Scriu si traiesc PoeVie!

luni, 27 aprilie 2009

OGLINZI PARALELE




Suntem oglinzi paralele.
Oglinzile paralele se reproduc la infinit...reproduc infinitul.
Dar nimeni nu și-a pus vreodată întrebarea daca materialul din care sunt construite oglinzile influenteaza reflectarea, focalizarea.

Cunosc o fată frumoasă care ea insasi era o oglindă. Era oglinda Albei ca Zăpada. Oglinda fermecată, că prea le avea pe toate.
Dar era neîmplinită.. Deși știa ca e magică nu se putea pune în fața ei ca să se vadă întreagă , asa că a realizat că are nevoie de altă oglindă pentru asta și a început să se focalizeze pe oglinzile băieți.
Pentru că se știe că oglinzile fete sunt false din rivalitate.
Iși trimitea lumina peste tot pe unde putea, doar, doar va prinde o imagine reflectată și îi confirmă tot ceea ce știa deja. Sau poate că îi va arăta mult mai mult, că auzise ea în alte povești că anumite oglinzi te înfrumusețează...îți dau strălucire.
Nu e o noutate că există și oglinzi fermecate!
Faptul că ea era fermecată nu avea cum să nu fie un avantaj...că doar nu se întâlnesc așa, la toate colțurile....
Și... cine nu vrea să se privească în oglinda magică și să i se spuna ca e “cel mai, extra, nemai...”
Asa că își oferea cu generozitate și inocență de cristal, magia.
Evident ca nu oricui, unor aleși care îi răspundeau luminii sale cu intensitate de cristal.
Era construită toată din cristal, oglinda magică. Din cristal pur, pierdut din luna. Dar până și luna are nevoie de confirmare și de oglindă altfel nu ar ridica mările la ea ca să își vadă forma.
E plictisitor și fără rost să strălucești singură așa, în soare. Ce destin mai era și ăla, să fii magic și să nu ai cui indeplini vise?
Oglinzile bărbați din jurul ei erau pasagere.
Le citea imediat din colțuri și le întorcea spatele dupa o singură privire. Că era și mândră......Să fie asta un defetc? Să lase garda mai jos?
Nerabdarea, disperarea te face vulnerabil , dar ea nu avusese lecții de viață....Voia perfecțiune și suprapunere totală, și nu numai pentru ea....era cel mai neegoist obiect...voia să redea infinitului vizibilitate.
Și cum legea atracție functionează în tot universul , a dat din întâmplare peste o oglindă bărbat uimitoare, ce i-a tăiat respirația, asa, dintr-o dată. Era chiar oglinda bărbat pe care o visase din copilărie. Era mai mare....unică, specială , capabilă să o cuprindă toată toată! Chiar și materialul din care era făcută îi părea misterios, necunoscut....aproape ilicit. Iar misterul din jurul acestei oglinzi bărbat îi sporea nerăbdarea și îi creștea speranța și iluziile. E adevărat că dăduse peste ea din întâmplare, rătăcită din palatul ei , în locuri în care nu obișnuia să-și plimbe lumina, în cotloanele caselor moderne, dar chiar și acest lucru i se păru un semn de noroc și primenire. Minunea într-un asemenea loc e chiar o minune(minunile sunt minuni numai pe pământ, nu și în rai!) Iar ramele acesteia o scoteau de-a dreptul din minți...părea artă necunoscută.....puternică...., iar jocul de lumini și umbre din spatele pânzelor de paianjen adunate de atâta nemișcare au facut-o să vibreze necontrolat. Iar acea emoție nouă de o intensitate delirantă i-au proiectat un scop.TREBUIA să curețe acea oglindă bărbat, să ii redea strălucirea, să picure argint de lună și în ea că sigur îi era sete, să îi dea de la ea, ca oricum avea din belsug și avea atâta nevoie....avea pe ici pe colo ciobituri și zgârieturi, pete și umbre...Sigur erau urme de la marile bătălii.....oglinda –erou al ei spre infinit!
Așa și-a început treaba., cu toată dăruirea de care poate fi capabilă oglinda oglinzilor. Și-a cărat în spate descoperirea, deși era mult mai mare și mai grea decât ea....., dar ce nu face dragostea? Dărâmă munții se spune,stoarce luna de argint și fură soarelui lumina....
Ea nu știa decât din povești și din zâmbetul altor oglinzi perechi ce o sfidau în trecere. Dar zestrea cu care era dotată, magia, dorința, sacrificiul, îi întăreau puterile bărbătește.
Asa iși scoase oglinda-bărbat aleasa la lumină. Udă toată și zâmbitoare așeză oglinda bărbat pe soclu. O admiră ore întregi înainte de a se apuca de treaba.Apoi căută toate variantele posibile sau imposibile ca să îi redea strălucirea pe care doar neșansa nu i-o inflorise. Era minunea ei, descoperirea ei. Se putea oglindi și în același timp mândri. Era idealul. Iar cu idealul poți ieși peste tot în lume și poți zâmbi așa cum văzuse ea la perechile pasagere.
Așa că se străduia cu îndârjire să își termine cât mai curând treaba, să reașeze oglinda /bărbat /minune acolo de unde fusese smulsă de vicisitudinile sorții și să se așeze exact în fața ei cuminte, deschisă, luminoasă și să nască infinitul.
Munca nu i-a fost ușoară de loc, ba...dimpotrivă .Stergea într-o parte, dar tot rămâneau pete, umbre....puncte..., curața în altă parte, dar parcă se aburea prea ușor...în centru parcă era neuniform “argintul”, ceea ce îi punea mari semne de întrebare.....Dar nu ezita! Era fericită!
Uneori era uimită de reacția oglinzii bărbat care începuse să țina prelegeri despre utilitatea paienjenilor și farmecul pânzei de păianjen. Dar o asculta fascinată că părea ca îi dezvăluie mituri. Când s-a strâmbat prima data la lumina soarelui a crezut că e ea prea obosită sau murdară, că nu mai vede bine, că oglinda bărbat e însăși lumina..... Dar au fost reacții repetate ceea ce o lăsau adesea fără cuvinte.
Într-o zi chiar a deschis subiectul pe tema luminii. Și cum ea respira lumină ...aștepta cu nerăbdare. Dar a împietrit la replica oglinzii bărbat:” la naiba și cu lumina asta, pentru ce e nevoie de atâta lumină?” Ca să ce? Ca să fie nevoită apoi, sa fie la dispoziția oricui ? Sau să oglindească orice, florile, marea.....Asta necesită poziție verticală, stare de veghe, efortul de a te menține nezgâriată, vie mereu. Și oricum așa ceva nu există! Peste tot vezi tot mai des umbre. De ce să nu fii multumit cu ce ai?

