa îl fac sA se închine, îi spun cA nu mA cheamA Nataşa şi nu am preţ, dar îi fac discount 100%.
RAmâne ca iubitul meu sA îşi stabileasca singur preţul, în club şi oriune.
MA închin pentru asta.

marți, 9 iunie 2009

MAYA aduce LUMEA DE JOS in BUCURESTI



Sambata 20 iunie ora 19.00

Scriitoarea Mihaela Moraru(Maya) vă invită la o nouă lansare de carte. Evenimentul are loc la
Muzeul National al Literaturii Romane
Bulevardul Dacia Nr. 12, sector 1, Bucuresti
Tel: 021-2129651 Vă aşteptăm

Cora Sand a gasit un cuvant in inima pentru ea.....

duminică, 7 iunie 2009

EVeA +6


EVEA + 6

EVEA + 6

EVEA + 6

Stau pe o “tron” şi simt cum netrebuinţele îmi parasesc corpul cu logica şi ritmul lor, care nu au de-a face cu mine, cu mintea mea… Au logica şi ritmul lor, de nimeni necautate şi neexplicate în cuvinte din lipsa de focalizare, din tabu. Scriu cu cheful de a diseca multidimensional limitat ceea ce se întâmpla cu o fiinţa umana într-o clipa.
Puteam sa fiu în momentul naşterii sau în momentul morţii. Poate ca sunt....
Dar eliberarea asta este cunoscuta de fiecare prin proprie experiena încat nu mai trebuie explicata.
Constat. Trupul şi mintea funjcioneaza separat!. Aş putea sa scriu nenumate poveşti, sa traiesc în mii de personaje, sa fac sex, sa fac copii, sa mor, sa înghit apa, sa am întâlniri de gradul 4,sa simt în piept sabii de samurai sau cuie în mâini şi coroane de spini, sa beau sânge dar, în acelaşi timp sa ma gasesc aici, sa -mi las corpul şa se elibereze de inutil, sa receptez cu narile şi sa privesc lumina difuza din încapere, sa-mi înghit saliva, care la rândul ei are gustul clipei, în funcţie de amintirile alimentelor sau de cheful glandelor. Aş putea mânca în acelaşi timp...aş putea turna pe gât lichide în timp ce lichidul cald îmi paraseşte trupul cu zgomot susurat.
Corpul şi mintea sunt separate!
Fiziologic sunt un corp al unei femei! Aşa mi s-a spus! Am organe genitale specifice.
Vulgar, conform definiţiilor atât de standardizate, femeia în asemenea ipostaz a nu este o imagine acceptata, deci în viziunea umana, nu exista.
Imaginea aceasta încrunta memoria ambelor genuri! Şi eu ma strâmb! Toţi o fac din motivaţii diferite, evident!
Femeia de pe “tron” st apâneşte scirsul!
Asta e de-a dreptul monstruos!
Şi estetic şi intelectual!
În timp ce corpul îşi joaca rolul, ideile i se rotesc şi mintea i le încheaga liniar pentru a le aşeza în concepte inteligibile.
Femeia simte! Deşi scrie rece, neinhibata – ceea ce este un atribut masculin dovedit- are un tremur al conştiinţei inimii, are un cerc extrasenzorial care o mângâie şi îi atinge pielea.
Femeia se vede 3.
Tatal, Fiul şi Sfântul Duh.
Toate ecuaţiile sunt rasturnate de însuşi creierul pe care femeia asta îl vede cu ceea ce crede ca e şi ceea ce se spune ca exista, adica un al treilea ochi, dar în doua.
Femeia asta vede cele doua emisfere ale creierului şi un pod magistrala în ambele sensuri deschis. Vede o unda de energie, ca o scânteie electrica cum trece în ambele sensuri spre cei doi “munţi vulcanici” şi vede adesea ciocnirea energiei ....Uneori se întâmpla chiar la mijlocul podului, ca acum..
Aşa vede şi pixul scriind pe hârtie , vede parca şi literele cum danseaza înainte de a se înşirui în cuvinte, vede şi trupul chircit .şi simte tot ceea ce trupul transforma în mişcare perceptibila. Nasul curge, parte din piele are mâncarimi şi cere scarpinat, reacţioneaza la atingere şi se face ‘ de gaina” pe o suprafaţa calculata numai dupa legi geometrice proprii.
Imaginea celor doua emisfere legate de podul de energie nu e mereu la fel de intensa, se estompeaza în funcţie de celelalte imagini derulate pe ecranul exterior sau de focalizarea conştiintei, dar nu dispare pentru ca nu e întrerupta de nici o clipire. De aici certitudinea ca aceasta privire nu este umbrita de “pleoape” `si depaşete spatiul lui 3 D....şi daca nu sunt pleaope nu vor fi nici lacrimi.....
Femeia se ridica, se spala cu apa rece care îi ajunge direct” în suflet” , zâmbeşte într-o oglinda , îşi spune ca e frumoasa şi ca asta nu e întâmplator....va afla ea şi cauza asta, şi vine sa se întinda graţios într-un pat , cu toate cuvintele dupa ea, pentru a descrie mai apoi toate gesturile şi trairile şi descoperirile....reîncepe sa scrie şi sa reechilibreze timpul redarii. Îşi aprinde lumina , pentru ca nu vede tocmai bine.Se înveleşte ca sa nu mai fie atenta la senzaţia de frig de pe pielaea ei. E suficient de rece înauntru. Întotdeauna când intrâ în “realitatea” adânca simte raceala şi spaţiu atât de vast ca şi cum cele doua emisfere cu puntea lor cu tot nu ar avea limita oaselor craniene.
E rece şi afara, afara din camera, e întuneric şi ploaie. Se aude ploaia, se simte mirosul ei difuz.
Femeia închide geamul şi revine în pat.Nu e decisa sa închida televizorul din care se aud voci, muzici şi se revarsa culori mişcate şi siluete nedefinite. Femeia degusta gândurile, cu o mâna sprijinita pe tâmpla stânga şi vrea sa ştie neştiutul ca sa îl pune în cuvinte şi sa îl aduca afara . Fara scop. Cu banuiala de efect.
Nu ştie nimic. ( nu pentru ca e femeie!). Nici macar nu ştie de ce are acest impuls de a ştii.Nu are scopuri. Nu are nimic, poate doar o chemare în şoapta cuvântului mut.realizeaza instinctiv ca nu se are nici pe Ea, altfel nu s-ar mai cauta ! Nu ştie cine sau ce e Ea !. Nu ştie de ce ar trebui sa ştie cine e ea.
Simte ! Pentru ca simte, se limiteaza voit , dar nu de ea, în limitele simturilor, senzaţiilor, fiziologiei şi a conceptelor.
Femeia din tiparul ei, simte!Pulseaza. Aceasta zvâcnire stârneşte valuri energetice ce strabat tot ceea ce o cuprinde, cu sensuri spiralate, axiale, cu interferene şi contaminari şi nu exista pauza. Nici nu se clipşte! Simte aproape de certitudine ca atât timp cât va fi în ceea ce se numeşte « viaţa » energia o va invada ritmic, curgator, mioritic şi în trup şi în minte. Nu ştie însa cine consuma mai mult şi daca exista surse de energie alternative. Atenta oarecum la conum se pare ca mintea consuma mai mult, sau doar consuma….Şi consumul se produce deoarece este neregula. Deşi zace în ea un potenţial uriaş, infinit mai mare decât are corpul, mintea e haotica şi orice haos este o risipa. Puntea, probabil ca e singurul loc stabil. E ancora. Atunci c`qnd se produc scântei apare vederea rece...conştiinţa. Conştiinţa sporadica, fiind în pruncia ei, nu are puterea stabilitaţii, e în faza de Rai...de natural...deobservat nu de acţionat. Nu a aparut nici un şarpe. Neavând putere nu are nici ispita.Ispita graviteaza numai în jurul puterii iar conştiinţa nu cunoaşte putere. Femeia are însa probleme. Axa duala nu este cea mai stabila. Are nevoie de punctul de intersecţie pentru a se elibera de schzofrenia multipla data de neînţelegerea circuitului trup, minte, inima, nentelegere care duce adesea la isterie şi depresie. Crucea nu e cruce daca nu se bate macar un cui în mijloc. Cuiele batute în margini sunt doar acccesorii ale crucii...”cercei”
Pironul central este “inima “ crucii.
Femeia, oricât de ignoranta, oarba, scala ar fi, are conştiinţa centrului.
Simţul +6 a un embrion grafic. Inima femeii e cuiul din Minte! Femeia e mereu împarţita în 3. Tatal, fiul, duhul.

Probela universala apare atunci când se deschide atât de mult încât primeşte în pântecele ei înca o viaţa. Atunci toate axele se rastoarna. Are doua inimi mari, un trup aglutinat, o minte tulburata de fiziologia scapata din lanţuri. Vorbim de dou cruci, ca şi cum una nu ar fi fost de ajuns.....
Femeia redevine haos pulsând in devenire....

