Scriu si traiesc PoeVie!

sâmbătă, 14 martie 2009

Viata de cuplu OSHO





Viata in cuplu
Noi traim unii cu altii, dar nu stim ce inseamna sa traiesti in cuplu. Putem trai ani de zile impreuna fara sa aflam acest lucru. Priviti prtetutindeni in lume: oamenii traiesc impreuna, nimeni nu traieste singur: sotii cu sotiile, sotiile cu sotii, parintii cu copiii, parintii cu prietenii. Toti traiesc alaturi de alti oameni. Voata nu exista decat in asociere, dar stiti voi ce inseamna asocierea?
Traiesti alaturi de o sotie timp de 40 de ani si poate ca nu ai trait impreuna cu ea nici macar o singura clipa. Chiar si cand faci dragoste cu ea te gandesti la alte lucruri. Nu esti prezent,. iar dragostea devine un act mecanic.

Am auzit ca odata Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu sotia. Erau casatoriti de cel putin 20 de ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, sotia i-a spus lui Mulla: "Nasruddin, tu nu faci niciodata dragoste cu mine asa cum au facut actorii aceia. De ce?"
Nasruddin i-a raspuns: "Esti nebuna? Stii cu cat sunt platiti sa faca asemenea lucruri?"

Oamenii traiesc alaturi unii de altii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiti decat atunci cand puteti obtine anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poti iubi pe cineva daca astepti sa obtii ceva de pe urma lui? Iubirea a devenit o marfa. Ea nu mai este o relatie, o tovarasie, o celebrare. Voi nu sunteti fericiti atunci cand sunteti alaturi de celalalt; cel mult va tolerati.

Sotia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: "Nasruddin, trebuie sa fiu sincer cu tine; in asemenea clipe, cel mai bine este sa fi sincer. Sotia ta nu mai poate fi salvata. Boala a avansat prea mult, asa ca trebuie sa fi pregatit. Incearca sa nu suferi, accepta fatalitatea. Acesta este destinul tau. Sotia ta va muri."
Nasruddin a raspuns: "Nu-ti fa probleme. Daca am suferit alaturi de ea atatia ani, mai pot indura cateva ore!"

Cel mult, noi ne toleram unii pe altii. Iar atunci cand gandesti in termeniu de toleranta, viata impreuna devine suferinta. Asa se explica de ce spunea Jean-Paul Sartre, ca celalalt inseamna iadul... caci alaturi de el nu faci decat sa suferi, esti dominat. Celalalt iti face probleme, iar tu iti pierzi libertatea si fericirea. Viata in cuplu devine o rutina, ceva ce trebuie tolerat. Daca va toerati reciproc, cum ati putea cunoaste frumusetea vietii in cuplu? Este imposibil.
Voi nu stiti ce inseamna casnicia, caci acest cuvant inseamna celebrarea vietii in cuplu. Ea nu se reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primarie nu va poate darui o casnicie, nici un preot nu va poate face acest dar. Casnicia inseamna o revolutie uriasa in planul fiintei, o imensa transformare a modului de viata, care nu se poate petrece decat daca ajungeti sa celebrati statul impreuna, daca celalalt nu mai e pur si simplu celalalt, daca dumneavoastra nu mai sunteti pur si simplu dumneavoastra. Cei doi nu mai sunt doi, intre ei a aparut o punte, au devenit unul, dintr-o anumita perspectiva. Din punct de vedere fizic raman doi, dar in ceea ce priveste fiinta lor interioara, au devenit unul. Poate ca sunt cei doi poli ai existentei, dar existenta lor este una singura. A aparut o punte.
Foarte rar se intampla sa dai de o casnicie adevarata. Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot trai singuri. Retineti: pentru ca nu pot trai singuri, acesta este unicul motiv pentru care traiesc impreuna. Sa traiesti singur nu este deloc confortabil, cheltuiesti mai multi bani, este dificil. De aceea traiesc oamenii impreuna. Motivatiile lor sunt in totalitate negative.

