Scriu si traiesc PoeVie!

miercuri, 13 mai 2009

VIATA FARA NUME integral





Viaţa fara nume





Mersul pe jos e o redescoperire de-a mea. Frumoasa, eleganta, rebela, dornica de a-mi scutura cârlionţii realizaţi cu efort noapte de noapte prin dormitul cu bigudiuri în cap….am început sa ma bucur de lume, strecurându-ma în ea.
Merg ore întregi pe jos şi sunt atenta la absolut tot! La vântul care îmi scutura buclele, la soarele care îmi vine direct în faţa, la fiorii de frig pe care mi-i provoaca o adiere de vânt rece….
Sunt atenta la paşii mei…la ritmul lor pe caldarâm, la zgomotul facut de tocuri pe diferite suprafeţe…la felul cum reacţioneaza picioarele mele dupa un anumit timp de atâta mers, la durerile provocâte de mers, sau de strânsul pantofilor noi….Îmi ascult respiraţia. O urmez. O schimb şi o observ …şi constat ca ritmul are legatura cu respiraţia.
Sunt atenta la sunete. Niciodata nu am fost cu adevarat atenta la nimic decât cu jumatate din capacitate…E ceea ce se spune, popular, faceam totul cu jumatate de inima, sau…fara prea multa tragere de inima. ( sunt atenta mai nou la toate maximele populare şi e fascinant, dar asta e o alta poveste!)
Niciodata nu am fost atât de atenta la sunet. Întâi am început sa fiu atenta la sunetul paşilor mei….apoi l-am integrat în sunetul oraşului.
Claxoane, ţipete, voci trecatoare, râsete… boxe şi melodii amestecate, latrat de câine… ţipete…
E o scena care parca s-a deschis din senin.
Îmi place rolul de martor! E nedefinit şi provocator! E un amestec între uimire şi ego. Dar îmi place, pentru ca adesea, nu mereu, ma integrez atât de mult în peisaj încât uit de mine!
Am ombilicul netaiat! Revin! Ma fura câte o melodie prinsa din zbor şi încep sa o fredonez în minte. Trec nenumaraţi paşi pâna sa realizez ca nu asta vreau! Ca iar am alunecat în iluzie!
Iar eu am ales definitiv realitatea.
Ma uit la oameni.
Realizez ca am o faţa vesela şi relaxata şi sigur asta mi se reflecta în înfaţişare.
Oamenii ma privesc la rândul lor uimiţi. Vad asta. Îmi trece prin minte fiorul de întrebare: Oare de ce se uita aşa? Ei ce vad?
Unii îşi dau coate. Poate ma vad frumoasa. Poate am ceva nelalocul lui, un şliţ desfacut, un sfârc ieşit prin camaşa, un ruj şters într-un colţ de gura, un rimel curs…
Ma uit atent câteva clipe la fiecare în parte. Sunt întreaga şi fireasca. Neutral. E un fel de : am curaj în orice.
Nu mi-e teama sa înfrunt priviri, mirari, reacţii, vorbe…Am aceeaşi atitudine şi când trec pe lânga oameni singuri şi când intru în mijlocul grupurilor..Isc adesea comentarii. Unele spuse cu voce tare , dar cel mai adesea şoptite, înfundate…Se aud chicoteli dupa trecerea mea. Femeile şi tinerii chicotesc cel mai mult. ( tinerii când au şi câte o puştoaica în grup…). Poate ca par nebuna! Sau poate ca femeile au un al 6-lea simţ care le transmite ceva ce nu le poate lasa indiferente .
Zâmbetul meu o fi nelumesc, arian…..acum îmi zâmbesc mie!
Ideea e ca am observat ca un om atent atrage atenţia instantaneu.
Nu poate trece neobservat.
Am vazut asta şi când am fost îmbracata elegant, luxos chiar, şi când mi-am tras pe mine o pereche de blugi şi un tricou.
Pun în balanţa şi faptul ca oriunde ies sunt atenta la felul cum stau lucrurile pe mine, atenta la calitate şi armonie……
Şi asta poate fi o consecinţa a reacţiilor….
Şi arat bine, dupa standardele sociale, sunt ceea ce se spune vulgar, o femeie buna!!
Ideea este ca sunt în centrul atenţiei la rândul meu…nevoit!
Şi ceea ce e interesant e ca nu ma preocupa înţelesul comentariilor, cantitatea şi conotaţia acestora.. Când eram atenta parţial, prindeam bucaţi de reacţii şi începeam sa le interpretez şi sa le decodific creîndu-mi singura un sentiment de nesiguranţa.
Acum nu. În clipa în care trec, am trecut. Se deschide alta secvenţa. Alţi oameni, alte sunete.
E ca şi cum s-ar fi deschis marea şi eu trec mai departe fara sa interpretez sunetul valului care se închide în spatele meu cu oftat.
Şi…mergând aşa….printr-un parc….am înlemnit. La propriu. Nu am mai putut sa fac nici un pas.
Doi ochi negrii , intenşi cum nu mai vazusem, m-au pironit pur şi simplu.
Nu vedeam decât acei ochi şi o umbra masculina la câţiva paşi de mine ce se desprindea dintr-un grup.
Ma vedeam oprita, dar nu puteam sa continui sa merg.. Eram toata o emoţie noua pe care o primeam din plin şi în minte şi în inima simultan.
Aşteptam sa se întâmple ceva.
Nu îmi era teama!
-Buna, frumoasa mea!
-Buna! M-ai electrocutat. Nu am putut pleca de aici…
-Hai!
-Hmmm, Hai!
Ne-am luat de mâna şi am plecât.
Nu ştiu spre ce, nu ştiu spre unde.
Eram atenta la cadenţa paşilor noştri.
La zgomotul facut pe asfalt, la respiraţia mea ce se accelera….
Eu aveam pantofi aurii, el avea adidaşi albi, clasici, mari….zâmbesc! prejudecaţi?
Ma fascinau paşii noştrii simultani.
Nu am vorbit nimic.
Eram legaţi de acest ritm şi de o mana. Mâna mea dreapta în mâna lui stânga.. Ne ardeam reciproc.
Mâna mea stânga era îngheţata. Parca nici nu ştiam ce sa fac cu ea. Îmi atârna inutila.
Ma întrebam de ce nu vorbim, dar mie nu îmi venea sa scot nici un sunet.
Mâna lui era mare, mult mai mare decât a mea şi asta îmi era suficient.
Mare şi puternica. Ma strângea tare, aproape ma durea.
Dar era bine.
Era înalt. Îi ajungeam pâna la umar. Ma vedeam mica în comparaţie, o copila, protejata.
Şi… nu mai vedeam oamenii, nu mai auzeam sunetele. Realitatea mea se focalizase pe alta realitate.
Decupam viaţa. Mâncam viaţa ca pe un sandwich în straturi!


Am ieşit din parc fara sa ne spunem nici un cuvânt. Era cald, abia trecuse de amiaza.
Am ajuns în dreptul unei maşini, nici veche, nici noua, verde. Nu ştiu marca ..dar parca asta conta?
A apasat pe telecomanda unor chei, din mâna libera de a mea , mi-a deschis portiera şi m-a invitat sa intru.
Cu greu am putut sa îmi stapânesc un strigat….şi am reuşit numai ţinându-mi respiraţia. Era tot ce visasem o viaţa cu privire la imaginea ideala a barbatului, a frumuseţii masculine: înalt, frumos dur, sexy, masculin, haiduc, brunet, cu parul puţin în vânt, rebel, atletic, puternic.
Parea desprins din reclamele cu ţigari straine de pe vremea când se difuzau.
Nu zâmbea, doar ma ţintuia cu privirea ce-mi parea rece de atâta siguranţa.
Am urcat. S-a aşezat la volan.
Mirosea a scorţişoara şi tutun, dar mai mult a scorţişoara.
Mirosul meu preferat!
O clipa mi-a saltat gândul: de unde ştia? …şi spontan mi-a venit sa îmi dau drumul la fantezie şi sa creez imediat povestea care sa ma învaluie şi mai mult….ca el ma ştie, ma ştia de mult..m-a mai vazut…m-a urmarit….ma dorea dintotdeauna…..etc, etc...dar nu, mi-am scuturat cârlionţii şi m-am întors decisa în realitate.
Toata viaţa am trait în şi din iluzii şi am suferit!
Nu exista trecut, viitor şi poveşti!
Exista acum!
Acum traiesc asta fara şcenariu şi planuri.

A zâmbit prima data când mi-a vazut scuturatul de bucle! Dumnezeiesc diabolic barbat!
Am salivat. Toate simţurile mele de femeie vie mi s-au activat. I-am simţit mirosul şi mi-a venit aproape rau. L-am privit altfel, aplecându-ma spre el…ca o fiara în calduri. L-am vazut cum se înfioara sub privirea mea, sub unda mea de pofta. Pupilele cu care ma pironea constant s-au dilatat instantaneu. Mi-a luat mâna dreapta şi mi-a pus-o direct pe barbaţia lui care statea sa explodeze în blugi. Era atâta tarie şi vibraţie încât am retras mâna ca arsa însoţita de un ţipat, un amestec de spaima şi uimire şi bucurie şi …
A râs! Atât de masculin, atât de senin, atât de grav!
În tot timpul asta conducea parca din instinct pentru ca nu îşi lua ochii de la mine decât bucaţi de secunde…
Nu ştiu unde urma sa ajungem, dar voiam sa ajungem.
Îl voiam!
M-a ciupit de sânul stâng, apucându-mi direct sfârcul.
M-a durut.
M-am strâmbat.
Nu era nimic senzual. Dar era atât de viu. De natural.