Din când în când, elimina din ea resturi, ramaşite, şi zâmbeşte conştient ca noua, în imaginea ideala din ochii tutror.

miercuri, 13 mai 2009

VIATA FARA NUME integral





Viaţa fara nume





Mersul pe jos e o redescoperire de-a mea. Frumoasa, eleganta, rebela, dornica de a-mi scutura cârlionţii realizaţi cu efort noapte de noapte prin dormitul cu bigudiuri în cap….am început sa ma bucur de lume, strecurându-ma în ea.
Merg ore întregi pe jos şi sunt atenta la absolut tot! La vântul care îmi scutura buclele, la soarele care îmi vine direct în faţa, la fiorii de frig pe care mi-i provoaca o adiere de vânt rece….
Sunt atenta la paşii mei…la ritmul lor pe caldarâm, la zgomotul facut de tocuri pe diferite suprafeţe…la felul cum reacţioneaza picioarele mele dupa un anumit timp de atâta mers, la durerile provocâte de mers, sau de strânsul pantofilor noi….Îmi ascult respiraţia. O urmez. O schimb şi o observ …şi constat ca ritmul are legatura cu respiraţia.
Sunt atenta la sunete. Niciodata nu am fost cu adevarat atenta la nimic decât cu jumatate din capacitate…E ceea ce se spune, popular, faceam totul cu jumatate de inima, sau…fara prea multa tragere de inima. ( sunt atenta mai nou la toate maximele populare şi e fascinant, dar asta e o alta poveste!)
Niciodata nu am fost atât de atenta la sunet. Întâi am început sa fiu atenta la sunetul paşilor mei….apoi l-am integrat în sunetul oraşului.
Claxoane, ţipete, voci trecatoare, râsete… boxe şi melodii amestecate, latrat de câine… ţipete…
E o scena care parca s-a deschis din senin.
Îmi place rolul de martor! E nedefinit şi provocator! E un amestec între uimire şi ego. Dar îmi place, pentru ca adesea, nu mereu, ma integrez atât de mult în peisaj încât uit de mine!
Am ombilicul netaiat! Revin! Ma fura câte o melodie prinsa din zbor şi încep sa o fredonez în minte. Trec nenumaraţi paşi pâna sa realizez ca nu asta vreau! Ca iar am alunecat în iluzie!
Iar eu am ales definitiv realitatea.
Ma uit la oameni.
Realizez ca am o faţa vesela şi relaxata şi sigur asta mi se reflecta în înfaţişare.
Oamenii ma privesc la rândul lor uimiţi. Vad asta. Îmi trece prin minte fiorul de întrebare: Oare de ce se uita aşa? Ei ce vad?
Unii îşi dau coate. Poate ma vad frumoasa. Poate am ceva nelalocul lui, un şliţ desfacut, un sfârc ieşit prin camaşa, un ruj şters într-un colţ de gura, un rimel curs…
Ma uit atent câteva clipe la fiecare în parte. Sunt întreaga şi fireasca. Neutral. E un fel de : am curaj în orice.
Nu mi-e teama sa înfrunt priviri, mirari, reacţii, vorbe…Am aceeaşi atitudine şi când trec pe lânga oameni singuri şi când intru în mijlocul grupurilor..Isc adesea comentarii. Unele spuse cu voce tare , dar cel mai adesea şoptite, înfundate…Se aud chicoteli dupa trecerea mea. Femeile şi tinerii chicotesc cel mai mult. ( tinerii când au şi câte o puştoaica în grup…). Poate ca par nebuna! Sau poate ca femeile au un al 6-lea simţ care le transmite ceva ce nu le poate lasa indiferente .
Zâmbetul meu o fi nelumesc, arian…..acum îmi zâmbesc mie!
Ideea e ca am observat ca un om atent atrage atenţia instantaneu.
Nu poate trece neobservat.
Am vazut asta şi când am fost îmbracata elegant, luxos chiar, şi când mi-am tras pe mine o pereche de blugi şi un tricou.
Pun în balanţa şi faptul ca oriunde ies sunt atenta la felul cum stau lucrurile pe mine, atenta la calitate şi armonie……
Şi asta poate fi o consecinţa a reacţiilor….
Şi arat bine, dupa standardele sociale, sunt ceea ce se spune vulgar, o femeie buna!!
Ideea este ca sunt în centrul atenţiei la rândul meu…nevoit!
Şi ceea ce e interesant e ca nu ma preocupa înţelesul comentariilor, cantitatea şi conotaţia acestora.. Când eram atenta parţial, prindeam bucaţi de reacţii şi începeam sa le interpretez şi sa le decodific creîndu-mi singura un sentiment de nesiguranţa.
Acum nu. În clipa în care trec, am trecut. Se deschide alta secvenţa. Alţi oameni, alte sunete.
E ca şi cum s-ar fi deschis marea şi eu trec mai departe fara sa interpretez sunetul valului care se închide în spatele meu cu oftat.
Şi…mergând aşa….printr-un parc….am înlemnit. La propriu. Nu am mai putut sa fac nici un pas.
Doi ochi negrii , intenşi cum nu mai vazusem, m-au pironit pur şi simplu.
Nu vedeam decât acei ochi şi o umbra masculina la câţiva paşi de mine ce se desprindea dintr-un grup.
Ma vedeam oprita, dar nu puteam sa continui sa merg.. Eram toata o emoţie noua pe care o primeam din plin şi în minte şi în inima simultan.
Aşteptam sa se întâmple ceva.
Nu îmi era teama!
-Buna, frumoasa mea!
-Buna! M-ai electrocutat. Nu am putut pleca de aici…
-Hai!
-Hmmm, Hai!
Ne-am luat de mâna şi am plecât.
Nu ştiu spre ce, nu ştiu spre unde.
Eram atenta la cadenţa paşilor noştri.
La zgomotul facut pe asfalt, la respiraţia mea ce se accelera….
Eu aveam pantofi aurii, el avea adidaşi albi, clasici, mari….zâmbesc! prejudecaţi?
Ma fascinau paşii noştrii simultani.
Nu am vorbit nimic.
Eram legaţi de acest ritm şi de o mana. Mâna mea dreapta în mâna lui stânga.. Ne ardeam reciproc.
Mâna mea stânga era îngheţata. Parca nici nu ştiam ce sa fac cu ea. Îmi atârna inutila.
Ma întrebam de ce nu vorbim, dar mie nu îmi venea sa scot nici un sunet.
Mâna lui era mare, mult mai mare decât a mea şi asta îmi era suficient.
Mare şi puternica. Ma strângea tare, aproape ma durea.
Dar era bine.
Era înalt. Îi ajungeam pâna la umar. Ma vedeam mica în comparaţie, o copila, protejata.
Şi… nu mai vedeam oamenii, nu mai auzeam sunetele. Realitatea mea se focalizase pe alta realitate.
Decupam viaţa. Mâncam viaţa ca pe un sandwich în straturi!


Am ieşit din parc fara sa ne spunem nici un cuvânt. Era cald, abia trecuse de amiaza.
Am ajuns în dreptul unei maşini, nici veche, nici noua, verde. Nu ştiu marca ..dar parca asta conta?
A apasat pe telecomanda unor chei, din mâna libera de a mea , mi-a deschis portiera şi m-a invitat sa intru.
Cu greu am putut sa îmi stapânesc un strigat….şi am reuşit numai ţinându-mi respiraţia. Era tot ce visasem o viaţa cu privire la imaginea ideala a barbatului, a frumuseţii masculine: înalt, frumos dur, sexy, masculin, haiduc, brunet, cu parul puţin în vânt, rebel, atletic, puternic.
Parea desprins din reclamele cu ţigari straine de pe vremea când se difuzau.
Nu zâmbea, doar ma ţintuia cu privirea ce-mi parea rece de atâta siguranţa.
Am urcat. S-a aşezat la volan.
Mirosea a scorţişoara şi tutun, dar mai mult a scorţişoara.
Mirosul meu preferat!
O clipa mi-a saltat gândul: de unde ştia? …şi spontan mi-a venit sa îmi dau drumul la fantezie şi sa creez imediat povestea care sa ma învaluie şi mai mult….ca el ma ştie, ma ştia de mult..m-a mai vazut…m-a urmarit….ma dorea dintotdeauna…..etc, etc...dar nu, mi-am scuturat cârlionţii şi m-am întors decisa în realitate.
Toata viaţa am trait în şi din iluzii şi am suferit!
Nu exista trecut, viitor şi poveşti!
Exista acum!
Acum traiesc asta fara şcenariu şi planuri.

A zâmbit prima data când mi-a vazut scuturatul de bucle! Dumnezeiesc diabolic barbat!
Am salivat. Toate simţurile mele de femeie vie mi s-au activat. I-am simţit mirosul şi mi-a venit aproape rau. L-am privit altfel, aplecându-ma spre el…ca o fiara în calduri. L-am vazut cum se înfioara sub privirea mea, sub unda mea de pofta. Pupilele cu care ma pironea constant s-au dilatat instantaneu. Mi-a luat mâna dreapta şi mi-a pus-o direct pe barbaţia lui care statea sa explodeze în blugi. Era atâta tarie şi vibraţie încât am retras mâna ca arsa însoţita de un ţipat, un amestec de spaima şi uimire şi bucurie şi …
A râs! Atât de masculin, atât de senin, atât de grav!
În tot timpul asta conducea parca din instinct pentru ca nu îşi lua ochii de la mine decât bucaţi de secunde…
Nu ştiu unde urma sa ajungem, dar voiam sa ajungem.
Îl voiam!
M-a ciupit de sânul stâng, apucându-mi direct sfârcul.
M-a durut.
M-am strâmbat.
Nu era nimic senzual. Dar era atât de viu. De natural.