Un barbat urma sa se casatoreasca, iar cineva l-a intrebat: "Ai fost intotdeauna impotriva casatoriei? Cum se face ca ti-ai schimbat parerea?"
Omul a raspuns: "Se apropie iarna si se pare ca va fi una foarte friguroasa. Costurile cu incalzirea ma depasesc, iar o nevasta mi se pare mai ieftina."

Aceasta este logica. Traiti unul cu altii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin. Sa traiesti singur este intr-adevar dificil: o nevasta iti poate aduce atat de multe lucruri. Iti poate face menajul, iti poate gati, poate fi o slujitoare, o ingrijitoare - atat de multe lucruri. Ea reprezinta cea mai ieftina mana de lucru din lume. Face atatea lucruri fara sa fie platita deloc. Totul este doar o forma de exploatare.
Casnicia este o forma de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce in mod normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naste floarea necatarului din radacinile exploatarii?
Mai exista si asa-zisii vostri sfinti, care afirma ca voi sunteti nefericiti deoarece traiti in familie, deoarece traiti in lumea exterioara. Ei spun: "Renuntati la toate, parasiti totul!". Logica lor pare sa fie justa, dar nu pentru ca este intr-adevar justa, ci pentru ca voi nu ati cunoscut comuniunea. Daca ati fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-ati fi luat pe toti in ras. Cine a cunoscut fericirea prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevarata casnicie, L-a cunscut pe Dumnezeu, caci iubirea este cea mai directa cale catre acesta.
Voi nu cunoasteti insa comuniunea si traiti impreuna fara a sti ce inseamna acest lucru; traiti in acest fel timp de 70-80 de ani, fara a sti ce este viata. Rataciti fara a prinde radacini in solul fertil al vietii. Treceti de la un moment la altul fara sa savurati vreunul. Aceasta stiinta de a trai viata nu vi se daruieste la nastere; ea nu este ereditara.
Viata apare o data cu nasterea, dar intelepciunea, experienta, extazul - acestea trebuie sa fie invatate. De aceea insist eu atat de mult pe meditatie. Savoarea vietii trebuie invatata, trebuie sa cresteti, sa va maturizati pentru a o putea trai.
Viata nu poate fi cunoscuta decat la maturitate. Dar voi traiti si muriti ca niste copii. Nu cresteti niciodata. Nu ajungeti la maturitate.
Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu inseamna a fi matur. Intrebati-i pe psihologi: acestia afirma ca varsta mentala medie a adultului ramane pe la 13-14 ani. Corpul fizic creste, dar mintea isi opreste cresterea pe la varsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca va comportati atat de prosteste, ca viata voastra este doar un lung sir de nazbatii! O minte care nu a crescut nu poate face decat prostii.
O minte imatura va arunca intotdeauna responsabilitatea pe ceilalti. Va simtiti nefericiti si sunteti convinsi ca sunteti asa din cauza ca cei alaturi de care traiti va fac viata un iad. "Celalalt este iadul". Dupa parerea mea, aceasta aformatie a lui Sartre este foarte imatura. Pentru un om matur celalalt poate deveni la fel de bine si Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteti deja voi,caci el nu este decat oglinda in care va priviti.
Cand spun maturitate, ma refer la o anumita integritate interioara. Aceasta nu va aparea decat atunci cand veti inceta sa-i mai faceti pe altii responsabili pentru suferintele voastre, cand veti incepe sa intelegeti ca voi sunteti singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas catre maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar intampla, eu sunt vinovat.
Daca va simtiti trist, puneti-va intrebarea: "a cui este vina?" Daca acceptati ca este vina voastra, mai devreme sau mai tarziu vati inceta sa faceti foarte multe lucruri pe care le faceti la ora actuala. In fond, aceasta este esenta stravechii teorii a karma-ei. Voi sunteti singurii responsabili. Incetati sa mai spuneti ca societatea este responsabila, ca parintii vostri sunt de vina, ca situatia economica v-a adus in aceasta stare; nu mai aruncati responsabilitatea asupra altora. Voi sunteti singurii responsabili.
La inceput, vi se va parea o povara, caci acum nu veti mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie sa v-o asumati...