A oprit maşina undeva în faţa unui bloc turn. Urât, adica normal pentru cartierele noastre înghesuite şi vechi.
A parcat în graba…ca şi cum nu ar fi vrut sa ma piarda mult timp din ochi. A ieşit din maşina. Mi-a deschis portiera şi am auzit acelaşi “Hai!” în timp ce aproape ma tragea afara din maşina. M-a luat de talie tot cu braţul stâng şi m-a condus spre intrarea în bloc, apoi în lift. În lift m-a luat în braţe şi m-a ridicât ca pe un copil mic. Apoi m-a coborât în dreptul ochilor lui şi m-a ţinut aşa în echilibru respirându-mi respiraţia. L-am încolacit instinctiv cu picioarele şi m-am pierdut în privirea lui fara nici un gest suplimentar.
Ma hipnotizase omul asta! Simţeam cum explodez în interior, era în mine o tensiune nelumeasca, valuri de emoţie şi sânge…..dorinţa, atâta dorinta! Îmi ardeau organele genitale, sânii, urechile, obrajii..eram o rana vie pulsând.
Liftul a oprit brusc. Era sa ne darâme.
Am râs amândoi. Parea şi nu parea joaca.
Era tensiune erotica pura, nici un pic de stres.
Am intrat într-o casa…avea chei.. M-a coborât din braţe într-un dormitor. Dar nu vedeam ansamblul, îl vedeam numai şi numai pe el şi îl doream.. Nu ma mai interesa ce vrea el. I-am pus mâna în locul de unde o retrasesem cu spaima şi timiditate în maşina şi m-a ars. S-a scuturat ca şi cum ar fi trecut un fulger prin el.
Şi de aici a început razboiul. Animalic şi carnal. Cine pe cine atinge mai mult, cine pe cine dezbraca mai repede tragând de haine, de nasturi de fibre… Eram o fiara!! Era un animal!!
Era amestec de energie masculina şi seva feminina încât putea sa erupa lumea! Atunci am devenit FEMEIE! Pentru ca abia atunci am simţit nascând în mine viaţa. Artificii, scântei, fiecare atingere, fiecare iluzie de atingere.. ma durea fiecare particica de piele. Paream rana vie, dar îl doream însutit…cu cât întârzia în mângâieri şi framântari. Aveam impresia ca trebuie sa intre tot, tot, tot, voiam sa ma deschid rupându-ma în doua, îmi venea sa trag de mine ca sa îi dau voie sa vina.
Am murit şi am renascut continuu, de nenumarate ori, eram numai carne, placere, gust, miros, sunete ireale. Am murit împreuna şi în explozia finala şi…nu mai ştiu nimic.
Am adormit.


Nu ştiu cât am dormit. Era noapte când am facut ochi. Eram singura. Singura şi goala într-un pat strain, într-o casa straina, într-o lume straina, în lume! Am deschis ochii mari şi am zâmbit! Nu ma incerca nici un sentiment de frica sau de vina! Moralitatea murise în naturaleţe! Am mirosit pernele si am luat direct în piept mirosurile noastre amestecâte. Le-am vazut împletindu-se aproape vii…iar şi iar poveşti…ce uşor cazi în poveşti…ce ispititor….mi-am scuturat iar, ridicâta într-un cot, buclele ravaşite acum.
Fara iluzii , fara poveşti !

Exact în clipa aia m-a atras râsul lui din uşa. Îi placea gestul meu!
Am ras şi eu.
- Te mai vreau!…..S-a întins pe marginea patului, la picioarele mele şi a început sa ma sarute aşa cum nimeni niciodata nici macar nu işi poate imagina, fiecare milimetru , fiecare loc ascuns privirii, fiecare secret. Ma devora, ma sorbea, ma adulmeca , ma framânta şi ma alinta cu genele, cu mâinile cu pielea, cu gustul…..
Printre senzaţii greu de descris şi suportat, cu respiratia întrerupta de atâra bine şi cu inima gata gata sa explodeze, îmi spuneam ca aşa ceva nu exista!Nu exista! Nu exista!
Ba da! Doar aşa ceva exista!
În câta minciuna putem sa traim!

Am facut în sfârşit dragoste!

Nu mai era nimic animalic, nimic dur, nimic nebunesc.
Asta era o poveste!
Prima poveste!
Ne-am mângâiat şi ne-am daruit unul celuilalt cu atâta blândeţe, cu atâta dragalaşenie, cu atâta inocenţa şi umilinţa….numai şi numai cu iubire…..
Voiam sa mor! În clipa aceia voiam sa mor!
Nu mai simţisem niciodata aşa ceva şi eram conştienta ca era irepetabil.
Unde mai era rostul? În ce?!
Simţeam ca toate celulele din mine îl iubesc, ca e nascut sa ma întâlneasca, ca sunt nascuta sa ma las respirata. Ca ma naşte! râdeam şi plângeam…şi în ochii lui erau lacrimi şi stele. Şi cum ma privea şi cum ….mereu, mereu ca un râu, ca un val……

L-am ţinut aşa…în mine, pe mine, în braţele mele, la pieptul meu pâna a adormit. De data asta a adormit el. Şi cât ma bucuram ca e acolo.Şi cât sufeream ca e ! Greu şi viu. Adormit şi al meu. Ce bine era ca nu pleaca...
Îmi curgeau lacrimile fara noima, fara motiv.. ca un râu….
Îmi udam naşterea şi moartea!
Eram FEMEIA.
Ştiam ca aşa ceva nu se va mai repeta. Nu avea cum. Daca nu eram culcata şi cu greutatea draga pe mine, mi-aş fi scuturat capul sa alung gândul definitiv…sa mai stau puţin în dor….dar iluziile nu îmi mai erau hrana.
L-am împins uşor într-o parte, i-am sarutat talpa piciorului (ca sa şchiopateze nichitian!) şi am mers sa caut o baie. Am facut un duş.. aproape mecanic, eu şi cu lacrimile mele …m-am îmbracat şi..cu parul ud, fara şuviţe cârlionţate, am ieşit în strada, în lume.
Era aproape dimineaţa, se îngânau luminile cu umbrele..şoaptele cu tacerile…Aerul rece mi-a aratat ca exist! Era frig pe pielea mea….ma durea rau tot…piele, suflet, gând…cuvânt….curgeam sânge . Eram zgâriata rau undeva pe braţ…vânata…Am zâmbit complice…am urme…a fost real…sunt vânata! O sa-l mai am în şi cu mine înca vreo câteva zile…..şi nu e iluzie, nu e vis….Lacrimile mi s-au oprit brusc odata cu primul pas spre casa şi cu o prima raza a soarelui.
Eram cu adevarat fericita!
Viaţa îţi ofera chiar mai mult decât îţi poţi imagina, important e sa fii atent şi deschis…gol de alţii ….şi gata sa te laşi dus de valul existenţei.

Romanele normale ar fi putut continua la nesfârşit, ar fi stors lacrimi sau ar fi pus probleme. Dar asta nu este un roman. Nu e ceva cu nume. E un cerc.

Ea putea ajunge acasa şi ar fi visat nopţi întregi la întamplarea incredibila pe care a trait-o, ar fi tânjit dupa ea, ar fi regretat ca a plecat, ar fi cautat de nebuna casa de unde plecase…ar fi condimentat, ar fi stropit cu parfum de aşteptare etc;
El s-ar fi trezit singur şi constatând plecarea ei, ar fi rabufnit ca un taur, ar fi spart tot în casa sau ar fi alergat de nebun pe strazi sa o caute…ar fi întors lumea pe toate feţele sa dea de ea…şi ar fi gasit-o, sau nu…ar fi renunţat s-ar fi însurat sau sinucis……ar fi scris un jurnal sau un roman..ar fi devenit ucigaş în serie….ea s-ar fi calugarit din vina morala fiind casatorita sau ar fi nascut un copil pe care i-l arata când era mare sau nu….of…erau amândoi bolnavi de SIDA fara sa ştie sau s-ar fi sinucis simultan fara sa ştie niciunul.

Daţi oricare din voi orice final şi este perfect valabil! Complicaţi oricât şi devine credibil!

Dar viaţa e atât de simpla!
Nu condimentez nimic!

Când am plecât, am plecât conştienta ca sunt mai frumoasa, mai tânara, mai vie şi mai fericita …şi ca viaţa ma aşteapta afara!
Nu aveam ce sa mai adaug!
A fost total!
Nu aveam de ce sa mai stau sau sa îl mai caut.
Şi eu şi el am murit în acea împreunare.
Orice elastic întins peste limite cedeaza şi se rupe. Orice revedere ar fi fost sub nivelul asteia.
Ne-am fi ucis unul pe celalalt, pe când aşa….am fost amândoi dumnezei şi copii.

Şi azi, acum şi aici , mi se poate întâmpla o noua minune. Şi mie, şi lui! De ce sa i-o refuz? Ar însemna ca celulele mele au fost ipocrite când l-au iubit pâna în nucleu….pâna la anulare.
E darul meu pentru viaţa lui.
E sarutul meu de fericire!
Şi eu..eu ma iubesc şi mai mult datorita lui şi sunt fericita ca traiesc!
Fericirea mea e în clipa asta cu mine!
Si nu are nume!

Viaţa nu are nume!