A oprit maşina undeva în faţa unui bloc turn. Urât, adica normal pentru cartierele noastre înghesuite şi vechi.
A parcat în graba…ca şi cum nu ar fi vrut sa ma piarda mult timp din ochi. A ieşit din maşina. Mi-a deschis portiera şi am auzit acelaşi “Hai!” în timp ce aproape ma tragea afara din maşina. M-a luat de talie tot cu braţul stâng şi m-a condus spre intrarea în bloc, apoi în lift. În lift m-a luat în braţe şi m-a ridicât ca pe un copil mic. Apoi m-a coborât în dreptul ochilor lui şi m-a ţinut aşa în echilibru respirându-mi respiraţia. L-am încolacit instinctiv cu picioarele şi m-am pierdut în privirea lui fara nici un gest suplimentar.
Ma hipnotizase omul asta! Simţeam cum explodez în interior, era în mine o tensiune nelumeasca, valuri de emoţie şi sânge…..dorinţa, atâta dorinta! Îmi ardeau organele genitale, sânii, urechile, obrajii..eram o rana vie pulsând.
Liftul a oprit brusc. Era sa ne darâme.
Am râs amândoi. Parea şi nu parea joaca.
Era tensiune erotica pura, nici un pic de stres.
Am intrat într-o casa…avea chei.. M-a coborât din braţe într-un dormitor. Dar nu vedeam ansamblul, îl vedeam numai şi numai pe el şi îl doream.. Nu ma mai interesa ce vrea el. I-am pus mâna în locul de unde o retrasesem cu spaima şi timiditate în maşina şi m-a ars. S-a scuturat ca şi cum ar fi trecut un fulger prin el.
Şi de aici a început razboiul. Animalic şi carnal. Cine pe cine atinge mai mult, cine pe cine dezbraca mai repede tragând de haine, de nasturi de fibre… Eram o fiara!! Era un animal!!
Era amestec de energie masculina şi seva feminina încât putea sa erupa lumea! Atunci am devenit FEMEIE! Pentru ca abia atunci am simţit nascând în mine viaţa. Artificii, scântei, fiecare atingere, fiecare iluzie de atingere.. ma durea fiecare particica de piele. Paream rana vie, dar îl doream însutit…cu cât întârzia în mângâieri şi framântari. Aveam impresia ca trebuie sa intre tot, tot, tot, voiam sa ma deschid rupându-ma în doua, îmi venea sa trag de mine ca sa îi dau voie sa vina.
Am murit şi am renascut continuu, de nenumarate ori, eram numai carne, placere, gust, miros, sunete ireale. Am murit împreuna şi în explozia finala şi…nu mai ştiu nimic.
Am adormit.


Nu ştiu cât am dormit. Era noapte când am facut ochi. Eram singura. Singura şi goala într-un pat strain, într-o casa straina, într-o lume straina, în lume! Am deschis ochii mari şi am zâmbit! Nu ma incerca nici un sentiment de frica sau de vina! Moralitatea murise în naturaleţe! Am mirosit pernele si am luat direct în piept mirosurile noastre amestecâte. Le-am vazut împletindu-se aproape vii…iar şi iar poveşti…ce uşor cazi în poveşti…ce ispititor….mi-am scuturat iar, ridicâta într-un cot, buclele ravaşite acum.
Fara iluzii , fara poveşti !

Exact în clipa aia m-a atras râsul lui din uşa. Îi placea gestul meu!
Am ras şi eu.
- Te mai vreau!…..S-a întins pe marginea patului, la picioarele mele şi a început sa ma sarute aşa cum nimeni niciodata nici macar nu işi poate imagina, fiecare milimetru , fiecare loc ascuns privirii, fiecare secret. Ma devora, ma sorbea, ma adulmeca , ma framânta şi ma alinta cu genele, cu mâinile cu pielea, cu gustul…..
Printre senzaţii greu de descris şi suportat, cu respiratia întrerupta de atâra bine şi cu inima gata gata sa explodeze, îmi spuneam ca aşa ceva nu exista!Nu exista! Nu exista!
Ba da! Doar aşa ceva exista!
În câta minciuna putem sa traim!

Am facut în sfârşit dragoste!

Nu mai era nimic animalic, nimic dur, nimic nebunesc.
Asta era o poveste!
Prima poveste!
Ne-am mângâiat şi ne-am daruit unul celuilalt cu atâta blândeţe, cu atâta dragalaşenie, cu atâta inocenţa şi umilinţa….numai şi numai cu iubire…..
Voiam sa mor! În clipa aceia voiam sa mor!
Nu mai simţisem niciodata aşa ceva şi eram conştienta ca era irepetabil.
Unde mai era rostul? În ce?!
Simţeam ca toate celulele din mine îl iubesc, ca e nascut sa ma întâlneasca, ca sunt nascuta sa ma las respirata. Ca ma naşte! râdeam şi plângeam…şi în ochii lui erau lacrimi şi stele. Şi cum ma privea şi cum ….mereu, mereu ca un râu, ca un val……

L-am ţinut aşa…în mine, pe mine, în braţele mele, la pieptul meu pâna a adormit. De data asta a adormit el. Şi cât ma bucuram ca e acolo.Şi cât sufeream ca e ! Greu şi viu. Adormit şi al meu. Ce bine era ca nu pleaca...
Îmi curgeau lacrimile fara noima, fara motiv.. ca un râu….
Îmi udam naşterea şi moartea!
Eram FEMEIA.
Ştiam ca aşa ceva nu se va mai repeta. Nu avea cum. Daca nu eram culcata şi cu greutatea draga pe mine, mi-aş fi scuturat capul sa alung gândul definitiv…sa mai stau puţin în dor….dar iluziile nu îmi mai erau hrana.
L-am împins uşor într-o parte, i-am sarutat talpa piciorului (ca sa şchiopateze nichitian!) şi am mers sa caut o baie. Am facut un duş.. aproape mecanic, eu şi cu lacrimile mele …m-am îmbracat şi..cu parul ud, fara şuviţe cârlionţate, am ieşit în strada, în lume.
Era aproape dimineaţa, se îngânau luminile cu umbrele..şoaptele cu tacerile…Aerul rece mi-a aratat ca exist! Era frig pe pielea mea….ma durea rau tot…piele, suflet, gând…cuvânt….curgeam sânge . Eram zgâriata rau undeva pe braţ…vânata…Am zâmbit complice…am urme…a fost real…sunt vânata! O sa-l mai am în şi cu mine înca vreo câteva zile…..şi nu e iluzie, nu e vis….Lacrimile mi s-au oprit brusc odata cu primul pas spre casa şi cu o prima raza a soarelui.
Eram cu adevarat fericita!
Viaţa îţi ofera chiar mai mult decât îţi poţi imagina, important e sa fii atent şi deschis…gol de alţii ….şi gata sa te laşi dus de valul existenţei.

Romanele normale ar fi putut continua la nesfârşit, ar fi stors lacrimi sau ar fi pus probleme. Dar asta nu este un roman. Nu e ceva cu nume. E un cerc.

Ea putea ajunge acasa şi ar fi visat nopţi întregi la întamplarea incredibila pe care a trait-o, ar fi tânjit dupa ea, ar fi regretat ca a plecat, ar fi cautat de nebuna casa de unde plecase…ar fi condimentat, ar fi stropit cu parfum de aşteptare etc;
El s-ar fi trezit singur şi constatând plecarea ei, ar fi rabufnit ca un taur, ar fi spart tot în casa sau ar fi alergat de nebun pe strazi sa o caute…ar fi întors lumea pe toate feţele sa dea de ea…şi ar fi gasit-o, sau nu…ar fi renunţat s-ar fi însurat sau sinucis……ar fi scris un jurnal sau un roman..ar fi devenit ucigaş în serie….ea s-ar fi calugarit din vina morala fiind casatorita sau ar fi nascut un copil pe care i-l arata când era mare sau nu….of…erau amândoi bolnavi de SIDA fara sa ştie sau s-ar fi sinucis simultan fara sa ştie niciunul.

Daţi oricare din voi orice final şi este perfect valabil! Complicaţi oricât şi devine credibil!

Dar viaţa e atât de simpla!
Nu condimentez nimic!

Când am plecât, am plecât conştienta ca sunt mai frumoasa, mai tânara, mai vie şi mai fericita …şi ca viaţa ma aşteapta afara!
Nu aveam ce sa mai adaug!
A fost total!
Nu aveam de ce sa mai stau sau sa îl mai caut.
Şi eu şi el am murit în acea împreunare.
Orice elastic întins peste limite cedeaza şi se rupe. Orice revedere ar fi fost sub nivelul asteia.
Ne-am fi ucis unul pe celalalt, pe când aşa….am fost amândoi dumnezei şi copii.

Şi azi, acum şi aici , mi se poate întâmpla o noua minune. Şi mie, şi lui! De ce sa i-o refuz? Ar însemna ca celulele mele au fost ipocrite când l-au iubit pâna în nucleu….pâna la anulare.
E darul meu pentru viaţa lui.
E sarutul meu de fericire!
Şi eu..eu ma iubesc şi mai mult datorita lui şi sunt fericita ca traiesc!
Fericirea mea e în clipa asta cu mine!
Si nu are nume!

Viaţa nu are nume!

000


AZOR

Am gasit un ghemotoc de câine aruncât în lada cu gunoi. Era aşa de murdar…aşa de speriat , aşa de mic ca -l luai în brate ca pe o jucarie de plus ….
Cine sa aiba aşa suflet sa arunce un ghemotoc ca asta într-un container de unde sa nu mai scape ?
Numai un criminal.
Pentru ca l-ar fi sufocât cu siguranţa mirosurile , l-ar fi îngropat maldarele de gunoaie sau ar fi murit înghiţind te miri ce spurcaciuni.
El nu ştie saracuţul ce sa aleaga din gunoi , ce sa manânce ca sa creasca mare.....
A fost nevoie de un cerşetor ca mine sa caute în gunoi şi sa dea peste aceasta viaţa.
Nu cred ca are vre-un nume.