Cineva l-a intrebat pe Mulla Nasroddin: "De ce esti atat de trist?"
Mulla a raspuns: "Sotia mea a insistat sa nu mai joc carti si alte jocuri de noroc, sa nu mai fumez si sa nu mai beau. Am renuntat la toate aceste lucruri."
Omul a spus: "Sotia ta trebuie sa fie foarte fericita acum".
Nasruddin: "Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce sa se planga asa ca este foarte nefericita. Incepe sa vorbeasca, dar nu are de ce sa se planga. Acum nu ma mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam ca daca o sa renunt la toate aceste luycruri o voi vedea mai fericita, dar a devenit mai nefericita ca oricand. "

Daca ati continua sa aruncati responsabilitatea asupra altora si toti ar face ceea ce le spuneti sa faca, mai devreme sau mai tarziu v-ati sinucide. In cele din urma, nu ati mai avea asupra cui sa aruncati vina.
De aceea, este bine sa va pastrati cateva greseli; Asta ii ajuta pe ceilalti sa fie fericiti. Daca ar exista un sot perfect pe lume, sotia lui l-ar parasi. Cum poti domina un sot perfect? De aceea, chiar daca nu doriti acest lucru, faceti cateva greseli pentru ca sotia dumneavoastra sa va poata domina si astfel sa fie fericita!
Daca exista undeva un sot perfect sigura solutie este divortul. Gasiti un barbat perfect si veti fi automat impotriva lui, caci nu-l mai puteti condamna, nu-i mai puteti atribui nici o gresala. Mintile noastra adora sa arunce responsabilitatea asupra celorlalti, sa se planga, caci in acest fel se simt bine, intrucat nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este insa foarte costisitoare. Ea nu este reala, dimpotriva, povara devine din ce in ce mai mare, dar voi nu va dati seama.
Oamenii traiesc cate 70 de ani, vieti la rand, fara sa stie ce este viata. Ei nu ajung la maturitate, nu se integreaza, nu sunt centrati. Ei nu traiesc decat la periferie.
Daca periferia voastra se intalneste cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de alta parte, daca sunteti tot timpul preocupati de greselile altora, nu puteti trai decat la periferie. Daca veti realiza ca "Eu sunt singurul responsabil pentru existenta mea. Orice s-ar intampla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.", atunci constiinta voastra trece brusc de la periferie in centru. Abia acum incepeti sa deveniti centrul existentei voastre.
De acum inainte veti putea face foarte multe lucruri. Daca nu va place ceva, puteti renunta la el; daca va place altceva, il puteti adopta. Daca vi se pare ceva adevarat, il puteti urma; daca simtiti ca nu este adevarat, puteti sa-l evitati, caci acum sunteti centrat si inradacinat in sine.
Pentru a comanda cartea, vizitati site-ul editurii: www.edituramix

vineri, 13 martie 2009

DULCE AMAR


Nu pot sã plec din gândul cu tine
mi-e rãu de bine
în vene cu vinã
Caaad
În
Luminã!

Chip cioplit


Ce-ţi pasã ţie,
Chip de piatrã?
Nu-i loc
Pustia sã te-ncapã
Şi timp
Durerea sã
Te-nceapã.

Arsura din clipa de naştere


Vã chinuiţi în cuvinte,
În minte,
În dansuri barbare,
În gheare.

Nu vã ştie
setea de dinainte de moarte.

În zare,

Arsura din clipa de naştere
Vã doare.

Ne dat


Cred cã te-am avut şi pe tine.
Te ştiu de la prima chemare,
De la prima întâmplare,
Nu mai tresar nici la primul tãu gând,
Nici la umbra lacrimii din cuvânt.

Te ştiu.
Nu m-ai nãscut nici o clipã!

Fãrã hotare



Lumea mea e atâta de mare,
Cã doare fãrã hotare…!

Stele fãrã nume


N-am pierdut nimic,
Numai o lume!
Dar câte stele
Stau fãrã nume!

Şansa


Mai ai o singurã şansã:
Lasã-mã sã te nasc!

DECIZIE


Vreau sã vinã astãzi,
Cu toate riscurile acestei morţi!