Dupa o tăcere mormântală oglinda fată, retrasă în ea însăși, gândi prima dată cu ciudă : Cu păianjenii ca scuză era minunat ! Promitea universuri de lumini! Dar vegeta întru eternitate....Putea chiar să își plângă de mila, să dea vina pe soartă sau chiar putea să urască oglinzile născute sub zodie norocoasă care primiseră moșteniri. El era zeul neînțeles! Și îi era așa de bine....

Zeul neînțeles îi arunca raze reci în timp ce o vedea pierdută și nu făcea altceva decât să își șopteasca în barbă :” până la urmă cine este oglinda asta și care e treaba ei să complice lucrurile? Da...e din cristal, dar nu e meritul ei, e de la lună....strălucește orbitor, dar e obositoare..și pe el îl reflectă frumos..aici da, era ok...dar nu se gândea că nu vrea să fie oglindit chiar așa, mereu, mereu...asta nu știe și ea de pauză , de libertate de alegere? Și mai și vrea să îl scoată în lume, să îl arate, să îl prezinte, parcă el nu știe că lumea e falsă și mincinoasă și demnă de dispreț , ce e el maimuțoi sau ZEU? Sigur nu are nevoie de atâta lumină..Știu că în întuneric vezi mai bine decât în lumină!” și se întoarse pe partea cealaltă și adormi subit.