000

13

Ziua 1

O lumina ceţoasa….
Geamuri murdare prin care intra o lumina spalacita….E seara…înţeleg asta deşi ochii îmi sunt impaienjeniţi şi ma dor. Ma înţeapa rau, mai ales stângul. Nu pot sa vad mai mult. Nu pot sa întorc ochii mai mult decât ma lasa poziţia asta fixa. De ce nu pot?
Dau sa strig şi din gât nu îmi iese nici un sunet.
Stau pironit la orizontala şi nu pot sa fac nici o mişcare decât cu ochii şi cu buzele. Ochii încep sa se limpezeasca şi sa vada ceva mai clar, un crâmpei de camera în lumina unui apus strecurat printr-o fereasta murdara, dar buzele mi se mişca fara cuvinte.....Deşi fac rar şi metodic rotunjimi specifice literelor care compun cuvintele , nu aud nimic...Nu suna..... Oare nu mai aud?
Ba, de auzit, aud.
Îmi staruie în urechi nişte gemete venite de undeva din stânga..numai ca nu pot sa îmi mişc capul sa vad cine sau ce scoate acele sunete...iar ochii nu pot trece peste colţul lor....Par umane....sunetele....
Zbang, treosc, pleosc... un zgomot de metal cazut de la o anumita înalţime undeva, departe, la picioarele mele, ma sperie de îmi dau lacrimile.
Sau poate ca nu din cauza asta îmi curg lacrimile, ci de la lumina care se stinge în noapte, sau de la faptul ca nu înţeleg nimic.
Nu ma pot mişca... , nu ştiu unde sunt..., ce fac…şi de ce sunt aşa şi aici...Caut sa ţip şi nu scot un sunet...Vreau sa întind mâinile ca sa apuc ceva şi nu îmi vad mâinile, deşi cu mintea le întind pâna în dreptul ochilor. Dau din picioare şi patura pe care o simt pâna sub barbie nu se mişca.
Ce mi se intâmpla????!!!!!!!
Cine poate sa îmi dea un raspuns!?
Sunt Mort?
Ce naiba?
De unde s-a auzit zgomotul care m-a facut sa îmi simt inima în gât, se aud voci ascuţite de femei şi paşi troncaniţi pe podele dure, probabil gresie.
Deci nu sunt mort.
Îmi simt iar inima batându-mi în gât cu putere.
Aştept sa se apropie vocile, paşii.
Apare o boneta albastra şi o faţa rotunda cât o luna, înconjurata de un par ca de matura, de un roşu turbat.
Ma priveşte întai cu uimire, apoi îmi zâmbeşte.
Se` apleaca mult asupra mea ca sa fie convinsa ca vede bine... Miroase a medicamente şi a plictis de viaţa.
Are perste 50 de ani, îmi spun.

-Ce face bunicul?A facut ochi?
-Bunicul..?
Încerc` sa îi raspund, dar din nou îmi mişc buzele fara sa aud nimic.
O vad ca se îngrijoreaza când îmi vede mişcarile feţei, probabil schimonosite şi îmi pune un deget pe buze în semn de linişte, de încetare a oricarui efort de a vorbi.
Ma uit cu ochii mari, aproape ieşiţi din orbite în încercarea disperata de a-i vorbi din ochi . O întreb,astfel, mereu şi mereu: ce se întâmpla?
Ma mai priveşte o clipa, îmi sterge lacrimile prelinse din colţul ochilor şi pleaca din raza mea vizuala raspunzând unei voci care o chema de undeva din alta lume, parca.
-Acuş, acuş, stai ca s-a trezit 13....
Cine era 13?
De mine vorbea?
Nu înţeleg nimic şi nimeni nu vrea sa îmi spuna ceva.
Ramas aşa...împietrit şi nelamurit, cu gemetele surde ale cuiva banuit dincolo de umarul stâng , încerc sa îmi gasesc singur lumina, dincolo de razele firave de luna care îşi fac loc în acel colţ de camera.
Eu sunt.... sunt....Stai ca nu pot sa îmi amintesc nici asta....
Gândurile parca, la rândul lor, înţeapa într-un gol în care nu gasesc raspuns ..şi nici macar nu înţeleg ce întreb.
Deci eu sunt un om.
Asta ştiu....am ochi, nas, gura, doua mâini, doua picioare, inima....gândesc...
Dar stai aşa..ca mâinile şi picioarele nu mi le vad...
Încerc din nou sa fac mişcarile fireşti de a le aduce, pe rând, în dreptul ochilor şi.... nimic..
În minte îmi pare ca acest lucru se întâmpla, vad cu ochii minţii imaginea acestora, dar cu ochii reali nu vad nimic.
Oi fi devenit invizibil?
Oi fi într-un centru de experimente pe oameni?
De-asta mi-o fi zis 13?
Cine ştie ce fel de droguri mi-au bagât pe gât, în vene....

Ma apuca o furie în care îmi simt valuri de sânge urcându-mi prin ochi, direct în cap.
Ma ustura ochii..mi se întuneca vederea...sunt pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa....
Spaima e atât de mare încât ma ajuta sa îmi depaşesc furia. Ma încord. Ma agaţ de luciditate, ma opresc...ma calmez. Respir adânc.O data, de doua ori...de zece ori.
Nu pot sa risc sa îmi pierd şi ochii. Numai de ei sunt sigur în acest moment.
De ei şi de urechi, ca sunetul de vaiet din stânga mea e necontenit.
Sau era....
Acum s-a schimbat ceva, oarecum.
Aud o respiraţie stacadata şi un horcait fin.
O fi 14 sau 12?
Ce întrebari pot sa îmi pun şi eu. De parca ar conta numerele.
Pai da, conteaza. Pentru ca daca ştiu sa numar înseamna ca am un şir logic în gândire.
Asta ma linişteşte şi mai mult. Nu am decât sa aştept şi sa ascult ca sa înţeleg ce se întâmpla cu mine. Poate ca e doar un coşmar din care ma voi trezi foarte curând. Şi ar fi bine sa se întâmple asta ca deja ma simt obosit şi ştiu ca o sa fiu întors şi marcât toata ziua. Sper sa mai apuc ceva somn din noaptea asta pâna sa sune ceasul sa ma odihnesc aşa cum trebuie.

Ziua 2

Lânga mine , lânga umarul meu stâng se aud ţipete. Sar speriat. Deschid ochii. E dimineaţa. Aşa....Dau sa ma ridic şi......nu pot....Ma vad cu ochii minţii facând acest lucru, numai ca imaginea din faţa ochilor mei nu se schimba...nu simt ca m-aş fi ridicât vre-un pic şi....nici nu simt vre- un muschi încordat. Nu îmi simt corpul.....Nu îmi simt pielea. Inima începe sa îmi duduie în urechi.
Deci nu a fost doar un coşmar.....deci asta este real!
Sunetul din stânga, care devine morbid şi îmi accentueaza panica, e real....!
Se aud voci şi paşi, mult mai mulţi decât ieri. Îmi amintesc secvenţa cu capul roşu de luna şi de numarul 13.
14 are probleme mari , cred.

-Maria, cheama doctorul, hai, fugi, adu seringile.....Nea Mircea cred ca face iar o criza..

-Nea Mircea?!îmi suna cunoscut......
Pai nu e 14, sau 12!?
Deci e un nume.
Eu de ce nu am un nume?
Încerc sa îmi caut prin minte un nume şi nu îmi amintesc. Îmi vin zeci de nume simultan în memorie, Mircea, Ion, George, Miki, Felix, dar nu îl recunosc pe nici unul ca fiind al meu.
O fi într-adevar o ciudaţenie, oi fi avut parinţi bizari care şi-au batut joc de copilul lor şi i-au dat numele de 13? Am fost ciuca bataii tututror pâna acum şi acum am clacât şi sunt la spital?
Sunt nebun?
Sunt legât de pat, de nu pot sa ma mişc?
E clar ca sunt la spital.
Nea Mircea face iaraşi crize,
Maria îl cheama pe doctor...zgomotul de tava cazuta pe podea aminteşte de zgomot de trusa medicala trântita...mirosul...da, mirosul e înabuşit, acru, statut de medicamente...clor, iod...şi înca mirosuri nedefinite.
Nu ma simt copil., dar nici bunic…..
Ma simt.... nici tânar , nici batrân.
Cred ca am 30 de ani.....

În spate simt mişcari agitate.., trupuri mişcându-se repezit....sunet de instrumente medicale...şi aud o voce grava de barbat, probabil doctorul.
-Baga-i în perfuzie.....hai, ca e ultima data când îl mai ajutam...Se agaţa de viaţa cu aşa disperare..Nu înţeleg ce vrea.....are 92 de ani! Noi nu cred ca apucam nici 60...
- Când mai putea vorbi, spunea ca nu o sa moara pâna nu îl mai vede odata pe fiu-so. Dar se pare ca....
-Sssst ca te aude, fa Mario...ce eşti aşa....Lasa-l sa spere..speranţa îl ţine...daca aşa vrea Dumnezeu sa îl ţina. Daca nu îl aduceam aici îl lua moartea de mult, acolo în parc....
-Dar se chinuie, fa..nu vezi...mi-e tare mila...simt aşa ceva, în suflet, pentru el...parca mi-ar fi apropiat....nu ştiu cum sa îti explic asta. Nici eu nu îmi explic o aşa ciudaţenie...
Ce stim noi ce înseamna chin....când om fi în pielea lui om vedea..Moartea asta e ciudata.