DINCOLO DE NEGAREA MEA


Cu incertitudini,
Cu spaime,
Cu ecouri,
E semn cã mai exişti.
Dincolo de negarea mea,
De plecarea ta,
De etc…

..DE AZI



…ce teamã mi-e de mine!
Stric adevãrurile firesc,
Calc în picioare credinţele
Şi altele strigã dupã mine,
Plâng în luminã,
Înfloresc în vinã,
Mi-e teamã şi azi,
Ca astãzi sã vinã.

AZI


Afarã e soare alb de gând,
Dincolo de cuvinte, cuvânt.
Dincoace de iubire,
Cer plângând

Miere şi vâsc


Zeu,al meu,

rouã din sete
nasc,
numesc,
minunea din zee,
miere şi vâsc,
bãrbat şi femeie.

Cãdere


Te-am lãsat sã mã ucizi
Şi-ai cãzut iar ,
în viaţã.

BRANCUS


Te cioplesc dupã chipul
Şi asemãnarea mea

Şi iar nu-mi placi!

Urã


Cât te urãsc!
Eşti singura şansã!

TOT


Tot am sã te caut.
Tot,
În toate.

Şi te voi afla întotdeauna
Gãsit,

Pentru totdeauna
Pierdut.

NEUITARE


Ştiu cã nu m-ai uitat
Mã strigi mereu
Pe numele meu
De dinaintea ivirii gândului



Ştiu cã nu te-am uitat
Te chem mereu
Pe numele tãu
pacat al cuvantului

miercuri, 11 martie 2009

Prea târziu pentru prea curând


Dau sufletul meu,
Pe sufletul meu.

Gândul acesta, pe gând.
Cuvântul,
Pe necuvânt.

Prea târziu ,
Pentru prea curând.

Cãpãtâi


Scrie-mi cele zece porunci
Ale râsului tãu,
Ale plânsului tãu:

Sã nu plec devreme,
Sã nu cresc înlãuntru,
Sã nu caut cuvântul…

Spune-mi ce vrei,
Şi ce trebuie.

Însã nu mã uita,
Bãnuieşte-mã!

marți, 10 martie 2009

Nu a deschis răsăritul !





Hai
Dă-ţi drumul la inimă, îmi zise,
râzi şi plângi,
batjocoreşte-ţi norocul,
ia zaruri măsluite şi fură lumina,
piei pentru o vreme pe muntele Venus
freamăt
în gaţie,
dă drumul aromelor de vin negru din vene ,
soarbe-te singură în liniştea serii flămânde,
vinde-te murmurând slove păgâne,
hai,
mângâie tainice-ntebări,
caută-ţi naşterea iederii,
misterul chemării albastre
şi uită-l .

Nu a deschis răsăritul !

Oglinditorul


M-am răsfirat
alungându-mă
ca să nu mă afle întreagă.

Mă ia dintre cioburi pentru a trece
Prin ochii aşteptărilor .

M-am târât prin ispitele clipei
pentru a-mi subţia visele.

Bici de cuvânt mi-a despicat adevărurile
în 4 şi-n patrzeci şi patru....

Un ciob pentru tine,
Un fir de iluzie pentru tine
Pentru tine o bucată de zâmbet ars.

Pentru mine am păstrat amintirea unui întreg neîcăput.

Unde e arhivat începutul ,
Oglinditorule?!

Deflorare



Cine o să-mi cunoască numele când s-a întins pe podele?

Au trecut armate,
l-au luat pe picioare,
l-au înecat în marea absentelor tale.

Nisip a rămas pe marginea clepsidrei.
Piramidele s-au şlefuit, sunt scoici.

Cine să-mi recunoască ecoul zbaterilor din geană?
Ţipătul mimat al misterului?
Dorul trecutului din izvor?

Au plecat să moara iar cu tine, departe...

Cine să mă creada când nu mai am glas dus?
Când tălpile s-au împotmolit în apus?

Când primăverile au adormit rănite?

Omule, pierdut prin mine însămi, dată ţie,
Când te-ai dus, ai şters taina primei deflorări?