000


AZOR

Am gasit un ghemotoc de câine aruncât în lada cu gunoi. Era aşa de murdar…aşa de speriat , aşa de mic ca -l luai în brate ca pe o jucarie de plus ….
Cine sa aiba aşa suflet sa arunce un ghemotoc ca asta într-un container de unde sa nu mai scape ?
Numai un criminal.
Pentru ca l-ar fi sufocât cu siguranţa mirosurile , l-ar fi îngropat maldarele de gunoaie sau ar fi murit înghiţind te miri ce spurcaciuni.
El nu ştie saracuţul ce sa aleaga din gunoi , ce sa manânce ca sa creasca mare.....
A fost nevoie de un cerşetor ca mine sa caute în gunoi şi sa dea peste aceasta viaţa.
Nu cred ca are vre-un nume.


000

13

Ziua 1

O lumina ceţoasa….
Geamuri murdare prin care intra o lumina spalacita….E seara…înţeleg asta deşi ochii îmi sunt impaienjeniţi şi ma dor. Ma înţeapa rau, mai ales stângul. Nu pot sa vad mai mult. Nu pot sa întorc ochii mai mult decât ma lasa poziţia asta fixa. De ce nu pot?
Dau sa strig şi din gât nu îmi iese nici un sunet.
Stau pironit la orizontala şi nu pot sa fac nici o mişcare decât cu ochii şi cu buzele. Ochii încep sa se limpezeasca şi sa vada ceva mai clar, un crâmpei de camera în lumina unui apus strecurat printr-o fereasta murdara, dar buzele mi se mişca fara cuvinte.....Deşi fac rar şi metodic rotunjimi specifice literelor care compun cuvintele , nu aud nimic...Nu suna..... Oare nu mai aud?
Ba, de auzit, aud.
Îmi staruie în urechi nişte gemete venite de undeva din stânga..numai ca nu pot sa îmi mişc capul sa vad cine sau ce scoate acele sunete...iar ochii nu pot trece peste colţul lor....Par umane....sunetele....
Zbang, treosc, pleosc... un zgomot de metal cazut de la o anumita înalţime undeva, departe, la picioarele mele, ma sperie de îmi dau lacrimile.
Sau poate ca nu din cauza asta îmi curg lacrimile, ci de la lumina care se stinge în noapte, sau de la faptul ca nu înţeleg nimic.
Nu ma pot mişca... , nu ştiu unde sunt..., ce fac…şi de ce sunt aşa şi aici...Caut sa ţip şi nu scot un sunet...Vreau sa întind mâinile ca sa apuc ceva şi nu îmi vad mâinile, deşi cu mintea le întind pâna în dreptul ochilor. Dau din picioare şi patura pe care o simt pâna sub barbie nu se mişca.
Ce mi se intâmpla????!!!!!!!
Cine poate sa îmi dea un raspuns!?
Sunt Mort?
Ce naiba?
De unde s-a auzit zgomotul care m-a facut sa îmi simt inima în gât, se aud voci ascuţite de femei şi paşi troncaniţi pe podele dure, probabil gresie.
Deci nu sunt mort.
Îmi simt iar inima batându-mi în gât cu putere.
Aştept sa se apropie vocile, paşii.
Apare o boneta albastra şi o faţa rotunda cât o luna, înconjurata de un par ca de matura, de un roşu turbat.
Ma priveşte întai cu uimire, apoi îmi zâmbeşte.
Se` apleaca mult asupra mea ca sa fie convinsa ca vede bine... Miroase a medicamente şi a plictis de viaţa.
Are perste 50 de ani, îmi spun.

-Ce face bunicul?A facut ochi?
-Bunicul..?
Încerc` sa îi raspund, dar din nou îmi mişc buzele fara sa aud nimic.
O vad ca se îngrijoreaza când îmi vede mişcarile feţei, probabil schimonosite şi îmi pune un deget pe buze în semn de linişte, de încetare a oricarui efort de a vorbi.
Ma uit cu ochii mari, aproape ieşiţi din orbite în încercarea disperata de a-i vorbi din ochi . O întreb,astfel, mereu şi mereu: ce se întâmpla?
Ma mai priveşte o clipa, îmi sterge lacrimile prelinse din colţul ochilor şi pleaca din raza mea vizuala raspunzând unei voci care o chema de undeva din alta lume, parca.
-Acuş, acuş, stai ca s-a trezit 13....
Cine era 13?
De mine vorbea?
Nu înţeleg nimic şi nimeni nu vrea sa îmi spuna ceva.
Ramas aşa...împietrit şi nelamurit, cu gemetele surde ale cuiva banuit dincolo de umarul stâng , încerc sa îmi gasesc singur lumina, dincolo de razele firave de luna care îşi fac loc în acel colţ de camera.
Eu sunt.... sunt....Stai ca nu pot sa îmi amintesc nici asta....
Gândurile parca, la rândul lor, înţeapa într-un gol în care nu gasesc raspuns ..şi nici macar nu înţeleg ce întreb.
Deci eu sunt un om.
Asta ştiu....am ochi, nas, gura, doua mâini, doua picioare, inima....gândesc...
Dar stai aşa..ca mâinile şi picioarele nu mi le vad...
Încerc din nou sa fac mişcarile fireşti de a le aduce, pe rând, în dreptul ochilor şi.... nimic..
În minte îmi pare ca acest lucru se întâmpla, vad cu ochii minţii imaginea acestora, dar cu ochii reali nu vad nimic.
Oi fi devenit invizibil?
Oi fi într-un centru de experimente pe oameni?
De-asta mi-o fi zis 13?
Cine ştie ce fel de droguri mi-au bagât pe gât, în vene....

Ma apuca o furie în care îmi simt valuri de sânge urcându-mi prin ochi, direct în cap.
Ma ustura ochii..mi se întuneca vederea...sunt pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa....
Spaima e atât de mare încât ma ajuta sa îmi depaşesc furia. Ma încord. Ma agaţ de luciditate, ma opresc...ma calmez. Respir adânc.O data, de doua ori...de zece ori.
Nu pot sa risc sa îmi pierd şi ochii. Numai de ei sunt sigur în acest moment.
De ei şi de urechi, ca sunetul de vaiet din stânga mea e necontenit.
Sau era....
Acum s-a schimbat ceva, oarecum.
Aud o respiraţie stacadata şi un horcait fin.
O fi 14 sau 12?
Ce întrebari pot sa îmi pun şi eu. De parca ar conta numerele.
Pai da, conteaza. Pentru ca daca ştiu sa numar înseamna ca am un şir logic în gândire.
Asta ma linişteşte şi mai mult. Nu am decât sa aştept şi sa ascult ca sa înţeleg ce se întâmpla cu mine. Poate ca e doar un coşmar din care ma voi trezi foarte curând. Şi ar fi bine sa se întâmple asta ca deja ma simt obosit şi ştiu ca o sa fiu întors şi marcât toata ziua. Sper sa mai apuc ceva somn din noaptea asta pâna sa sune ceasul sa ma odihnesc aşa cum trebuie.

Ziua 2

Lânga mine , lânga umarul meu stâng se aud ţipete. Sar speriat. Deschid ochii. E dimineaţa. Aşa....Dau sa ma ridic şi......nu pot....Ma vad cu ochii minţii facând acest lucru, numai ca imaginea din faţa ochilor mei nu se schimba...nu simt ca m-aş fi ridicât vre-un pic şi....nici nu simt vre- un muschi încordat. Nu îmi simt corpul.....Nu îmi simt pielea. Inima începe sa îmi duduie în urechi.
Deci nu a fost doar un coşmar.....deci asta este real!
Sunetul din stânga, care devine morbid şi îmi accentueaza panica, e real....!
Se aud voci şi paşi, mult mai mulţi decât ieri. Îmi amintesc secvenţa cu capul roşu de luna şi de numarul 13.
14 are probleme mari , cred.

-Maria, cheama doctorul, hai, fugi, adu seringile.....Nea Mircea cred ca face iar o criza..

-Nea Mircea?!îmi suna cunoscut......
Pai nu e 14, sau 12!?
Deci e un nume.
Eu de ce nu am un nume?
Încerc sa îmi caut prin minte un nume şi nu îmi amintesc. Îmi vin zeci de nume simultan în memorie, Mircea, Ion, George, Miki, Felix, dar nu îl recunosc pe nici unul ca fiind al meu.
O fi într-adevar o ciudaţenie, oi fi avut parinţi bizari care şi-au batut joc de copilul lor şi i-au dat numele de 13? Am fost ciuca bataii tututror pâna acum şi acum am clacât şi sunt la spital?
Sunt nebun?
Sunt legât de pat, de nu pot sa ma mişc?
E clar ca sunt la spital.
Nea Mircea face iaraşi crize,
Maria îl cheama pe doctor...zgomotul de tava cazuta pe podea aminteşte de zgomot de trusa medicala trântita...mirosul...da, mirosul e înabuşit, acru, statut de medicamente...clor, iod...şi înca mirosuri nedefinite.
Nu ma simt copil., dar nici bunic…..
Ma simt.... nici tânar , nici batrân.
Cred ca am 30 de ani.....