Deci Nea Mircea e pe moarte, are 92 de ani, saracul om. O fi piele şi os, plin de zbârcituri...cu ochii mai mult nişte nasturi galbeni şi şterşi înfundaţi în orbitele ce seamana cu nişte guri....buze nu o mai fi având deloc şi cred ca îi tremura mâinile şi picioarele haotic....E chel şi patat peste tot..şi miroase urât....Face pe el...nu manânca. Doamne Fereşte!, decât aşa, mai bine ma ia Dumnezeu sau Dracu, cine m-o avea pe`raboj ca eu tot nu stiu ce fel de om sânt,şi gâta!
Nu m-aş putea vedea în halul asta şi, sa şi ştiu ca aşa sunt şi nu am ce face m-aş sinucide.....

În faţa ochilor mei se opri întâi o barba deasa şi pe jumtatate alba , într-un maroniu roşcât şi nişte ochi verzi sfredelitori uitaţi într-o frunte încordata şi ridata ciudat.
-Te-ai trezit? Am auzit ceva.....
Şi dadu din cap a paguba...
-Baga mai mult! îl aud, vorbind cu capul într-o parte, adresându-se probabil unei asistente....Care din ele o fi?
Vreau sa îi raspund şi din nou mi se opresc sunetele undeva la nivelul gâtului.

Nu poţi.....ai furtun în gât.....
Ce? Mi-am auzit ţipând în cap, vocea. Ce am facut? Ce mi se întâmpla? Nu înţeleg….de ce dracului nu pot vorbi !
Bine, am înţeles , am furtun ,dar de la ce, ce s-a întâmplat..ce am facut? Cum am ajuns aşa…. ?
Stai blând. Las ca vedem ce-o fi....Rau e ca nu ştim cine eşti, de unde eşti...nu avem pe cine sa anunţam. Poate o sa ne spui tu. Dar ma întreb cum naiba...ca eşti paralizat de la gât în jos şi nici de scris nu poţi sa ne scrii.....
Şocul a fost atât de mare ca ...
Iar îmi bulbuc ochii ca sa îi vorbesc şi îmi tâşnesc lacrimile….


Ziua 3

Se aud nişte câini latrând.
Deschid ochii…..
E noapte şi ploua. Ritmul e din ce în ce mai accelerat. Fulgera din când în când şi vad nişte crengi de copac agitate nervos.....Nu simt frig, nu simt cald. Îmi e sete. Teribil de sete. Ploua şi îmi e sete. Îmi vine în minte gustul amar al unei beri reci şi ma apuca un clanţanit groaznic din dinţi.


-Dragostea mea, hai trezeşte-te, s-a facut dimineaţa. Mergem la picnic cu copiii.
Deschid ochii şi vad minunea de femeie din faţa mea. E aşa de frumoasa....E aşa de vie şi de calda. îmi zâmbeşte.
Îmi vine în nari miros de omleta şi vanilie sau ceva dulce acrişor. Cornurile mele preferate cu afine.
Unde am gasit eu muierea asta ?
A pregâtit deja micul dejun...
E aşa alba, în rochiţa ei rozalie şi prin pânza ei fina i se zaresc sfârcurile un pic mijite.
Îmi vine apa în gura. Mi-e pofta rau de ea. O trag spre mine şi îmi îndes capul între sânii ei de mama tânara, şi cu o mâna îi caut caldura de femeie împlinita pe sub fusta. Chicoteşte.
-Eşti nebunatic. Ne aşteapta copiii jos....şi se retrage cu blândeţe facându-ma sa îmi înghit saliva şi sa închid ochii cu ciuda . Zâmbesc...
-Te prind eu în padure, diavoliţo. Sa iţi iei pantofiorii auri!
Râde, ieşind pe uşa dormitorului.

Ma ridic din pat, ma duc la duş şi îmi las apa sa îmi şiroiasca pe piele şi ma gândesc cât sunt de norocos...cât de simplu e sa fii fericit si cât de repede uita omul ca are tot ce îi trebuie la dispoziţie pentru asta.
Îmi aduc aminte de coşmarul nopţii, când parca eram într-un spital, paralizat de la gât în jos , nu puteam sa vorbeasc, nu puteam sa mişc nimic, eram doar ochi şi spaima...sunt norocos ha ha ha.

Deschid ochii şi....strig sa îmi aduca un prosop. Dar nu aud nimic, nu mai vad nimic....apoi brusc apare capul de matura roscat cu o batista umeda şi îmi şterge faţa plina de sudoare.
-Buna dimineaţa 13. Cum a fost noaptea trecuta? Te-a speriat ploaia? A traznit foarte aproape de noi. O fi fost un semn. S-a mai dus un suflet.
Şi azi vine şi fiul....
Şi ala ce fel de om...sa-ţi laşi aşa, tatal, sa se chinuie.. Dupa ce a ajuns OM .Moşteneşte acum averi de nu le poate cheltui în 10 vieţi. Nu ştii ce creşti domnule! Mai bine ca mine ca nu am copii. Era sa am şi eu...adica mi-a ghcit odata o de-asta în carti şi mi-a spus ca o sa am doi copii. Mi-a povestit ca o sa am un soţ minunat care o sa ma iubeasca, care o sa ma vada cea mai frumoasa femeie din lume . O sa îi gatesc , o sa îl trezesc în fiecare dimineaţa cu felul lui de mâncare preferat , omleta i cornuri cu afine. ..... Ei....

Închid ochii bulversat.
Nu e posibil aşa ceva!
Aştia ma drogheaza! Sunt 13 într-un experiment de supravieţuire. M-au facut invizibil şi acum vor sa vada daca realize, daca rezist.
Eu îmi ridic mâinile şi ele se mişca în mintea mea, dar nu le vad. Vorbesc , dar ei nu ma aud.Nu îmi aud nici eu vocea... Ei, dar asta cum au reuşit sa o faca?
Vocea poate sa devina si ea invizibila, râd, nesonora?

Aud paşi şi voci noi în stânga mea. Şi mirosul...ah, ce bine miroase...a mosc şi alcool.....Masculin şi scump..E baiatul, pramatia care şi-a lasat tatal putred de bogat sa moara singur şi chinuit. Daca m-aş putea ridica ,l-aş scuipa.

Stau cu ochii pironiţi în tavan pentru ca Maturica ( râd rautacios pentru ca aşa am poreclit-o şi ştiu numai eu) m-a întors pe spate. Nu ştiu daca mi-o fi facut bine sau nu , dar nu mai vad cerul prin geam decât daca îmi forţez tare, tare ochiul în lateral.
Vad un tavan gri cu mulţi paianjeni de praf şi o plafoniera cu mii de musculiţe închise pt. totdeauna acolo.....au cripta lor.
Râd amar.
Poziţia asta e mai aproape de moarte.
Ma trece un fior rece de-a lungul şirei spinarii.
Tresar apoi a bucurie.
Asta înseamna ca am simţit ceva? Ca sunt semne ca o sa îmi revin?
Şi daca nu?
Brusc îmi apare în minte ideea de moarte. Nu e definia. Nu are chip. Nu sunt nici litere ca şi cum acest cuvânt ar prinde viaţa în scris. Pur şi simplu pare o prezenţa materializata în mintea mea. îmi paralizeaza şi gândul .

Ziua 4.

M-am trezit tot cu moartea în mine. Deschid ochii, dar tot o vad acolo. Sta în interiorul capului între ochi, în mijloc, ca sa pot sa o remarc, aşa, cu contur nedefinit . Îmi spun ca acolo ar trebui sa fie ochiul pineal, nu o entitate straina.
Dar daca Buda şi toţi nebunii aia care cica au evoluat spiritual s-au întâlnit exact cu moartea asta a mea ş i de-asta nu mai le era frica ?
Mie îmi e fricaaaaaaaaaaaa!

Daca au purtat discuţii cu umbra asta şi au îneles sensul vieţii?

Cum naiba îmi amintesc de Buda şi numele meu îmi ramane o enigma?

O musca îmi bâzâie pe deasupra ochilor şi mi se aşeaza direct pe nas......îmmmmm, nu pot sa o dau la o parte cu mâinile. Pufai din nas şi ma înec. Vine Maria.
O cunosc în sfârşit.
Da dintr-o mânuta delicata plina cu inele din aur şi ma scapa de lighioana.
îmi zâmbeşte frumos, foarte frumos şi tresar.
Sunt ochii aceia albaştri....


-Mai femeie, ştii de ce te-am luat?
-Nu , îşi cânta ea glasciorul, copilarindu-se.
-Pentru minunea asta de ochi albaştri pe care îi îndrepti spre mine cu care ma strapungi pâna în inima.
Femeia tânara clipeşte din genele lungi şi întoarse şi se înroşeşte în timp ce nu pridideşte cu aşezatul mesei pentru soţul ei drag şi pentru cei doi copilaşi nu prea mari, dar numai buni de zmotocit .
Afara se aude latrat vesel de câine......
-Treci aici ca nu mai pot depofta!
Ea râde şi nu vine.
Îi ia pe puşti de mânuţe şi îi duce la chiuveta sa îi spele pe mâini. Rochia roz îi acopera trupul zvelt, dar bine conturat, numai atât cât sa aţâţe şi sa scoata în evidenţa talia de viespe şi fundul acela apetisant şi bine definit .. bun de modelat şi framântat....

Se apleaca la chiuveta şi îşi dezvaluie partea din spatele genunchilor spre sus..şi mintea mea de barbat tânar o ia la vale spre jocuri carnale şi pofte de facut alţi copii.
Pleoscai de pofta…
Cu ce vraji or umbla femeile astea la ele nici naiba nu ştie.....