Femeia mea



Bănuit-o,

Te-ai înşiruit ca un vrej pe mirajul numelui meu.
Cu plete de zări uitate,
Gene curse...
Otravă mierată

M-ai uscat

Însetat-o!

Goală, în golul tău din prea plinu-mi furat
Piei din mine ,femeie de vină, femeie risipă,
Femeie păcat!

Dependenţa


Să-ţi deşir ziua şi s-ompart
Să spânz cerul pe dintregul
Să ustur şi să urlu negrul

Ieri e poimâine
Azi e ieri

Mi-e gândul mucegai prelins.
pe definiţia vieţii
sunt puncte .

A nins!

Capăt loc.

De-a lungul meu,undeva,
Între aşteptare şi soartă,
Îmi naşti dependenţa.

RENUNTARE




Timpul s-a întors de mult pe dos,
Somnule, împăturit în fericiri duse.


Când visu-n oglinzi se încrede
prăbuşirile mele vor fi întoarceri.


Eşti vesnic început împărţit!

Sărută-mă din pielea
Usucă-mă din sânge.

mai ţine-mă o clipa,.... un infinit !

SCOICI


Soarbe-mă-n zori cât mai sunt crudă.
Bea-mă fierbinte,cu arome ude
Amestecă-mă-n tine
ca o idee
a unui gând din timpul trecut


întinşi pe-o poză de început
părem
de aproape
bucăţi de confuzii ,
scoici fără aşternut.

Durere -Doamna



Dor cu venin îmi e nerăbdarea.

Mă ştiu
prea departe să mă mai cred

Cu soarele în umbre
Cu lumină -n mirare

Creşti
femeia mea din mine,
toată taină.

Să nu mă laşi să te destram,

Durere doamna

De semne


M-am aşternut pe cuvintele din urmă
Ca să tac dulce- amar despre nimicul nimicului.
Nu-l mai vreau
Nu-l mai am de-mprumut
Nu mă mai înfrupt
Plec dinspre apusuri spre întelesuri greşite cu rost.
Plec pe unde timpul să fi fost

-Lumea rece şi lumea îngustă-

Plec la întâmplarea noctura, augustă
Nu mai despic aşteptările tale,
De la picioare,
Din iarba amară a cerului ,iară,
se rupe lacrima verde de mare:
înspre nuntă
sorb amestec de fiare!

Primavara


Vino primavară
Să te învăţ despre culoare.
Verde viu

Nu ştii nimic
Pentru că eşti.
Verde portocaliu

Nu ai nimic
Te dai goală străinlor
Verde albastră
Gratis şi iară.
Nu întelegi!

Pleci repede şi te strecori greu
Verde gri
Vino o zi,un an, mereu…
Să te vieţuiesc
pârguit
fruct de zeu!

GRATIS


V-aş amesteca, anotimpurilor,
şi v-aş împreuna demonic, râzand
V-aş da vin izvorând din zăpadă şi fructe-n lăstar,
iarbă-n copaci şi muguri în recolte,
V-aş trânti şi v-aş răsturna firile,
V-aş încinge înghetânduvă-n seve,
şi ce-aş mai râde plângând în clipa mea demiurgică,
Gratis!

Icoana


Lasă -mă pe mine să fiu cel mai pierdut!
Fii tu plin şi ajuns
Fii rotund şi cuprins
Lasă -mă pe mine să mă mai caut
Să mă-ncred în linia de ecou
Să mă ard în aripa de abis
Să mă dau ţie
Convins.

NUNTA


Luminile au adormit de cu vreme.
Timpul tace speriat, peste semne.
Vântul se-ngroapă- ncet între pleope

Pamântul face gropi sub poarta raiului.
Oceane curg şiroaie de pe harta graiului.

Lacăt cu fir de-arici pus la seiful morţii.
E vremea beţiilor sorţii,
E noaptea de pulbere dreaptă,
E cununia Pacatului cu Sfantu’ Aşteaptă!