Topită în întuneric și în neînțelegeri găsi o întreagă filozofie în povestea lui cu văzutul mai bine în întuneric și se hotărî să îl creadă și să încerce și ea așa ceva. Măcar pentru un timp. Așa că nu mai lăsa loc luminii totale lângă ei.....trase draperii fine ca să filtreze tăria strălucirii și își continuă munca dar cu mult mai puțin entuziasm și speranță. Și asta pentru că trecuse ceva timp și ea tot nu știa daca e magică sau nu prin ochii lui. Era tot ce își dorea, acel moment unic de intimitate totală!
I-a arătat chiar și că e dispusă să reflecte în sensul lui și să realizeze o magie opusă ca polul nord.
Apoi îi trecu prin minte ideea antiinfinitului și tresării iar. Poate că vor reuși să creeze ceea ce nimeni nu a creat vreodata și din reflectarea lor atât de opusă să se creeze antiinfinitul. Iar noutatea unicității o atrăse și mai tare. Se trezi zâmbind.
A făcut eforturi supra lucitoare, dincolo de fizică, să se adapteze pe strălucirea lui mată. Să se întoarca cu spatele la lumină ca să înțeleagă penumbra. Până și Raiul avea un Purgatoriu ața că....
Dar nu îi ieșea așa de bine faza cu reflectarea trunchiată și ..pentru prima data în universul ei se produse un cutremur la țipătul ascuțit de oglinda bărbat ranită în ego: Nu e cine știe ce de capul tău dacă nici măcar asta nu știi!

Și vreo câteva răsărituri a stat ascuns zeul.

Fata a învățat ce este pedeapsa și s-a văzut oglinda curgătoare. Lacrimi ar spune Alba ca Zăpada....argintul din lună prelins la picioarele Zeului neînțeles.....

Devenise obișnuință să tacă și să curgă ....risipă magică și lacrimile astea!

Dar asumarea risipirii magiei ei nu o făcea mai fericită pe oglinda Zeu de Negru.

Într-o zi s-a ciobit singură într-un colț ca să îi semene. Dar Zeul nu avea ochii obișnuiti cu privirile înainte.. Nici cu privirea înapoi.Ci numai cu privitul în urmă....
Oglinzile magice nu sunt însa circulare...sunt plane și unispațiale. Așa că nu au cum să fie reflecții continue, întrepătrunderi, nu pot crea infinituri multiaxiale. Dar ea s-a gândit că ar fi o noua variantă de întelegere a misterului cosmic și a coborât de pe soclul din fața oglinzii bărbat și i s-a așezat cuminte la spate. În locul unde își găsi un loc nu era absolut nimic.
Ce putea fi în spatele unei oglinzi în afara unui amestec de mat și opac și nici ea nu mai putea reflecta pt ca îi acoperea sursa.
Stătea acolo și aștepta din cand în când acea privire pe care o văzuse în visul său din copilărie....și se îngălbenea cu dor de joc și viață. Visa la magie, lumină, zâmbet...naștere...
Într-o zi , una din acelea gereoase de iarnă, privirea oglinzii bărbat a trecut dincolo de ea. Se cam împietrise...dar nu devenise de cristal....semăna cu un cărbune...
Femeia oglindă a oftat iar, din cărbune se face diamantul, dacă ai un pic de vecie și destulă răbdare....
Dar din neatenție, spunea ea, sau din plictiseala lui probabilă , privirea a atins-o cu duritat și a spart-o fără remușcări.
“Nu mi-a făcut plăcere că te-am lovit!”
-“CERULE!!!!!!!!!!! Trebuia să îi și placă?
Și căzu fără suflare oglinda magică iar în cădere se rupse exact în două.
Dar numai cerul invocat cu atâta disperare putea să așeze cele doua cioburi paralel și...ce să vezi...un infinit cât toate infiniturile începu să răsară...și toată magia trecea dintr-o parte în alta urzind planuri de evoluție spre oglinzi circulare și infinituri multiaxiale.... Și în nașterea primului infinit magic a început să curga ceva argint rămas, spre lună!


Suntem oglinzi paralele. Ne întâlnim la orizont!

7 comentarii:

zarientis spunea...

Te-am citit femeie, portaluri, macinari, ancestral si pentru ca nu vreau sa ma repet iar cu acelasi feedback, o sa ma recitez dupa ce am lasat revolta-mi in alta "oglinda" ca sa o numesc asa:despre astral, minuni, extazul diluat in "special" altfel decat altii:

Copii delfin', copii soarelui, copii cristal si alte denumiri bazaconice care nu ma fac decat sa regret si mai mult ca fac parte din specia asta.
Omul e: atom-energie-materie-nucleu-miez-core-etc etc etc!!!!!!!!!!!
Ce Dumnezeu faceti din el?
M A R K E T I N G ?
Jenant de-a dreptul sa privesti speciile acestei planete(planeta care n-are nici o vina) ca inca ne tine in toata dementa micimii noastre...
Treziti-va oameni buni din atatea vise si iluzii care va fascineaza!
Concentrare?:))))Ha Ha Ha!!!
Ma amuza termenul!
Ce spui de un copil care la 3 ani vorbeste 7 limbi moarte? Se concentreaza si el?
Sau despre copii - care comparativ cu altii care abia stau pe olitza, ei leviteaza prin camera... telechinezii, anomalii, minunatii si alte conotatii stupide date unui element atat de simplu! - e n e r g i e - si legile ei.
Pentru ce va minunati de ceea ce e in noi toti?
Toti suntem din acelasi aluat, chiar daca deschiderea unora preintampina decalari uriase. Pentru ce atata valva cand din palmele oricui curge aceeasi energie.
V-ati lasat manipulati inca de pe vremea unui om simplu ca si voi, l-ti pus pe cruce si l-ati facut rege de iudei.
L-ati numit initiat, mag, invatator, mesia, si alte bazaconii de sistem... cat sa va spele creierul cu atata ignoranta si tot n-ati invatat nimic din ce vi s-a aratat.
nu exista minuni, nu exista magii si alte porcarii... exista un univers care nu conspira la "Marry Poppins" si aliatele ei, exista o sursa comuna noua si altor specii ca noi, care se numeste CONSTIINTA si de la care sugem cu totii.
Ca suntem intarziati prin declinul unor alegeri impuse sau legaturi esuate, ca avem de "ars" sau de consumat resortul unor amnezii care ne tin in cerc, e alta poveste, dar copilasul asta pe care-l postezi aici ca pe o icoana la care mai urmeaza sa pui niste banuti si sa te rogi e fara dar si poate: comic!!!
Icoana Mariei plange cu sange, nu mai stiu ce Iisus agatat de pomi fulgerati si alte minunatii pot fi sau nu legaturi sau mesaje interdimensionale, nu o stim... dar ce tine de blatul asta atat de firesc e clar ca va afundati in nebunia irealitatii create.
Oamenii cresc organe lipsa in alti oameni, vindeca, fac vodoo, poseda sau sunt posedati de atatea forme de energie necunoscute inca speciei noastre, dar dincolo de nebunia cu care ne macinam creierii si ne minunam ca niste retardati la vederea Lunii... exista lucuri firesti noua!
suntem atat de aproape de intrarea intr-un nou ciclu, oare n-ar fi mai bine ca in loc sa ne lipim metale de varfu' nasului sa plantam un copac, sa iubim un copil, sa admiram un pom inflorit, sa ajutam un batran sa coboare din tramvai si alte lucruri mult mai minunate si mai pline de magie, decat o emfaza de prost gust a unui Dzeu urcat pe cer care da minuni sau care a venit sa scoale mortii si sa adoarma mintile noastre inguste!

Iar tot ce cautati voi oamenii...sunt minuni, ancestral, ezoteric, si alte abureli...cand noi am venit aici sa traim simplu. sa ardem ce e materie vie nu sa cream universuri ireale intr-un univers deja existent!
Salivam dupa moastele fiecarui inzestrat, cauterizat de genialitate si unicitate zic unii... si cand ajungem la noi insine, s-a dus valorizarea ma-sii.
Halal virtute!
ma crezi ca am ajuns la o calmitate indisolubila, vazand o inecaciune de materie creationista care perinda prin spatiul asta mititel al pamantului?
Si in loc sa o lasam sa treaca si sa respire, o dulcegarim cu admiratie ca niste conchistadori ai unui dzeu nascut in noi toti si fereasca sfantu' daca mai valorizam ceva in noi atunci.
ce facem cu valoarea, ca uite "Domnite Cristiana" tot o sa apara, o sa aplaude, admire, valorizeze, ierarhizeze, compare, etc... ce facem cu valoarea?

Cati al de "Salvadori" pe care l-ai trimis, au ajuns la cota sinelui?

Uita-te la Rafaelo, Da Vinci si alti vizionari ai aceleiasi substante, fie ca vine pe panza, gama muzicala sau "arta scribere"...toti defuleaza atata incarcatura "mareata " in ei si ochiul place, vede, admira si pe urma: POK! SE OPRESTE TOTUL AICI!
Dar ne misca, ne face simtitori, ne scalda ochiul, ne deschide, ne incalzeste, ne infioara, etc etc etc....
Bun!
Daca aceste "informatii eterogene si totusi comune" exista si trec prin noi, de ce puska calului verde ne-am lauzit?