-Va e sete ? Va aduc un pai sa beţi putina apa ?
Dau din ochi ca da.
Bingo, asta e metoda de comunicare, datul din Ochi.
Îmi zâmbeşte şi când pleaca de langa mine zaresc un sfrârc întarit prin halatul rozaliu.

Îmi vine sa plâng. Ca atunci când eram mic şi singur pe lume.....Neputinta e coplesitoare. Oare sunt singur pe lume? Sunt orfan?
De ce naiba sunt aşa ?
Care e realitatea ?
Încerc din rasputeri sa îmi amintesc şi nu pot ,orice aş face.
Îmi imaginez un accident de maşina, dar nu simt ca aş fi facut parte din aşa ceva, sau de un atac armat...poate ca sunt militar...oi fi fost pe front.....
Asta parca îmi pare cunoscut.
Vad secvenţe de razboi , cu arme de foc, baionete, noroaie şi bucaţi de carne în balţi de sânge. Aud vaiete disperate şi strigate de ajutor , zgomote infernale de tancuri şi mitraliere. Simt miros de praf de puşca şi focul joaca de jur împrejur. Închid şi deschid ochii ritmic ca şi cum aş da din coada de bucurie, ca Azor câinele meu, plin de sentimentul ca am afalat ceva despre mine. Dar chiar am aflat, deschid ochii şi rad fara glas....Pe câinele meu îl chema Azor.
Deci sunt ranit. Vin din razboi. Nu stiu care razboi....
Bine ca am supravieţuit.
Probabil ca 13 era placuţa de la gâtul meu.
Sau e numarul de pe zgarda câinelui?
Închid ochii şi vad sute de morţi, bucaţi de trupuri. Dezastru. Adorm cu sentimentul fericirii ca sunt în viaţa. Dar nu cred ca dorm mult.

Deschid ochii şi vad tavanul la locul lui...lumina micşorata a soarelui dus spre apus şi retraiesc acelaşi sentiment de împacare cu realitatea. Putea fi mai rau
Sunt in viu şi atât .
Maria vine cu o sticla mica şi cu un pai.
Îmi da sa beau şi îi zâmbesc.
Ma uit atent la ea şi nu o recunosc...adica ba da, dar e ceva ce nu se potriveşte la ea..
Poate parul acesta vopsit în 3, 4 culori......şi t....şi...basmaluţa stil hipye.....

-Va deranjeaza televizorul? Vreţi sa îl pun pe altceva mai draguţ.....?Eu nu mai suport sa vad filmele astea cu razboi....mereu, mereu aceleaşi scene cu morţi si raniti. Doamne pazeşte de un razboi în zilele noastre. E un concert life pentru viaţa şi iubire peste 10 minute , va deranjeaza daca il mut?Eu pentru arderea în iubire am venit pe lume.....
-Cerule...., nu am fost în razboi ,sunt in flauer pouer din plin...... Dar atunci ce naiba am simţit mai devreme? Chiar şi vocea interioara minte?

Doctorul vine în vizita şi le cere fetelor sa ma întoarca iar spre geam ca m-am oparit. Deci nu sunt invizibil...chiar sunt paralizat. Nu simt nimic de la gât în jos . Cauza îmi ramâne marea necunoscuta.


Ziua 5

Nu ştiu daca e zi sau noapte.Cred totuşi ca e zi. Aud voci noi, paşi diferiţi şi simt aer proaspat .
Miroase a parfum fin.....
Parca ma pregatesc sa îmi amintesc ceva....
- Îmi pare rau ca am ajuns prea târziu. Ştiu ca nu am fost fiul perfect. Ştiu ca ai fi dorit altceva de la mine. Sa fiu la fel de minunat ca mama din visele tale. Sa îţi aduc mulţumire şi împlinire aşa cum a reuşit ea sa faca în singura noapte în care aţi fost împreuna. Dar eu nu îi seman ei. Poate ca îţi seman ţie. Poate ca am laşitaţile sau limitele tale. Faptul ca ai reuşit sa strângi averi şi mi le-ai pus la dispoziţie nu înseamna ca îţi va umple vreodata locul lipsa din viata ei şi din viaţa mea când nu aveam ce mânca, eu si femeia pe care spui ca ai iubit-o pana în adâncul fiinţei, faptul ca am crescut de capul meu mai mult, ca nu am avut un model masculin, ca am începu sa beau, sa iau droguri şi sa ma prostituez de mic pentru a-mi câştiga existenţa. Nu o sa se ştearga cu nişte case şi un teanc de hârti verzi. Da...mama a crezut în visele ei si in ideea ei ca viaţa este o clipa unica şi ca fiecare clipa trebuie traita şi murita.
Dar tu, TU , Barbatul, de ce ai lasat-o aşa? Unde ţi-a fost responsabilitatea?
Ok, nu ai ştiut ca a ramas însarcinata. De ce dracului nu ai folosit prezervativ?
Spui ca te-a marcat pentru toata viaţa.... Ca ai visat-o mereu...
Ca ea e eroina “Vietii fara nume” care te-a facut scriitor celebru şi ca, pentru cine citeşte`atent, ea e în toate femeile din cartile tale care au urmat...
Dar ai cautat-o macar, în viaţa reala? Ai alergat dupa ea? Ai încercat macar vreodata sa o revezi.?
Ti-a trecut vreodata prin minte ca noaptea aia TOTALA, pe care voi aţi devorat-o în iubire şi pe care eu am urât-o mai mult decât poate urî cineva, ceva, vreodata, m-a adus în lumea asta ca sa detest tot ceea ce pare esenţial.
Eu urasc viaţa şi urasc iubirea. în viaţa reala nu exista! E iluzia iluziilor şi tu ai facut milioane din asta şi ai nenorocit milioane de suflete cu minciuna minciunilor!
Urasc totul atât de mult încât nu ma pot sinucide, pentru ca ar însemna sa ucid ura şi asta e singura mea realitate.
Nu m-ai cautat niciodata nici macar în gând. Tot destinul te-a adus lânga mine când ai venit sa îţi potoleşti poftele, în limuzina ta cu geamuri fumuri, în locul unde tinereii îşi ofera disponibilitatea de a satisface ipotenţi batrâni.
De ce m-ai ales tocmai pe mine? Ţi-au spus ceva ochii mei ? Ca sunt albaştrii ca marea infinita la care visai ? Ca sunt puri ca ai femeii vieţii tale sau ca îmi era sila de viaţa,de tine, de mine ..şi ca ...mi-era foame?
Când am devenit jucaria ta favorita şi ....beat fiind ,ca-mi turnai licori fine pe gât...., ţi-am povestit ce proasta de mama am avut...... Atunci ai facut primul atac de cord...de, era sa fiu dus şi la puşcarie. Credeau ca am vrut sa te omor ca şi cum mort, cu portofelul tau în buzunar, ar fi fost o mare realizare pentru mine. Dar portofelul îţi era bine înfipt în buzunar ....Nu , Mircea, tu erai pâinea mea cea de toate zilele ..Valorai mai mult viu decât Isus mort şi reînviat, pentru mine .
Şi...când m-au testat ca sa vada ca nu am SIDA sau vreo boala ciudata pe care aş fi putut sa ţi-o dau, au ramas împietriţi ca ADN0ul nostru se potrivea atât de bine.
Da , tata al meu miliardar, amant al meu si Iluzie a mamei mele, mi-ai dat în sfârşit un nume. Dar eu nu mai aveam o viaţa.....
Averea ta ma face sa te urasc şi mai mult.
O sa`las toata averea câinelui, batrânului Azor...

Plâng când aud drama de lânga mine . Ma simt norocos ca nu am trait asemenea încercari în viaţa. Sau , cine ştie....?
M-a mişcat rau , rau durerea din vocea fiului care nu îşi plânge batrânul tata mort, ci nenorocul, şi nu îl mai condamn pe fiu, ci pe nenorocitul de batrân . Ce uşor trecem de la o stare` la alta, de la o judecata la alta........foarte interesant......asta ma pune pe gânduri....
Ma bucur ca nu am copii.
Dar oare nu am? Orcium nu ştiu nimic. Şi ştiu ca nu ştiu nimic. Am visat mirosul acela de corn cu afine şi rasul celor doi copilaşi ai mei?
Simt ca înebunes!
Sunt sau nu paralizat?
Sunt sau nu invizibil?
Sunt sau nu, viu?