Să respir



Te vreau:

să-mi crească scoici din inima dorurilor
ecouri din piele
carne nisipoasă

Te încep.

de la un capăt la altul
spre insula din ziua de mâine

Te amestec

din ce în ce mai goi
purtaţi de- aceiaşi uimire

Te adaug

nici măcar o taină
nu ne mai are la suflet

Te cuget:

câta dezordine în mine!
Dezrobire...
cu privirea încurcată într-o lumină rotundă
îmbracată -n hârtie de ziar

Te consum
zic:
intră
deşi e atâta amestec...
ninge cu bucăţi de cearcane
hai:
fumează-mă după,
bea-mă înainte.

Te mai opresc
să respir.

Incă ne bântuie




Unul în celalalt
scrijelim începutul.



Tu îţi picteazi pe frunte un început de uimire
Eu mâzgalesc în oglindă demoni

Nu ne vom muta
unul în celălalt,azi,maine,ieri

Incă ne bântuie!


Eu mă plimb deasupra umbrei
Tu alergi înlăuntrul luminii

În palma mea fără linia inimii
Iernile se topesc mai sincer,
Primaverile încoltesc mai confuz.
Dupa noi.

Nu ne vom muta
unul în celălalt,unul din doi

Incă ne bântuie!

Fiinte drepte



Femeia mea din mine e un rid
trag azi fermoarul vieţilor deschise
la calendarul de la intersecţii
un ritual păgân te-a stors de vise

alunecăm înspre fiinţe drepte
călcăm pe urme şterse dinadins
ne rătăcim în armonii concrete
desfacem scoici fără amprente
din abis.

La ultimul etaj de iubire


S-a aruncat în gol
sufletul.

dau după deget
noptea mimată,

renunţ
să încep o nouă asteptare.

desfac mirările

într-un şold de iarnă
în afara noastră
îţi vorbesc despre crud

pustiul ne primeşte la piept.

nu, nu locuieşti la ţară,
nici eu n-am mai fost în mintea ta
mărturisire

sunt mai aproape de mine când nu spun
aici stau eu, la ultimul etaj de iubire

Poveste cu oglinzi ciobite



Iar îmi amesteci cărările.

ninge de niciunde.

la ce bun
atâtea lucruri
adunate
într-un autoportret
al zilei de ieri?

atenţie,spunea cea-care-ţinteşte

el zâmbeşte trecând într-o imagine veche

Acolo suntem numai mere verzi


bănuită mână de bărbat
întinsă ca un şarpe spre ispite
alese

Într-o poveste cu oglinzi ciobite
Sădeşte-mă.

Dincoace e sfârşitul eternităţii


Pe îndelete te-am adus lângă mine
un gol plin de vine...

între viaţă şi iarbă
noi am ales strada trecerii

în culori diferite dansează durerile serii
Suntem iar tineri şi primii.

Pasul următor este aşteptare
doi străini în drumul străinului...

toate nespusele tâşnesc lăptoase ,

cad în tăceri
peste ziua de ieri.

să aruncăm în noi cu pietre,
tu prima piatră
eu ultima vină.

EDITORUL


Sunt doar curioasă.
Povestea ta a fost mai cu tâlc,
mai trecută prin vrăji, miere,
nuduri celebre, pocaluri de argint, licori roşii
blănuri de vulpi tinere ,semne gri, insomnii?
Ţi-a scrijelit pe-un şold de suflet linia posibilei naşteri?
Au zburat dorurile şi nerăbdările peste timpuri alese?
Au cucerit nopţile rupte spaimele trecerii?
Ţi-ai strâns ca pe siragul de taină amintirile netrăite?
Mi le dai?
Aştept desculţă de vise
la marginea ta,
manuscrisul

Norocul numelui tău


Nu avem mai nimic
din tot.

Transparent
drumul calcă pe un cer uitat.

Serile mele, mereu cu o oră mai mult,
scriu jurnale.

Chiar trebuie să trăim până murim?

Simt cum ar trebui să dorm din cauza luminii.
Mă îmbrac în umbrele tale,
Rostuiesc întâmplarea în repetatele rânduri
goale
Arunc zarul:
Ce noroc poarta numele tău!