În spate simt mişcari agitate.., trupuri mişcându-se repezit....sunet de instrumente medicale...şi aud o voce grava de barbat, probabil doctorul.
-Baga-i în perfuzie.....hai, ca e ultima data când îl mai ajutam...Se agaţa de viaţa cu aşa disperare..Nu înţeleg ce vrea.....are 92 de ani! Noi nu cred ca apucam nici 60...
- Când mai putea vorbi, spunea ca nu o sa moara pâna nu îl mai vede odata pe fiu-so. Dar se pare ca....
-Sssst ca te aude, fa Mario...ce eşti aşa....Lasa-l sa spere..speranţa îl ţine...daca aşa vrea Dumnezeu sa îl ţina. Daca nu îl aduceam aici îl lua moartea de mult, acolo în parc....
-Dar se chinuie, fa..nu vezi...mi-e tare mila...simt aşa ceva, în suflet, pentru el...parca mi-ar fi apropiat....nu ştiu cum sa îti explic asta. Nici eu nu îmi explic o aşa ciudaţenie...
Ce stim noi ce înseamna chin....când om fi în pielea lui om vedea..Moartea asta e ciudata.

Deci Nea Mircea e pe moarte, are 92 de ani, saracul om. O fi piele şi os, plin de zbârcituri...cu ochii mai mult nişte nasturi galbeni şi şterşi înfundaţi în orbitele ce seamana cu nişte guri....buze nu o mai fi având deloc şi cred ca îi tremura mâinile şi picioarele haotic....E chel şi patat peste tot..şi miroase urât....Face pe el...nu manânca. Doamne Fereşte!, decât aşa, mai bine ma ia Dumnezeu sau Dracu, cine m-o avea pe`raboj ca eu tot nu stiu ce fel de om sânt,şi gâta!
Nu m-aş putea vedea în halul asta şi, sa şi ştiu ca aşa sunt şi nu am ce face m-aş sinucide.....

În faţa ochilor mei se opri întâi o barba deasa şi pe jumtatate alba , într-un maroniu roşcât şi nişte ochi verzi sfredelitori uitaţi într-o frunte încordata şi ridata ciudat.
-Te-ai trezit? Am auzit ceva.....
Şi dadu din cap a paguba...
-Baga mai mult! îl aud, vorbind cu capul într-o parte, adresându-se probabil unei asistente....Care din ele o fi?
Vreau sa îi raspund şi din nou mi se opresc sunetele undeva la nivelul gâtului.

Nu poţi.....ai furtun în gât.....
Ce? Mi-am auzit ţipând în cap, vocea. Ce am facut? Ce mi se întâmpla? Nu înţeleg….de ce dracului nu pot vorbi !
Bine, am înţeles , am furtun ,dar de la ce, ce s-a întâmplat..ce am facut? Cum am ajuns aşa…. ?
Stai blând. Las ca vedem ce-o fi....Rau e ca nu ştim cine eşti, de unde eşti...nu avem pe cine sa anunţam. Poate o sa ne spui tu. Dar ma întreb cum naiba...ca eşti paralizat de la gât în jos şi nici de scris nu poţi sa ne scrii.....
Şocul a fost atât de mare ca ...
Iar îmi bulbuc ochii ca sa îi vorbesc şi îmi tâşnesc lacrimile….


Ziua 3

Se aud nişte câini latrând.
Deschid ochii…..
E noapte şi ploua. Ritmul e din ce în ce mai accelerat. Fulgera din când în când şi vad nişte crengi de copac agitate nervos.....Nu simt frig, nu simt cald. Îmi e sete. Teribil de sete. Ploua şi îmi e sete. Îmi vine în minte gustul amar al unei beri reci şi ma apuca un clanţanit groaznic din dinţi.


-Dragostea mea, hai trezeşte-te, s-a facut dimineaţa. Mergem la picnic cu copiii.
Deschid ochii şi vad minunea de femeie din faţa mea. E aşa de frumoasa....E aşa de vie şi de calda. îmi zâmbeşte.
Îmi vine în nari miros de omleta şi vanilie sau ceva dulce acrişor. Cornurile mele preferate cu afine.
Unde am gasit eu muierea asta ?
A pregâtit deja micul dejun...
E aşa alba, în rochiţa ei rozalie şi prin pânza ei fina i se zaresc sfârcurile un pic mijite.
Îmi vine apa în gura. Mi-e pofta rau de ea. O trag spre mine şi îmi îndes capul între sânii ei de mama tânara, şi cu o mâna îi caut caldura de femeie împlinita pe sub fusta. Chicoteşte.
-Eşti nebunatic. Ne aşteapta copiii jos....şi se retrage cu blândeţe facându-ma sa îmi înghit saliva şi sa închid ochii cu ciuda . Zâmbesc...
-Te prind eu în padure, diavoliţo. Sa iţi iei pantofiorii auri!
Râde, ieşind pe uşa dormitorului.

Ma ridic din pat, ma duc la duş şi îmi las apa sa îmi şiroiasca pe piele şi ma gândesc cât sunt de norocos...cât de simplu e sa fii fericit si cât de repede uita omul ca are tot ce îi trebuie la dispoziţie pentru asta.
Îmi aduc aminte de coşmarul nopţii, când parca eram într-un spital, paralizat de la gât în jos , nu puteam sa vorbeasc, nu puteam sa mişc nimic, eram doar ochi şi spaima...sunt norocos ha ha ha.

Deschid ochii şi....strig sa îmi aduca un prosop. Dar nu aud nimic, nu mai vad nimic....apoi brusc apare capul de matura roscat cu o batista umeda şi îmi şterge faţa plina de sudoare.
-Buna dimineaţa 13. Cum a fost noaptea trecuta? Te-a speriat ploaia? A traznit foarte aproape de noi. O fi fost un semn. S-a mai dus un suflet.
Şi azi vine şi fiul....
Şi ala ce fel de om...sa-ţi laşi aşa, tatal, sa se chinuie.. Dupa ce a ajuns OM .Moşteneşte acum averi de nu le poate cheltui în 10 vieţi. Nu ştii ce creşti domnule! Mai bine ca mine ca nu am copii. Era sa am şi eu...adica mi-a ghcit odata o de-asta în carti şi mi-a spus ca o sa am doi copii. Mi-a povestit ca o sa am un soţ minunat care o sa ma iubeasca, care o sa ma vada cea mai frumoasa femeie din lume . O sa îi gatesc , o sa îl trezesc în fiecare dimineaţa cu felul lui de mâncare preferat , omleta i cornuri cu afine. ..... Ei....

Închid ochii bulversat.
Nu e posibil aşa ceva!
Aştia ma drogheaza! Sunt 13 într-un experiment de supravieţuire. M-au facut invizibil şi acum vor sa vada daca realize, daca rezist.
Eu îmi ridic mâinile şi ele se mişca în mintea mea, dar nu le vad. Vorbesc , dar ei nu ma aud.Nu îmi aud nici eu vocea... Ei, dar asta cum au reuşit sa o faca?
Vocea poate sa devina si ea invizibila, râd, nesonora?

Aud paşi şi voci noi în stânga mea. Şi mirosul...ah, ce bine miroase...a mosc şi alcool.....Masculin şi scump..E baiatul, pramatia care şi-a lasat tatal putred de bogat sa moara singur şi chinuit. Daca m-aş putea ridica ,l-aş scuipa.

Stau cu ochii pironiţi în tavan pentru ca Maturica ( râd rautacios pentru ca aşa am poreclit-o şi ştiu numai eu) m-a întors pe spate. Nu ştiu daca mi-o fi facut bine sau nu , dar nu mai vad cerul prin geam decât daca îmi forţez tare, tare ochiul în lateral.
Vad un tavan gri cu mulţi paianjeni de praf şi o plafoniera cu mii de musculiţe închise pt. totdeauna acolo.....au cripta lor.
Râd amar.
Poziţia asta e mai aproape de moarte.
Ma trece un fior rece de-a lungul şirei spinarii.
Tresar apoi a bucurie.
Asta înseamna ca am simţit ceva? Ca sunt semne ca o sa îmi revin?
Şi daca nu?
Brusc îmi apare în minte ideea de moarte. Nu e definia. Nu are chip. Nu sunt nici litere ca şi cum acest cuvânt ar prinde viaţa în scris. Pur şi simplu pare o prezenţa materializata în mintea mea. îmi paralizeaza şi gândul .

Ziua 4.

M-am trezit tot cu moartea în mine. Deschid ochii, dar tot o vad acolo. Sta în interiorul capului între ochi, în mijloc, ca sa pot sa o remarc, aşa, cu contur nedefinit . Îmi spun ca acolo ar trebui sa fie ochiul pineal, nu o entitate straina.
Dar daca Buda şi toţi nebunii aia care cica au evoluat spiritual s-au întâlnit exact cu moartea asta a mea ş i de-asta nu mai le era frica ?
Mie îmi e fricaaaaaaaaaaaa!

Daca au purtat discuţii cu umbra asta şi au îneles sensul vieţii?

Cum naiba îmi amintesc de Buda şi numele meu îmi ramane o enigma?

O musca îmi bâzâie pe deasupra ochilor şi mi se aşeaza direct pe nas......îmmmmm, nu pot sa o dau la o parte cu mâinile. Pufai din nas şi ma înec. Vine Maria.
O cunosc în sfârşit.
Da dintr-o mânuta delicata plina cu inele din aur şi ma scapa de lighioana.
îmi zâmbeşte frumos, foarte frumos şi tresar.
Sunt ochii aceia albaştri....