Ziua 6

M-a trezit zgomotul duşului, curgerea apei şi suspinele femeii care s-a ridicat din pat de langa mine. Sunt atât de plin de ea. În viaţa vieţilor mele nu am trait şi nu mi-am imaginat ca aş putea trai ceva asemanator. Atâta iubire carnala şi spirituala în acelaşi timp cu o necunoscuta. Acum câteva ore, sa zicem 12, ca mijeşte deja dimineaţa....femeia aceasta frumoasa, era nimeni. Apoi m-a lovit în plina fiinţa cu frumuseţea ei, şi m-am desprins din grupul de golani cu care îmi faceam veacul prin parc, am luat-o de mâna şi am plecat spre apartamentul lui frati-miu, de la care aveam cheile cât era el plecât cu ai lui la babaci.
Voiam sa fac sex cu ea pâna la anulare.
Şi a venit ca hipnotizata.
Am facut dragoste cum nu am mai facut vreodata , cu animalitate şi rasfaţ......Abea pot sa îmi amintesc fara sa îmi vina sa ma duc iar peste ea, acolo în dua şi sa o iau iar, sa o posed, sa o omor!
Dar...nu, nu sunt chiar aşa de tâmpit.
Nici macar nu ştiu cum o cheama.....
Nu ştiu cine este, câţi ani are . Dac- o fi maritata sau nu.
Nu e cazul sa îmi complic existenţa...am doar douazeci şi doi de ani.... şi o singura viaţa.
E cea mai buna femeie a mea, dar....viaţa merge înainte.....şi câte muieri nu ma aşteapta......
Iese din duş.....
Ma prefac adormit...
Sa vedem ce face...Daca mai vrea sex, jur ca îi dau pâna nu mai poate ca iar simt ca zvâcnesc ,deşi am febra musculara şi sunt supt de energie...mi-e aşa de foame....!
Ha, Vad eu apoi cum scot camaşa numai sa vie ea aci goala `si fierbinte iar lânga mine....Acu` cica dorm....
Îmi place încordarea în care ascult ....vreau sa vad daca îmi dau seama ce va urma...
Se aude uşa de la intrare.
O fi plecat?
Ma ridic în cot şi ma uit spre hol.
Ascult....
Nici o mişcare.
Se aude şi uşa liftului.
Bai, asta a precat!Ma lasa aşa ......cu pofta în gât....
.Imi vine sa sar din pat, sa alerg dupa ea.
Ceva ma reţine totuşi...Las ca se întoarce ea .....
Ma dau jos din pat.
Bai frate, ma dor toate ....straşnica muiere.
Ma uit pe geam pe dupa perdea. Asta daca se va uita în sus , sa nu ma vada.....Aştept.....Pe braţ vad urme de dinţi....M-a mâncat, nu alta, vampiroaica...
Nu a fost un vis.....
Am ce sa le arat fraierilor....
Uite-o! Şi ma trag grabit dupa perdea sa nu ma vada.... Şi daca ma vede, ce? Nu îmi înţeleg reacţia….ba da, ce sunt eu, muiere ? Sa se uite ea înapoi, ce , nu aşa fac toate? Bai tata,.....bunaciunea bunaciunilor..iar îi simt sfârcurile în gura şi cred ca simt placerea pruncului când suge viaţa..
Şi ce pas sigur pe ea are….
Îşi scutura pletele atât de dulce ...Nu mai are carlionţi.....Nu se uita în sus.....Ma uimeşte iar…..
De ce nu sunt toate femeile aşa.....sa te iubeasca şi atât ?


-13 iar viseaza frumos.
E a doua zi în care nu mai deschide ochii, a cazut iar în coma, dar i-a ramas acel zâmbet viu pe faţa lui atât de zbârcita....


Ziua 7

Nea Mircea, Nu are rost sa mai plângi la capatâiul lui 13.
A murit fericit. A murit în dimineaţa asta, înainte sa ajungi aici.
Nu a vrut sa se stinga pâna nu ajungeai, dar...se pare ca l-a chemat alceva în lumea de dincolo, cineva tare drag, ca uite şi mata la zâmbetul lui . Numai zâmbetul a ramas de el ....ca s-a stins ca o lumânare de la zi la zi.
Avea 92 de ani şi pâna sa ne scrii şi sa ne spui de el, noi l-am numit 13. Cine ar fi crezut ca e tatal dumitale, tatal celui mai renumit realizator de televiziune, celebrul Nea Mircea.
Ai cautat ceva dupa el.....era dat la disparuţi de ceva vreme . La noi l-a adus Maturica, asistenta şefa.
L-a gasit într-un parc pe o banca şi i s-a facut mila.
Vorbea cu un câine imaginar, Azor...
A chemat salvarea şi i-am gasit un pat liber.
La început era simpatic, glumea cu noi, zicea ca eu, Maria sunt soţia lui, ca avem doi copii şi ca sunt însarcinata cu o fetiţa pe care o vom numi Anna...apoi o lua pe Maturica şi îi facea curte şi zicea ca se însoara cu ea...când vine de la razboi...ce sa mai ..cu minţile plecate...,dar nu ştia cum îl cheama...ca te-am fi anunţat din prima zi...I-am zis 13 pentru ca avea un tatuaj cu nr 13 pe mâna ...
Hai , nu mai plânge..Toţi ne ducem acolo de unde am venit!

000

ZIUA INTAI

Împinge hai, acum , înca puţin....
Hai, Mario, ca i se vede capul......
Nu plânge!
Hai ca viaţa înseamna şi bucurie şi chin şi speranţa. Viaţa e ardere! Asta e rostul!
Adu-l pe lume pe frumuşelul asta care te-a ales şi nu a mai avut rabdare sa stea pâna la 9 luni şi s-a grabit sa ne ia de acasa acu, noaptea , vineri şi în 13.
Aşa, femeie tânara şi frumoasa
.....aşa.....
gata...
uite..
prinde-l Maturico!!!


-Ai un flacau zdravan de 2 kg 800......
Cum o sa-l cheme, fata frumoasa ?
-Nu stiu.
-Dar tatal lui ce spune… ?
Tânara mama zâmbeşte frumos şi înfloreşte, parca ar fi vazut un Zburator..
-Hm, tatal lui nu ştie de el…a fost rodul celei mai incredibile poveşti de dragoste din viaţa mea…
- Nu vrei sa îl anunţam noi acum?
Cum îl cheama, sa îi dam numele tatalui...
Maria râde şi plânge.
Nu ştiu......nu. ştiu cum il cheama.
Barbatul vieţii mele nu are nume.

Copilul acesta nu are nume...... Viaţa mea nu are nume.....

O sa ma gândesc la un nume , dar nu acum...sunt prea obosita.
Şi tânara mamica adormi zâmbind unei amintiri, nu înainte de a-şi scutura buclele, într-un gest care m-a cucerit de când am vazut-o.

-Hai domnule doctor, nu te mai uita ca la o icoana...
Hai sa mergem şi noi acasa, ca trece viaţa noastra pe lânga noi. Traim vieţile altora, parca am fi mereu pe o scena, omule......şi uite...ţi-a albit pe jumatate barba.
-Da Maturico....da ...hai sa ne traim vieţile.
Dai o bere?
-Fac şi un mic dejun cu omleta şi corn cu afine, cum îti place, omule.....

000

GESTUL

Am luat în palme un pumn de pamânt şi l-am aruncat peste cosciugul lasat cu grija în groapa. Sa se odineasca fericita acolo unde s-a dus spre viaţa fara nume , cum numea ea moartea.
Am cunoscut-o la un curs de yoga. Era cea mai renunita instructoare. Era atât de radianta, atât de “aeriana”, atât de ezoterica, incât atragea ca un magnet. Avea ceva de sculpura indiana în atitudine...şi acea privire nelumeasca. Un singur gest o facea sa para vulnerabila şi facea din ea o fetiţa. Îsi scutura din când în când capul cu bucle frumoase, roşii, de foc, curse peste umeri, ca şi când ar fi alungat duhuri rele.....
Ma atragea lumea cunoaşterii dincolo de carne şi calea pe care doream sa o experimentez era yoga. Aşa ca nu puteam sa merg decât la cel mai renumit maestru.
M-a primit fara vre-un gest politicos, fara vreo tresarire a muşchilor feţei. Doar privindu-ma senin din nişte ochi albaştri adânci şi plini de tarie.
M-a învâtat sa traiesc clipa cu clipa, prin exemplul personal, fara iluzie, viitor şi prezent.
M-a facut sa fiu atenta la realitate, fiind mereu conectata la mine.
M-a “nascut” fara cuvinte, privindu-ma direct în ochi şi lasându-ma sa ma privesc întreaga.
Am iubit-o pe femeie asta cum nu cred ca pot exprima în cuvinte.
De fapt, nici nu sunt facuta pentru cuvânt, fiind ceea ce se numeşte un finanţist stralucit în viaţa cea de toate zilele.
În semn de adânca iubire, de astazi o sa îi preiau gestul de a-mi scutura carlionţii pentru a-mi alunga iluziile şi o sa devin atenta clipa de clipa la mine şi la realitate.
Numai ca eu nu am cârlionţi naturali, cum îi avea ea...aşa ca, o sa învat sa fiu feminina, punându-mi bigudiuri în cap în fiecare noapte şi o sa ma las în valurile vieţii.
Ea mi-a prezis minuni. Zâmbea şi îmi spunea ca ma ştie, ca ma vede de-a lungul atâtor vieţi...
Eu nu cred în minuni!
Cred în concret. În pumnul asta de ţarâna, de exemplu.
Şi....în cornul cu afine, pe care în loc sa îl manânc i l-am dat copilului strazii care s-a aciuiat, cu caţelul lui cu tot....în gangul de lânga banca şi îmi spala parbrizul maşinii în fiecare`zi.