Iar


Iubim mereu în altă parte
trecem pe alte carări, prin alte poveşti
facem în noi dimineţi altă dragoste
ucidem ţipătul iluziilor râzând
şi trăim repetat
alte vieţi reluate.
iar

PREA PLINĂ DE VIAŢĂ SĂ MAI POT FI



De ce a trebuit sa pleci tu si nu eu?

Fructul nu se vede în floare
Trecutul începe dincolo de anotimpuri.

Ai venit ca o furtuna, din prea senin ,
M-ai învăţat să apun şi să răsar din tine.
M-ai întredeschis spre lume...ieri
Azi,
Cerul se opreşte acolo unde încep lacrimile
Nevenirile tale-mi sunt blesteme
Orele trec dezbracate de dor.
Iar
Am la mine mereu o jumatate de vină
mereu curioasă,
mereu obraznică...

Ieri
o vreme am băut doar tăceri seci
Azi
Ţipătul trece din vine în vene,
singurătatea păcatului rupt se aşterne,

Odată cu mine se-ntinde un gând pus pe ducă.
Mâine
Zac împărţită între carne şi vise
prea plină de viaţă să mai pot fi!

Cer un Cer!


Nu pot mima clipa,
Nici când stă,
Nici când se uită

Mai plec puţin şi esenţial
Cu cât se vlăguieşte ziua.

Cer un CER!

Sunt tăceri în care se vede.

Mă doare Cerul!

Mă doare-n cer!
Mă cer!
Doare!
Mă!

Beau viaţa cu gheaţă


Prima şi ultima poveste contează.
Pe cine să cred dimineaţa sau întâmplarea?
În clepsidră nu încape un cer.

Ninge viu peste târziu.

Am o umbră frumoasă în visul tău trecut?

Fii uşoară! Fii uşoară!
Mă îndemnă cel-ce- mi-arată zborul în gol
Şi râde.
Sunt jar şi mă stropesc cu vin
Roşu-negru
Peste roşu –galben.

A început să ningă în clepsidră.

Vicii cu urme.
Amănuntele tale au farmece.

Beau viaţa cu gheaţă !

PHRYNE - hetairã-




Sunt un fel de altfel , dar sunt şi la fel
sunt ceva ,alcumva, mereu altcineva bănuit.

Aş fi vrut să ajung în altă viaţă.

Sunt destul de tânară ca să nu doară,
Ţin anii strânşi totdeauna la mine.

Aş fi vrut să învăţ să înot
în ochi verzi de păduri,de haiduci.

Am lepădat adevărul ca pe o piele
Nici o ieşire din anotimpul căzut.
Închisă în reguli străine
altcineva,altfel,la fel...

Aş fi crescut
o ceată de îngeri
în dimineţile străine.


De azi un mereu nimeni va locui în mine.

21 de grame


Cât cântãreşte vina?

Aripile mele s-au colorat
Adânc.
Se pierd
între inimã
Şi gând.
-21 de grame
în cuvânt-
Roşii ,
aripile
mi s-au întins
în pãmânt.

luni, 9 martie 2009

Uimirea Uimirii/ Telecomanda


Uimirea uimirii

Puţine lucruri, stări, întâmplări….sunt sau pot deveni uimire pură.
Ne uimeşte un zâmbet plin de farmec, o adiere, o vorbă, un gust, o reacţie, o nuanţă un ceva….

Că ne ia ceva uimirea sau ne dă, necesită o atenţie cantitativ -calitativă serioasă.
Eu sunt total neserioasă !
Şi zic, acum, că oricum ne dă…ne ia şi ne dă….. e un dar, dar….

La bine e o ţopăiala internă ieşită din comun, e o copilărie rensăcută, o regăsire inocentă a începuturilor, un ritm de simfonie erotico - eroică, o energie ţâşnită ca un izvor de încredere şi bine cu privire la ceva ce stă să înceapă să devină….ceva cu viitor, cu soare, şi cu iubire şi cald şi capacităţi paranormale de dărâmare a munţilor, a limitelor, a lanţurilor…. În spre ….şi mereu , mereu, lacrimi. Lacrimi denumite de bucurie,


La rau se prăbuşesc corabiile, fuge pământul de sub picioare, se dărâmă munţii, dar nu pentru a construi în loc, ci fisurând piramidic în sens invers, golind de orice, se întunecă zarea şi dispare orizontul, siguranţa, se naşte jelania şi starea de victimă, se simte adierea sfârşitului şi aproape este vizibilă şerpuirea energiei spre ea însăşi, în anulare…nevoia de zacere şi neant. Şi…lacrimi….mereu,mereu lacrimi.