-Mai femeie, ştii de ce te-am luat?
-Nu , îşi cânta ea glasciorul, copilarindu-se.
-Pentru minunea asta de ochi albaştri pe care îi îndrepti spre mine cu care ma strapungi pâna în inima.
Femeia tânara clipeşte din genele lungi şi întoarse şi se înroşeşte în timp ce nu pridideşte cu aşezatul mesei pentru soţul ei drag şi pentru cei doi copilaşi nu prea mari, dar numai buni de zmotocit .
Afara se aude latrat vesel de câine......
-Treci aici ca nu mai pot depofta!
Ea râde şi nu vine.
Îi ia pe puşti de mânuţe şi îi duce la chiuveta sa îi spele pe mâini. Rochia roz îi acopera trupul zvelt, dar bine conturat, numai atât cât sa aţâţe şi sa scoata în evidenţa talia de viespe şi fundul acela apetisant şi bine definit .. bun de modelat şi framântat....

Se apleaca la chiuveta şi îşi dezvaluie partea din spatele genunchilor spre sus..şi mintea mea de barbat tânar o ia la vale spre jocuri carnale şi pofte de facut alţi copii.
Pleoscai de pofta…
Cu ce vraji or umbla femeile astea la ele nici naiba nu ştie.....



-Va e sete ? Va aduc un pai sa beţi putina apa ?
Dau din ochi ca da.
Bingo, asta e metoda de comunicare, datul din Ochi.
Îmi zâmbeşte şi când pleaca de langa mine zaresc un sfrârc întarit prin halatul rozaliu.

Îmi vine sa plâng. Ca atunci când eram mic şi singur pe lume.....Neputinta e coplesitoare. Oare sunt singur pe lume? Sunt orfan?
De ce naiba sunt aşa ?
Care e realitatea ?
Încerc din rasputeri sa îmi amintesc şi nu pot ,orice aş face.
Îmi imaginez un accident de maşina, dar nu simt ca aş fi facut parte din aşa ceva, sau de un atac armat...poate ca sunt militar...oi fi fost pe front.....
Asta parca îmi pare cunoscut.
Vad secvenţe de razboi , cu arme de foc, baionete, noroaie şi bucaţi de carne în balţi de sânge. Aud vaiete disperate şi strigate de ajutor , zgomote infernale de tancuri şi mitraliere. Simt miros de praf de puşca şi focul joaca de jur împrejur. Închid şi deschid ochii ritmic ca şi cum aş da din coada de bucurie, ca Azor câinele meu, plin de sentimentul ca am afalat ceva despre mine. Dar chiar am aflat, deschid ochii şi rad fara glas....Pe câinele meu îl chema Azor.
Deci sunt ranit. Vin din razboi. Nu stiu care razboi....
Bine ca am supravieţuit.
Probabil ca 13 era placuţa de la gâtul meu.
Sau e numarul de pe zgarda câinelui?
Închid ochii şi vad sute de morţi, bucaţi de trupuri. Dezastru. Adorm cu sentimentul fericirii ca sunt în viaţa. Dar nu cred ca dorm mult.

Deschid ochii şi vad tavanul la locul lui...lumina micşorata a soarelui dus spre apus şi retraiesc acelaşi sentiment de împacare cu realitatea. Putea fi mai rau
Sunt in viu şi atât .
Maria vine cu o sticla mica şi cu un pai.
Îmi da sa beau şi îi zâmbesc.
Ma uit atent la ea şi nu o recunosc...adica ba da, dar e ceva ce nu se potriveşte la ea..
Poate parul acesta vopsit în 3, 4 culori......şi t....şi...basmaluţa stil hipye.....

-Va deranjeaza televizorul? Vreţi sa îl pun pe altceva mai draguţ.....?Eu nu mai suport sa vad filmele astea cu razboi....mereu, mereu aceleaşi scene cu morţi si raniti. Doamne pazeşte de un razboi în zilele noastre. E un concert life pentru viaţa şi iubire peste 10 minute , va deranjeaza daca il mut?Eu pentru arderea în iubire am venit pe lume.....
-Cerule...., nu am fost în razboi ,sunt in flauer pouer din plin...... Dar atunci ce naiba am simţit mai devreme? Chiar şi vocea interioara minte?

Doctorul vine în vizita şi le cere fetelor sa ma întoarca iar spre geam ca m-am oparit. Deci nu sunt invizibil...chiar sunt paralizat. Nu simt nimic de la gât în jos . Cauza îmi ramâne marea necunoscuta.


Ziua 5

Nu ştiu daca e zi sau noapte.Cred totuşi ca e zi. Aud voci noi, paşi diferiţi şi simt aer proaspat .
Miroase a parfum fin.....
Parca ma pregatesc sa îmi amintesc ceva....
- Îmi pare rau ca am ajuns prea târziu. Ştiu ca nu am fost fiul perfect. Ştiu ca ai fi dorit altceva de la mine. Sa fiu la fel de minunat ca mama din visele tale. Sa îţi aduc mulţumire şi împlinire aşa cum a reuşit ea sa faca în singura noapte în care aţi fost împreuna. Dar eu nu îi seman ei. Poate ca îţi seman ţie. Poate ca am laşitaţile sau limitele tale. Faptul ca ai reuşit sa strângi averi şi mi le-ai pus la dispoziţie nu înseamna ca îţi va umple vreodata locul lipsa din viata ei şi din viaţa mea când nu aveam ce mânca, eu si femeia pe care spui ca ai iubit-o pana în adâncul fiinţei, faptul ca am crescut de capul meu mai mult, ca nu am avut un model masculin, ca am începu sa beau, sa iau droguri şi sa ma prostituez de mic pentru a-mi câştiga existenţa. Nu o sa se ştearga cu nişte case şi un teanc de hârti verzi. Da...mama a crezut în visele ei si in ideea ei ca viaţa este o clipa unica şi ca fiecare clipa trebuie traita şi murita.
Dar tu, TU , Barbatul, de ce ai lasat-o aşa? Unde ţi-a fost responsabilitatea?
Ok, nu ai ştiut ca a ramas însarcinata. De ce dracului nu ai folosit prezervativ?
Spui ca te-a marcat pentru toata viaţa.... Ca ai visat-o mereu...
Ca ea e eroina “Vietii fara nume” care te-a facut scriitor celebru şi ca, pentru cine citeşte`atent, ea e în toate femeile din cartile tale care au urmat...
Dar ai cautat-o macar, în viaţa reala? Ai alergat dupa ea? Ai încercat macar vreodata sa o revezi.?
Ti-a trecut vreodata prin minte ca noaptea aia TOTALA, pe care voi aţi devorat-o în iubire şi pe care eu am urât-o mai mult decât poate urî cineva, ceva, vreodata, m-a adus în lumea asta ca sa detest tot ceea ce pare esenţial.
Eu urasc viaţa şi urasc iubirea. în viaţa reala nu exista! E iluzia iluziilor şi tu ai facut milioane din asta şi ai nenorocit milioane de suflete cu minciuna minciunilor!
Urasc totul atât de mult încât nu ma pot sinucide, pentru ca ar însemna sa ucid ura şi asta e singura mea realitate.
Nu m-ai cautat niciodata nici macar în gând. Tot destinul te-a adus lânga mine când ai venit sa îţi potoleşti poftele, în limuzina ta cu geamuri fumuri, în locul unde tinereii îşi ofera disponibilitatea de a satisface ipotenţi batrâni.
De ce m-ai ales tocmai pe mine? Ţi-au spus ceva ochii mei ? Ca sunt albaştrii ca marea infinita la care visai ? Ca sunt puri ca ai femeii vieţii tale sau ca îmi era sila de viaţa,de tine, de mine ..şi ca ...mi-era foame?
Când am devenit jucaria ta favorita şi ....beat fiind ,ca-mi turnai licori fine pe gât...., ţi-am povestit ce proasta de mama am avut...... Atunci ai facut primul atac de cord...de, era sa fiu dus şi la puşcarie. Credeau ca am vrut sa te omor ca şi cum mort, cu portofelul tau în buzunar, ar fi fost o mare realizare pentru mine. Dar portofelul îţi era bine înfipt în buzunar ....Nu , Mircea, tu erai pâinea mea cea de toate zilele ..Valorai mai mult viu decât Isus mort şi reînviat, pentru mine .
Şi...când m-au testat ca sa vada ca nu am SIDA sau vreo boala ciudata pe care aş fi putut sa ţi-o dau, au ramas împietriţi ca ADN0ul nostru se potrivea atât de bine.
Da , tata al meu miliardar, amant al meu si Iluzie a mamei mele, mi-ai dat în sfârşit un nume. Dar eu nu mai aveam o viaţa.....
Averea ta ma face sa te urasc şi mai mult.
O sa`las toata averea câinelui, batrânului Azor...

Plâng când aud drama de lânga mine . Ma simt norocos ca nu am trait asemenea încercari în viaţa. Sau , cine ştie....?
M-a mişcat rau , rau durerea din vocea fiului care nu îşi plânge batrânul tata mort, ci nenorocul, şi nu îl mai condamn pe fiu, ci pe nenorocitul de batrân . Ce uşor trecem de la o stare` la alta, de la o judecata la alta........foarte interesant......asta ma pune pe gânduri....
Ma bucur ca nu am copii.
Dar oare nu am? Orcium nu ştiu nimic. Şi ştiu ca nu ştiu nimic. Am visat mirosul acela de corn cu afine şi rasul celor doi copilaşi ai mei?
Simt ca înebunes!
Sunt sau nu paralizat?
Sunt sau nu invizibil?
Sunt sau nu, viu?