000

NUMELE

Stau sub duş de mai bine de 10 minute ca sa alung toate gândurile rele şi toate tensiunile acumulate în coşmarul de noaptea trecuta. Las apa rece sa îmi îngheţe creştetul şi sa îmi faca pielea sa sufere.
Sunt un om norocos. Am o soţie incredibil de frumoasa, calda şi iubitoare. Ma aşteapta cu micul dejun pregâtit,... cu omleta calda si cu cornul nelipst. Glasul vesel al celor doi puşti ai mei razbate prin pereţi. Sunt fericit. Traiesc viaţa simpla a oricarui familist conştient şi ma bucur în fiecare clipa de atâta simplitate. Anna, femeia mea...mi-a zis aseara ca va fi din nou mama.......o sa ma gândesc ce nume sa îi dau noului nostru ghem de iubire .
Va fi fetiţa!
- Mircea, hai ca se raceşte mâncarea şi nu îi mai pot potoli pe dracii aştia doi! Hai odata, te-ai înecat?
-Acuşi , acuşi, stai sa ma barbieresc!
Dau sa şterg aburul de pe oglinda şi îmi apare scris un nume : MARIA
Sar ca ars. De unde a aparut numele asta aici? În casa mea? În baia mea? O fi vre-un semn pentru ca m-am gândit la ce nume sa îi dam fetiţei? Sterg cu mâna aburul cu numele şi scap de parul des de pe faţa.
Ies sprinten şi primenit şi ma duc spre bucatarie.
-Vreau sa o cheme Maria. Am avut eu un semn....
Anna se uita la mine nedumerita şi nu zice nimic. Poate ca ea se gândea sa îi dam numele ei.
- Tati, tati, intra ţipand prichindelul, Azor m-a muşcat.. e un caţel rau...sa îl duci de aici....şi plange de îmi rupe inima.
Are o muscatura pe mâna...
O sa îi treaca. Peste câteva zile nu va mai ştii nimic.Îi iau mâna în palma şi ma pregatesc sa îl bandajez.
- Nu ma pupi sa îmi treaca?
Ma uit nelamurit la el. Noroc ca ma lamureşte tot el.
-Mama aşa face de câte ori ne lovim…
-Anna aşa face de câte ori se loveşte şi ea.....
Râd cu inima deschisa.Tare dulce om....
-Mama voastra are puteri magice.
Ma uit la Anna. Ea nu mai e atât de vesela şi nu e deloc atenta.
Il aud pe Azor latrând afara. Îmi e drag de el.....tare drag..
Îmi vin lacrimi in ochi. Numai noi ştim câte am trait împreuna, doua suflete simple, aduse pe lume şi predestinate sa traiasca în ciuda milioanelor de piedici, cum sa îl alung?
Pe Azor nu îl pot da. E câinele meu din vremuri în care ma chinuiam sa supravieţuiesc. E singurul meu prieten.
- Salut, sunteţi gata? întreaba golanu` de frati- miu aparut ca din senin şi ma uit la el ca la altcineva. Nu îl recunosc. E mai mic decât mine şi , de fapt, îmi e frate vitreg, sau cum s-o zice , ca e copilul parintilor mei adoptivi. Are o sclipire în ochi şi un zâmbet pe care nu i-l cnosc. Pe mâna îi vad o muscatura proaspata.
Ce-ai paţit?Şi pe tine te-a muşcat Azor?
Ca daca e aşa., înseamna ca e grav, trebuie sa chem veterinarul, o fi turbat...
Nu, nu, şi râde, facându-mi cu ochiul. Nu, e alta poveste, incredibila
O sa îti povestesc la o bere....
A, sa nu uit.... ia cheile.
Mi-au deschis poarta raiului ....şi mi le arunca fara sa ma lase sa ma pregâtesc sa le prind.
Dar le prind, ca şi cum eu eram cel ce trebuia sa pastreze cheile raiului.
-Eu zic sa îl duci pe Azor la Babaci. Maturica iubeşte animalele şi Doctorul nu vrea sa îi cumpere .....Daca îl duci tu, nu te pot refuza.....ştii ca eşti primul copil adus pe lume de ei doi, în echipa......Dupa ce mama ta a murit, te-au adunat de pe strazi cu Azor cu tot. Aşa ca ar fi ca şi cum li s-ar fi întors un copil acasa.....Acum sunt batrani toti trei.....Se cunosc dintotdeauna. Le dai şansa sa deapene amintiri..
Şi îl ia pe puştiul mu de dupa gât şi îi arata muşcatura lui vorbindu-i despre barbaţie şi nu mai aud ce.
-Asta s-o crezi tu! De când nu ai mai fost pe la ei?
-Stiu şi eu, de ceva vreme....dar îmi raspunde fara sa se întoarca spre mine.
-Ha, au o caţeluşa frumoasa, frumoasa de ţi-e mai mare dragul. Traiesc pentru ea acum.
O iau pe Anna de gât şi pe junior şi ieşim din casa cu bucuria iesirii la iarba verde.

000

NEA MIRCEA

Anna e din ce în ce mai rece. Încerc sa îi intru în voie, sa ma joc cu ea , sa îi aduc cadouri , sa o rasfat, dar ma refuza mereu, nu agresiv, dar se fereşte.... Se vede clar ca sufera. Nu vrea sa vorbeasca. Se închide din ce în ce mai mult în ea. Şi ochii îi sunt din ce în ce mai stinşi, dovada ca plânge.
Nu pot sta toata ziua cu ea, ca am de dus în spate cea mai populara emisiune TV, dar sunt şi eu din ce în ce mai îngrijorat. Ma gândesc ca e de la sarcina, dar nu vreau sa îi propun sa mergem la doctor, ca aş agresa-o sigur.
Aşa ca..cred ca o sa mergem în week-end la ai mei.
Dşsi batrâni, tata e doctorul....


000

MARIA

-De ce Mircea?
De ce?
Nu aveai tot ce îţi doreai de la viaţa ?
Nu sunt femeia vieţii tale ?
Nu ai spus tu ca nu o sa ma faci sa sufar niciodata ?
Ca sunt singurul om din viaţa ta care a fost bun cu tine?
Nu ţi-am facut copii frumoşi, nu m-am sacrificat suficient pentru tine, nu am renunţat la visele şi la idealurile mele de a deveni asistenta medicala sau poate mai mult....numai ca sa îti ofer familia ideala la care ai visat în anii cât ai fost cerşetor şi ai mâncat din gunoaie?
Nu fac mâncare suficient de buna?
Nu îţi cunosc gusturile şi nu îţi dau cea mai buna bucaţica ţie şi apoi lui Azor al tau, mai buna decât a mea sau chiar a copiiilor? Nu sunt suficient de buna în pat?
Sau nu mai sunt?
Ai v\azut primul meu rid, primul meu fir alb de par şi primele vergeturi pe coapsele mele încercate de doua naşteri, ai cuprins sânii mei în palme şi i-ai simţit mai moi, şi gata, a fost de ajuns sa uiţi tot, sa sacrifici tot ?
Pentru ce, celebrule Nea Mircea, pentru o iluzie?
Viaţa asta simpla nu mai e destul de buna pentru tine?
Ai prea mult creier? Ai scenarii sofisticate în cap? Decoruri noi? Luminiţe?
Natura, naturaleţea, firescul, nu mai sunt suficient de bune pentru tine?
Trebuie mereu şi mereu cozmetizata realitatea, creat mereu un alt decor?
Mereu şi mereu schimbata?
Atunci când ne mai împlinim, Nea Mircea, daca niciodata nu avem curajul sa mergem pâna la capat şi sa ardem viaţa asta de tot, cum ieşim din cercul asta vivios...cum devenim...Minţind mereu? Clipa de clipa?

Am cunoscut-o pe Maria.
E tânara şi frumoasa.
Nu are celulita sau colacei în jurul pântecului abea pregatit pentru a da viaţa.
Practica Yoga şi citeşte mult. Are grija numai de ea....

Se da mereu cu acelaşi parfum..în fiecare zi...de parca zici ca e al ei....natural.
E parfumul din aşternuturile noastre, Nea Mircea, din dormitorul nostru, om de nimic.....
E..fata care îţi lasa mesaje pe oglinda pe care nu ai şters-o bine dupa dua.....E Maria care le-a daruit parinţilor tai caţeluşa...
Care da de mâncare cerşetorlor cornuri cu afine...

Plec din viţa asta,cu tine,Mircea, scuzaţi, Nea Mircea, iar pe fetiţa mea nu o sa o cheme Maria. Fetiţa mea nu are nume,.....nici nu ştiu daca o sa îi dau un nume......Ni`ci nu ştiu daca o sa o mai aduc pe lume.....
Plec sa îmi traiesc viaţa mea, nu pe a ta, Nea Mircea....
Aşa cum am vazut în cartea aia pe care mi-a recomandat-o Maria, la rând, la librarie. “Viaţa fara nume”.

O priveam mut...nu am reusit sa scot nici un cuvant, parca eram paralizat, parca aveam furtune în gat, parca eram mort....
Îsi încalţa pantofii aurii şi iesi în lume. Merse ore întregi pe jos atenta la absolut tot! La vântul care îi scutura buclele, la soarele care îi venea direct în faţa, la fiorii de frig pe care i-i provoaca o adiere de vânt rece…. Atenta doar la paşii ei…la ritmul lor pe caldarâm, la zgomotul facut de tocuri pe diferite suprafeţe…la felul cum ii reacţioneaza picioarele dupa un anumit timp de atâta mers, la durerile provocâte de mers, sau de strânsul pantofilor noi....

000

NIMENI

Bun.....e o poveste interesanta, m-a dus în poveşti din poveşti din poveşti..... Sunt la orfelinat si am primit aceasta poveste din partea şefei care mi-a spus ca e din partea mamei mele biologice şi ca mi-a fost lasata sa o primesc şi sa o deschid când împlinesc 18 ani. O cutie cu hârtii si nişte pantofi aurii.
Ce dilii sunt oamenii.....
Pantofii aurii ma strâng....
Ma lasaţi ,bai, cu toate poveştile voastre? Eu nu vreau nimic de la viaţa.
Traiţi voi cu poveşti şi iluzii! Eu n-am nevoie de profesori pt a fi !

-Maria, Maria ! se auzi strigând disperata şefa....

-Ma confundaţi!

Sunt...... NIMENI!
Nu exista trecut, viitor şi poveşti!
Exista acum!
Acum traiesc asta fara şcenariu şi planuri.