Dar cine garantează că definiţiile binelui şi răului sunt reale ?

Ştiu sigur că lacrimile au şi ele nuanţe şi gusturi.
Paradoxal ca adevărul însuşi !
Lacrimile, în momentele de extaz sunt reci ! umezesc energia scânteietoare, zgribulesc pielea şi reaşează inima în formă ca să nu se ajungă la explozie !
În momentele de haos şi anulare, lacrimile ung….îndulcesc….frig obrajii şi sfârâie în inimă., o înfloresc din noroi.

Uimirea vine adesea din afară, dar pârjoleşte sau îngheaţă interiorul.

Ţinteşte!

Dintotdeauna este AŞTEPTATA - NECHE MATĂ.
E alungată, dar regretată.
E primită şi blamată.
E impuls !

Toate spaimele ancestrale şi vibraţiile euforice pornesc şi se termină subit.

Uimirea e viaţa şi moartea şi… înca ....

Ea ţine locul bătăilor de inimă, haotice , sub apă, când eşti la un pas de înec şi te înşurubează în tine şi te împinge să mai fii…ca să mai guşti o gură de viaţa, de vis, în gura de aer pentru încă un ciclu .
Ea ţine locul aripilor în senzaţia de explozie a bucuriei şi naşterii.



Uimirea e fisura prin care lumina iese şi intră !



Ce-mi veni să scriu despre uimire ?

Puţine lucruri ,stări, întâmplări mă mai uimesc real, după ce m-am tăvălit în mocirla existenţei sociale, inhalând puteri pamântene direct în vene, mâncând bani cruzi direct din idei, devorând bărbaţi şi femei direct din faşa dorinţei, tocând vorbele ca pe victime răscoapte ….machindu-mi orgoliile cu 1001 oglinzi prin 1002 iluzii vicioase întoarse spre toate cela patru puncte cardinale, risipite în razele cercului, după ce am vomitat falsitatea şi am ingerat-o artistic cu pretenţii de adevăr şi asimilare, dupa ce mi-am consumat iubirile viermănoase ca pe techile cu sare după modele de filme pentru adulţi cu personaje de desene animate distribuite piratat pe net sau subliminal în manuale şcolare….acu, m-am uimit uimindu-mă !

Am Râs , Plângând Râzând cu Lacrimi, în şi prin tot şi din tot din mine, niagaric şi rotund!

M-am masturbat cu pastă de dinţi mentolată şi duşul cu apă fierbinte şi am tremurat încinsă de imaginea mea răsfirată la care priveam detaşată, cu trupul zvâcnind şi fata schimonosită, cu sunete nelumeşti emise sau oprite între respiraţie şi stop cardiac, cu toţi ochii deschişi până la bulbucare!

Am luat cu mâna dreaptă în vârful degetului arătător un strop de lacrimă sărată şi cu mâna stîngă un strop de lacrimă dulce şi le-am amestecat în gura…muscându-mi buzele şi animalitatea.

M-am ridicat din cadă cu orgoliul şi umilinţa nebuniei şi, ca şi când nu aş fi fost de faţă, atentă să nu decad iar, am mers goală , desculţă, şiroind, fierbinte şi geruită şi am apăsat pe telecomandă.

Toţi ochii mi s-au redirecţionat. Am privit chipuri bidimensionale, am auzit cuvinte, am descifrat mesaje…am simţit relaxarea totală a muşchilor ce mai devreme stăteau să se rupă..şi am înteles liniştea…Am tras dintr-un pai un rest de lapte şi nes şi am simţit dulce- amarul cum coboară din gură în gât, în stomac….în mine..stătut, şi uimită de uimirea telecomenzii din viaţă, am adormit .


De Cora Sand