Ziua 6

M-a trezit zgomotul duşului, curgerea apei şi suspinele femeii care s-a ridicat din pat de langa mine. Sunt atât de plin de ea. În viaţa vieţilor mele nu am trait şi nu mi-am imaginat ca aş putea trai ceva asemanator. Atâta iubire carnala şi spirituala în acelaşi timp cu o necunoscuta. Acum câteva ore, sa zicem 12, ca mijeşte deja dimineaţa....femeia aceasta frumoasa, era nimeni. Apoi m-a lovit în plina fiinţa cu frumuseţea ei, şi m-am desprins din grupul de golani cu care îmi faceam veacul prin parc, am luat-o de mâna şi am plecat spre apartamentul lui frati-miu, de la care aveam cheile cât era el plecât cu ai lui la babaci.
Voiam sa fac sex cu ea pâna la anulare.
Şi a venit ca hipnotizata.
Am facut dragoste cum nu am mai facut vreodata , cu animalitate şi rasfaţ......Abea pot sa îmi amintesc fara sa îmi vina sa ma duc iar peste ea, acolo în dua şi sa o iau iar, sa o posed, sa o omor!
Dar...nu, nu sunt chiar aşa de tâmpit.
Nici macar nu ştiu cum o cheama.....
Nu ştiu cine este, câţi ani are . Dac- o fi maritata sau nu.
Nu e cazul sa îmi complic existenţa...am doar douazeci şi doi de ani.... şi o singura viaţa.
E cea mai buna femeie a mea, dar....viaţa merge înainte.....şi câte muieri nu ma aşteapta......
Iese din duş.....
Ma prefac adormit...
Sa vedem ce face...Daca mai vrea sex, jur ca îi dau pâna nu mai poate ca iar simt ca zvâcnesc ,deşi am febra musculara şi sunt supt de energie...mi-e aşa de foame....!
Ha, Vad eu apoi cum scot camaşa numai sa vie ea aci goala `si fierbinte iar lânga mine....Acu` cica dorm....
Îmi place încordarea în care ascult ....vreau sa vad daca îmi dau seama ce va urma...
Se aude uşa de la intrare.
O fi plecat?
Ma ridic în cot şi ma uit spre hol.
Ascult....
Nici o mişcare.
Se aude şi uşa liftului.
Bai, asta a precat!Ma lasa aşa ......cu pofta în gât....
.Imi vine sa sar din pat, sa alerg dupa ea.
Ceva ma reţine totuşi...Las ca se întoarce ea .....
Ma dau jos din pat.
Bai frate, ma dor toate ....straşnica muiere.
Ma uit pe geam pe dupa perdea. Asta daca se va uita în sus , sa nu ma vada.....Aştept.....Pe braţ vad urme de dinţi....M-a mâncat, nu alta, vampiroaica...
Nu a fost un vis.....
Am ce sa le arat fraierilor....
Uite-o! Şi ma trag grabit dupa perdea sa nu ma vada.... Şi daca ma vede, ce? Nu îmi înţeleg reacţia….ba da, ce sunt eu, muiere ? Sa se uite ea înapoi, ce , nu aşa fac toate? Bai tata,.....bunaciunea bunaciunilor..iar îi simt sfârcurile în gura şi cred ca simt placerea pruncului când suge viaţa..
Şi ce pas sigur pe ea are….
Îşi scutura pletele atât de dulce ...Nu mai are carlionţi.....Nu se uita în sus.....Ma uimeşte iar…..
De ce nu sunt toate femeile aşa.....sa te iubeasca şi atât ?


-13 iar viseaza frumos.
E a doua zi în care nu mai deschide ochii, a cazut iar în coma, dar i-a ramas acel zâmbet viu pe faţa lui atât de zbârcita....


Ziua 7

Nea Mircea, Nu are rost sa mai plângi la capatâiul lui 13.
A murit fericit. A murit în dimineaţa asta, înainte sa ajungi aici.
Nu a vrut sa se stinga pâna nu ajungeai, dar...se pare ca l-a chemat alceva în lumea de dincolo, cineva tare drag, ca uite şi mata la zâmbetul lui . Numai zâmbetul a ramas de el ....ca s-a stins ca o lumânare de la zi la zi.
Avea 92 de ani şi pâna sa ne scrii şi sa ne spui de el, noi l-am numit 13. Cine ar fi crezut ca e tatal dumitale, tatal celui mai renumit realizator de televiziune, celebrul Nea Mircea.
Ai cautat ceva dupa el.....era dat la disparuţi de ceva vreme . La noi l-a adus Maturica, asistenta şefa.
L-a gasit într-un parc pe o banca şi i s-a facut mila.
Vorbea cu un câine imaginar, Azor...
A chemat salvarea şi i-am gasit un pat liber.
La început era simpatic, glumea cu noi, zicea ca eu, Maria sunt soţia lui, ca avem doi copii şi ca sunt însarcinata cu o fetiţa pe care o vom numi Anna...apoi o lua pe Maturica şi îi facea curte şi zicea ca se însoara cu ea...când vine de la razboi...ce sa mai ..cu minţile plecate...,dar nu ştia cum îl cheama...ca te-am fi anunţat din prima zi...I-am zis 13 pentru ca avea un tatuaj cu nr 13 pe mâna ...
Hai , nu mai plânge..Toţi ne ducem acolo de unde am venit!

000

ZIUA INTAI

Împinge hai, acum , înca puţin....
Hai, Mario, ca i se vede capul......
Nu plânge!
Hai ca viaţa înseamna şi bucurie şi chin şi speranţa. Viaţa e ardere! Asta e rostul!
Adu-l pe lume pe frumuşelul asta care te-a ales şi nu a mai avut rabdare sa stea pâna la 9 luni şi s-a grabit sa ne ia de acasa acu, noaptea , vineri şi în 13.
Aşa, femeie tânara şi frumoasa
.....aşa.....
gata...
uite..
prinde-l Maturico!!!


-Ai un flacau zdravan de 2 kg 800......
Cum o sa-l cheme, fata frumoasa ?
-Nu stiu.
-Dar tatal lui ce spune… ?
Tânara mama zâmbeşte frumos şi înfloreşte, parca ar fi vazut un Zburator..
-Hm, tatal lui nu ştie de el…a fost rodul celei mai incredibile poveşti de dragoste din viaţa mea…
- Nu vrei sa îl anunţam noi acum?
Cum îl cheama, sa îi dam numele tatalui...
Maria râde şi plânge.
Nu ştiu......nu. ştiu cum il cheama.
Barbatul vieţii mele nu are nume.

Copilul acesta nu are nume...... Viaţa mea nu are nume.....

O sa ma gândesc la un nume , dar nu acum...sunt prea obosita.
Şi tânara mamica adormi zâmbind unei amintiri, nu înainte de a-şi scutura buclele, într-un gest care m-a cucerit de când am vazut-o.

-Hai domnule doctor, nu te mai uita ca la o icoana...
Hai sa mergem şi noi acasa, ca trece viaţa noastra pe lânga noi. Traim vieţile altora, parca am fi mereu pe o scena, omule......şi uite...ţi-a albit pe jumatate barba.
-Da Maturico....da ...hai sa ne traim vieţile.
Dai o bere?
-Fac şi un mic dejun cu omleta şi corn cu afine, cum îti place, omule.....

000

GESTUL

Am luat în palme un pumn de pamânt şi l-am aruncat peste cosciugul lasat cu grija în groapa. Sa se odineasca fericita acolo unde s-a dus spre viaţa fara nume , cum numea ea moartea.
Am cunoscut-o la un curs de yoga. Era cea mai renunita instructoare. Era atât de radianta, atât de “aeriana”, atât de ezoterica, incât atragea ca un magnet. Avea ceva de sculpura indiana în atitudine...şi acea privire nelumeasca. Un singur gest o facea sa para vulnerabila şi facea din ea o fetiţa. Îsi scutura din când în când capul cu bucle frumoase, roşii, de foc, curse peste umeri, ca şi când ar fi alungat duhuri rele.....
Ma atragea lumea cunoaşterii dincolo de carne şi calea pe care doream sa o experimentez era yoga. Aşa ca nu puteam sa merg decât la cel mai renumit maestru.
M-a primit fara vre-un gest politicos, fara vreo tresarire a muşchilor feţei. Doar privindu-ma senin din nişte ochi albaştri adânci şi plini de tarie.
M-a învâtat sa traiesc clipa cu clipa, prin exemplul personal, fara iluzie, viitor şi prezent.
M-a facut sa fiu atenta la realitate, fiind mereu conectata la mine.
M-a “nascut” fara cuvinte, privindu-ma direct în ochi şi lasându-ma sa ma privesc întreaga.
Am iubit-o pe femeie asta cum nu cred ca pot exprima în cuvinte.
De fapt, nici nu sunt facuta pentru cuvânt, fiind ceea ce se numeşte un finanţist stralucit în viaţa cea de toate zilele.
În semn de adânca iubire, de astazi o sa îi preiau gestul de a-mi scutura carlionţii pentru a-mi alunga iluziile şi o sa devin atenta clipa de clipa la mine şi la realitate.
Numai ca eu nu am cârlionţi naturali, cum îi avea ea...aşa ca, o sa învat sa fiu feminina, punându-mi bigudiuri în cap în fiecare noapte şi o sa ma las în valurile vieţii.
Ea mi-a prezis minuni. Zâmbea şi îmi spunea ca ma ştie, ca ma vede de-a lungul atâtor vieţi...
Eu nu cred în minuni!
Cred în concret. În pumnul asta de ţarâna, de exemplu.
Şi....în cornul cu afine, pe care în loc sa îl manânc i l-am dat copilului strazii care s-a aciuiat, cu caţelul lui cu tot....în gangul de lânga banca şi îmi spala parbrizul maşinii în fiecare`zi.