Nu cumva din cauza acestor piedestale ridicate pe scena unor ovatii motilice?

Eu zic ca da... Dane, pt ca daca ar fi miscat in noi, ne-ar fi diluat trufia, snobismul, infumurarea, galoanele si shoshonii, n-am mai fi disociat, augumentat, dizolvat, toate discrepantele, n-am mai fi criticat, diferentiat si triat aceste "talente" cum le ziceti voi in virtutea subiectivismului nativ, ci am fi lasat sa curga prin forma asta "sublima, magica, geniala, etc" - in altii si am fi deschis in om capacitatea lui maxima de a inalta in el, nu de a inalta pe altii!
Ce ne deschide: arta de a fi Dzei? Sau: dzeul artei de a fi simpli?
Raspunde-ti la asta...pt ca ne zace ochiu' de sute de ani si gura cascanda la artistii lumii, la harul popilor si copiilor cristalini si ne minunam ca furnica la vederea cainelui si cand ajungem la noi... cei care nu reflecta conduita constiintei in forme magice, suntem: V A R Z A !

Ia magia, erudita, talentu, harul, creatia aparenta si ascunde-le si vezi ce mai ramane din om!
ana cand omenirea asta nauca si oarba nu va intelege ca nu arta, nu creatia, nu defularea refularilor noastre ne face dzei, ci insasi simplitatea de a imbratisa omul in afara picturii, de a musca marul in afara poeziei, de a rapune demonii in afara unei piese de teatru si de a admira goliciunea in afara nudurilor pozabile, caci frumusetea nu ti-o da ochiul si nici insipiratia dinauntrul lui ci: iubirea!

Pana n-o sa va iubiti fratii mei impresionati si lesinati de emotiuni vizibile, o sa va admirati arta si talentele demne de aplauze si licurici de anticamera si tot pe loc o sa zaceti intr-un resort ce va reprezinta fiinta.
Si ca sa conchid: E frumoasa arta Dane, Corina si restu... este! nu zic nu!
Dar faceti ceva prin ea, nu cu ea!
Cat despre cautarea portalurilor, astralului, regresiilor, magiei, nebuniei dincolo de om... Avem totul in noi, ce draku mai cautam?
Mai bine traim atat cat ne e dat bun sau rau, rece sau clad, dureros sau nu....asta e singurul nostru consum spre intregire.
Ne mai citim scumpa Corina... ne mai citim:))))

zarientis spunea...

Acel citat se adresa unui domn fascinat de luema ezotericului, ancestralului ca si tine.
L-am scris pt el, desi ai sa te regasest isi tu si altii in el.
Te imbratisez, vorbim...

CoraSand spunea...

m/am regasit scumpa...in anumite pasaje...dar totul e ingrozitor de simplu in complexitate. Scrisul e doar o tusa a adancului si nu e gratuit , e cutit cu doua taisuri deschide si in interior spre golul acela fertil si in exterior spre golul altora , banuit la fel de fertil...cu acelas scop in esenta...pregatirea spre IUBIRE. Ca sa transcezi iluziile trebuie sa te consumi in ele, ca sa ajungi la IUBIRE trebuie sa arzi toate iubirile!

Dan Ioanitescu spunea...

Cora, scrii foarte frumos... Am sa citesc si restul postarilor, promit.
Ti-am intors vizta si ma bucur de ce gasesc aici. Imi permit sa te intreb doar daca in antetul blogului cuvantul poezie l-ai scris intentionat diferit. :-)

Maya.... Ce faci Maya? Ma simt onorat ca ma iei in tarbaca si pe alte bloguri. Bunica-mea avea o vorba: "ajunge o maciuca la un car de oale!" :-)

Cora, inseamna ca Maya a gasit oaresce similitudini intre noi, gen cai verzi pe pereti.:-)

Dan Ioanitescu spunea...

Si ca sa nu uit... Exista un "ceva" care genereaza un sir scurt de persoane interesate pe care le regasesc si pe blogul tau

CoraSand spunea...

buna regasirea, Dan..da...scriu poezie vie...PoeVIE. Te citesc cu drag.

Anonim spunea...

Mihaela, ai dreptate, dar nu toti oamenii sunt EXCEPTII, toti oamenii sunt asa cum sunt la aceasta ora. Exceptiile intaresc regula existaenta acum si aici