000

NUMELE

Stau sub duş de mai bine de 10 minute ca sa alung toate gândurile rele şi toate tensiunile acumulate în coşmarul de noaptea trecuta. Las apa rece sa îmi îngheţe creştetul şi sa îmi faca pielea sa sufere.
Sunt un om norocos. Am o soţie incredibil de frumoasa, calda şi iubitoare. Ma aşteapta cu micul dejun pregâtit,... cu omleta calda si cu cornul nelipst. Glasul vesel al celor doi puşti ai mei razbate prin pereţi. Sunt fericit. Traiesc viaţa simpla a oricarui familist conştient şi ma bucur în fiecare clipa de atâta simplitate. Anna, femeia mea...mi-a zis aseara ca va fi din nou mama.......o sa ma gândesc ce nume sa îi dau noului nostru ghem de iubire .
Va fi fetiţa!
- Mircea, hai ca se raceşte mâncarea şi nu îi mai pot potoli pe dracii aştia doi! Hai odata, te-ai înecat?
-Acuşi , acuşi, stai sa ma barbieresc!
Dau sa şterg aburul de pe oglinda şi îmi apare scris un nume : MARIA
Sar ca ars. De unde a aparut numele asta aici? În casa mea? În baia mea? O fi vre-un semn pentru ca m-am gândit la ce nume sa îi dam fetiţei? Sterg cu mâna aburul cu numele şi scap de parul des de pe faţa.
Ies sprinten şi primenit şi ma duc spre bucatarie.
-Vreau sa o cheme Maria. Am avut eu un semn....
Anna se uita la mine nedumerita şi nu zice nimic. Poate ca ea se gândea sa îi dam numele ei.
- Tati, tati, intra ţipand prichindelul, Azor m-a muşcat.. e un caţel rau...sa îl duci de aici....şi plange de îmi rupe inima.
Are o muscatura pe mâna...
O sa îi treaca. Peste câteva zile nu va mai ştii nimic.Îi iau mâna în palma şi ma pregatesc sa îl bandajez.
- Nu ma pupi sa îmi treaca?
Ma uit nelamurit la el. Noroc ca ma lamureşte tot el.
-Mama aşa face de câte ori ne lovim…
-Anna aşa face de câte ori se loveşte şi ea.....
Râd cu inima deschisa.Tare dulce om....
-Mama voastra are puteri magice.
Ma uit la Anna. Ea nu mai e atât de vesela şi nu e deloc atenta.
Il aud pe Azor latrând afara. Îmi e drag de el.....tare drag..
Îmi vin lacrimi in ochi. Numai noi ştim câte am trait împreuna, doua suflete simple, aduse pe lume şi predestinate sa traiasca în ciuda milioanelor de piedici, cum sa îl alung?
Pe Azor nu îl pot da. E câinele meu din vremuri în care ma chinuiam sa supravieţuiesc. E singurul meu prieten.
- Salut, sunteţi gata? întreaba golanu` de frati- miu aparut ca din senin şi ma uit la el ca la altcineva. Nu îl recunosc. E mai mic decât mine şi , de fapt, îmi e frate vitreg, sau cum s-o zice , ca e copilul parintilor mei adoptivi. Are o sclipire în ochi şi un zâmbet pe care nu i-l cnosc. Pe mâna îi vad o muscatura proaspata.
Ce-ai paţit?Şi pe tine te-a muşcat Azor?
Ca daca e aşa., înseamna ca e grav, trebuie sa chem veterinarul, o fi turbat...
Nu, nu, şi râde, facându-mi cu ochiul. Nu, e alta poveste, incredibila
O sa îti povestesc la o bere....
A, sa nu uit.... ia cheile.
Mi-au deschis poarta raiului ....şi mi le arunca fara sa ma lase sa ma pregâtesc sa le prind.
Dar le prind, ca şi cum eu eram cel ce trebuia sa pastreze cheile raiului.
-Eu zic sa îl duci pe Azor la Babaci. Maturica iubeşte animalele şi Doctorul nu vrea sa îi cumpere .....Daca îl duci tu, nu te pot refuza.....ştii ca eşti primul copil adus pe lume de ei doi, în echipa......Dupa ce mama ta a murit, te-au adunat de pe strazi cu Azor cu tot. Aşa ca ar fi ca şi cum li s-ar fi întors un copil acasa.....Acum sunt batrani toti trei.....Se cunosc dintotdeauna. Le dai şansa sa deapene amintiri..
Şi îl ia pe puştiul mu de dupa gât şi îi arata muşcatura lui vorbindu-i despre barbaţie şi nu mai aud ce.
-Asta s-o crezi tu! De când nu ai mai fost pe la ei?
-Stiu şi eu, de ceva vreme....dar îmi raspunde fara sa se întoarca spre mine.
-Ha, au o caţeluşa frumoasa, frumoasa de ţi-e mai mare dragul. Traiesc pentru ea acum.
O iau pe Anna de gât şi pe junior şi ieşim din casa cu bucuria iesirii la iarba verde.

000

NEA MIRCEA

Anna e din ce în ce mai rece. Încerc sa îi intru în voie, sa ma joc cu ea , sa îi aduc cadouri , sa o rasfat, dar ma refuza mereu, nu agresiv, dar se fereşte.... Se vede clar ca sufera. Nu vrea sa vorbeasca. Se închide din ce în ce mai mult în ea. Şi ochii îi sunt din ce în ce mai stinşi, dovada ca plânge.
Nu pot sta toata ziua cu ea, ca am de dus în spate cea mai populara emisiune TV, dar sunt şi eu din ce în ce mai îngrijorat. Ma gândesc ca e de la sarcina, dar nu vreau sa îi propun sa mergem la doctor, ca aş agresa-o sigur.
Aşa ca..cred ca o sa mergem în week-end la ai mei.
Dşsi batrâni, tata e doctorul....


000

MARIA

-De ce Mircea?
De ce?
Nu aveai tot ce îţi doreai de la viaţa ?
Nu sunt femeia vieţii tale ?
Nu ai spus tu ca nu o sa ma faci sa sufar niciodata ?
Ca sunt singurul om din viaţa ta care a fost bun cu tine?
Nu ţi-am facut copii frumoşi, nu m-am sacrificat suficient pentru tine, nu am renunţat la visele şi la idealurile mele de a deveni asistenta medicala sau poate mai mult....numai ca sa îti ofer familia ideala la care ai visat în anii cât ai fost cerşetor şi ai mâncat din gunoaie?
Nu fac mâncare suficient de buna?
Nu îţi cunosc gusturile şi nu îţi dau cea mai buna bucaţica ţie şi apoi lui Azor al tau, mai buna decât a mea sau chiar a copiiilor? Nu sunt suficient de buna în pat?
Sau nu mai sunt?
Ai v\azut primul meu rid, primul meu fir alb de par şi primele vergeturi pe coapsele mele încercate de doua naşteri, ai cuprins sânii mei în palme şi i-ai simţit mai moi, şi gata, a fost de ajuns sa uiţi tot, sa sacrifici tot ?
Pentru ce, celebrule Nea Mircea, pentru o iluzie?
Viaţa asta simpla nu mai e destul de buna pentru tine?
Ai prea mult creier? Ai scenarii sofisticate în cap? Decoruri noi? Luminiţe?
Natura, naturaleţea, firescul, nu mai sunt suficient de bune pentru tine?
Trebuie mereu şi mereu cozmetizata realitatea, creat mereu un alt decor?
Mereu şi mereu schimbata?
Atunci când ne mai împlinim, Nea Mircea, daca niciodata nu avem curajul sa mergem pâna la capat şi sa ardem viaţa asta de tot, cum ieşim din cercul asta vivios...cum devenim...Minţind mereu? Clipa de clipa?

Am cunoscut-o pe Maria.
E tânara şi frumoasa.
Nu are celulita sau colacei în jurul pântecului abea pregatit pentru a da viaţa.
Practica Yoga şi citeşte mult. Are grija numai de ea....

Se da mereu cu acelaşi parfum..în fiecare zi...de parca zici ca e al ei....natural.
E parfumul din aşternuturile noastre, Nea Mircea, din dormitorul nostru, om de nimic.....
E..fata care îţi lasa mesaje pe oglinda pe care nu ai şters-o bine dupa dua.....E Maria care le-a daruit parinţilor tai caţeluşa...
Care da de mâncare cerşetorlor cornuri cu afine...

Plec din viţa asta,cu tine,Mircea, scuzaţi, Nea Mircea, iar pe fetiţa mea nu o sa o cheme Maria. Fetiţa mea nu are nume,.....nici nu ştiu daca o sa îi dau un nume......Ni`ci nu ştiu daca o sa o mai aduc pe lume.....
Plec sa îmi traiesc viaţa mea, nu pe a ta, Nea Mircea....
Aşa cum am vazut în cartea aia pe care mi-a recomandat-o Maria, la rând, la librarie. “Viaţa fara nume”.

O priveam mut...nu am reusit sa scot nici un cuvant, parca eram paralizat, parca aveam furtune în gat, parca eram mort....
Îsi încalţa pantofii aurii şi iesi în lume. Merse ore întregi pe jos atenta la absolut tot! La vântul care îi scutura buclele, la soarele care îi venea direct în faţa, la fiorii de frig pe care i-i provoaca o adiere de vânt rece…. Atenta doar la paşii ei…la ritmul lor pe caldarâm, la zgomotul facut de tocuri pe diferite suprafeţe…la felul cum ii reacţioneaza picioarele dupa un anumit timp de atâta mers, la durerile provocâte de mers, sau de strânsul pantofilor noi....

000

NIMENI

Bun.....e o poveste interesanta, m-a dus în poveşti din poveşti din poveşti..... Sunt la orfelinat si am primit aceasta poveste din partea şefei care mi-a spus ca e din partea mamei mele biologice şi ca mi-a fost lasata sa o primesc şi sa o deschid când împlinesc 18 ani. O cutie cu hârtii si nişte pantofi aurii.
Ce dilii sunt oamenii.....
Pantofii aurii ma strâng....
Ma lasaţi ,bai, cu toate poveştile voastre? Eu nu vreau nimic de la viaţa.
Traiţi voi cu poveşti şi iluzii! Eu n-am nevoie de profesori pt a fi !

-Maria, Maria ! se auzi strigând disperata şefa....

-Ma confundaţi!

Sunt...... NIMENI!
Nu exista trecut, viitor şi poveşti!
Exista acum!
Acum traiesc asta fara şcenariu şi planuri.

7 comentarii:

Hazel`Eyes spunea...

Extraordinar!....fara cuvinte.Si daca am o sa iti spun pe messenger.

adriana spunea...

vad ca iti place sa scrii...deci si sa citesti...hai la poveste...dardindar: Povestea bicicletei sau lungul drum de la copilarie la maturitate (partea a 3-a)

Mihaela spunea...

Draga mea pasionala... eu nu-s o iubitoare a slovelor, stii bine asta, la mine cuvantul iese ca sa inteleaga ipochimenii simtirea ce trece prin mien sau prin ei.
La prima aruncatura de ochi e Sandra Brown curat, dar train slovele tale la propriu stiu ce ravneste celula ta in fuziunea materiei.
Am trait acele vanatai pe mana, acolo unde fuziunea aduce semnul beatitudinii...el exista scumpa mea, dar omul striveste corola carnala in prejudecati, frici, sechele, constrangeri, indoctrinari.
Esti o femeie plina, ai sa spui... N-am sa gasesc nimci deasupra mea sa revars, ca vb chinezului:"cum sa umpli ceva ce e deja plin", eh draga mea, te contrazic aici:
Ca sa eliberezi paiunea trebuie sa faci distinctie mare intre tine si TINE. Si imediat aduc argumente.
Mare agreseala a "muierii" este complacerea, ea crede ca barbatul este cauzalitatea frigiditatii ei interioare. Poi cum ar putea un barbat sa cauzeze asa trauma in femeie, daca femeia insasi ajunge la acea departajare a eului de lut. Imagineaza-ti ca toate femeile viseaza la acel barbat pasional, tandru, 3 in unul daca e posibil, adanc si spiritual etc etc etc
Nu-i nimic rau in asta, intr-adevar... dar daca ajungi sa sufletul tau ai sa stii ce isi doreste carnea ta, chimia si legaturile ei ce ointrepatrund. Daca faci marea greseala a lumii sa cauti sufletul adanc in altul decat in tine si sa combini materia cu el,risti sa creezi un mare BOGUS ca in carticica ta si sa traiesti fuziunea creativa nu palpabila. Asta fac toti oamenii.
M-a intrebat ceoneva odata:"mai Maya mai... ce inseamna pt tine un barbat adevarat?"
I-am raspuns scurt: Cel care se cunoaste inde-ajuns in carne ca sa-si poata cuprinde sufletul, sa nu mai fure din mine, sa nu mai creeze in mine, sa nu se mai agate de mine!"
Ce inseamna o femeie adevarata? ACELASI LUCRU!
Nepotrivirea nu sta in carne Corina, nu sta in compatibilitatea sexualitatii noastre perpetue.
Daca o femeie/barbat ajunge sa isi descopere nevoile trupesti, fanteziile, refularile, angoasele, fara prejudecata acceptarii lor, daca se exploreaza unul si altul individual atunci e e imposibil sa nu stii ce cauti in el sau in ea.
Daca insa ravnesti sa ai si fuziunea carnala si cea spirituala, aici e o mare problema:
Atat timp cat tu ajungi la tine scumpa mea, atat timo cat iti dai identitate dincolo de om, cand resortul reamintirii tale imbratiseaza carnea si nu invers, vei accepta fuziunea in om fara sa-i cauti lui adancitura sufleteasca si capacitatea lui metafizica a intelegerii tale.
NU MAI CERETI FRATILOR INTELEGERE DE LA CARNE!
Nu exista intelegere, empatie sau alte minunatii indoctrinate.
INTELEGETI-VA, ACCEPTATI-VA, EMPATIZATI CU VOI INSIVA si veti cuprinde orice forma, vietate, entitate, creatura, fara sa mai cersiti dramul de atentie, apreciere, fara sa va mai furati din altii ce AVETI DEJA in voi!!!!!!!!
E greu? NU!

Mihaela spunea...

problema omenirii asteia sta intre extreme draga mea idealista, oamenii se cauta in afar de cand lumea, pygmalioneaza in altii te doare teasta, apoi se intreaba de ce dupa ce fura din altii ei se sitm goi si parasiti la final.
Nu mai confundati iubirea- CARE E SURSA CONSTIINTEI UNIVERSALE, cu iubirea de carne, legaturile ancestrale si chimia unui consum inevitabil.
Invatati sa faceti diferenta intre ele, iubiti-va pe voi insiva si cautati in altii ce aveti in voi deja, fara sa faceti tipare, fara sa asteptati printii pe cai alb si sa le gasiti cand vin la voi coada neagra.
Nimeni nu e perfect in carne, toti venim aici sa ardem imperfectiunile si ramasitele ramase.. toti avem legaturi intre noi indiferent de chimia partenenta la un sex diferit sau comun, androgin, sau hetero...toate-s legaturi.
Asa ca in loc sa creezi sexualitatea-ti in BOGUSI ia si traieste-ti tu fiecare celula, recunoaste-o in tine, accept-o oricat de neacceptatat ar fi la nivel de prejudecata sistemului si cand te vei simti eliberata de tot ce te constrnage in carne ai sa gasesti si pasionalul care sa te "invineteasca" peste tot pasional, agresiv si tandru pana-ti ies toti hormoneii latenti la plimbare:))))
Dar pana sa apara El, invata s anu mai creezi in altii, SA NU MAI NASTI IN ALTII/ SAU PE ALTII ca sa te citez, invata sa te iubesti si sa te pretuiesti tu insati, ca atunci cand apare ipochimenul sa-l recunosti si sa-l accepti fara sa-i ceri nimic in schimb.
Pur si simplu sa va intalniti redescoperiti individual si sa va consumati legatura in carne.
E frumos cum scrii nu zic nu, ca de aia e arta sa luam aplauze dupa cum ti-am zis, dar in momentul in care ai sa te rupi de aceatsa dependenta defuolatorie ai sa incepi SA TRAIESTI! Pana atunci ai sa scrii ca orice muritor de rand negasit, neiubit, nemangaia si neinteles in sinea neajunsului lui.
Si toti cei ce te vor citi pe tine si tu pe ei, sa realizeze un singur lucru:
Noi oamenii suntem insisi MINUNEA din carne si-n afara ei, nu exista ierarhie si nici extrema in carne mai sus de sistemul creat sa le detinem. Noi avem adevarul si simplitatea divinului in noi, cunoasterea e in noi, amintirea e in noi, raspunsurile sunt in noi, TOTUL E IN NOI!
INTORCETI-VA ASADAR LA VOI SI CONSUMATI-VA LEGATURILE NETERMINATE LA TIMP, ca sa nu mai existe decalaje intre voi si sa nu va mai intoarceti inapoi, la fel de singuri in carne si-n negasire.
Pana atunci ai in fata ta un om IMPLINIT deloc lipsit de durere, dar fericita ca aceasta durere mi-a dat libertatea de a STI CINE SUNT!
si daca eu am ajuns pana aici scumpa mea TOTI VOM AJUNGE!
Asa ca viseaza, nu zic nu... dar nu-l mai crea pe MACHOMANul care s ate faca FEMEIE!~FII TU FEMEIA CARE SA SE REGASEASCA PRIN EL!
ne vedem la lamsarea cartii mele si atunci am sate strang in brate si ai sa te umpli cu tine, din tine prin mine si ai sa intelegi ca omul e singur in carne pt ca LUPTA LUI E INDIVIDUALA, darnu va fi niciodata singur in suflet pt ca CONSTIINTA LUI E COMUNA TUTUROR!
asa ca IUBESTE-TE te femeie si arata-le si lor celor ce te vor citi, ca pasiunea e in noi toti trebuie doar sa ne acceptam CARNEA!
Te iubesc, pt ca ma iubesc... Maya!

CoraSand spunea...

Va iubesc pentru ca ma iubesc! Povestile noastre sunt legaturi cu dor......Va astept si vin spre voi....

CoraSand spunea...

Va iubesc pentru ca ma iubesc! Povestile noastre sunt legaturi cu dor......Va astept si vin spre voi....

CoraSand spunea...

adriana...vorbim pe mess corina.matey@yahoo.com