Scriu si traiesc PoeVie!

joi, 14 ianuarie 2010

ALEGERILE

Sunt oameni care de la viata lor nu vor nimic. Dar nimic absolut. Sau vor sa doarma mai mult, sa manance mai mult, sa faca sex mai mult. In rest nu vor nimic altceva. Vor o cantitate din ceva ce nu au suficient sau cat cred ca li se cuvine. De ce sa isi puna intrebari? La ce folosesc intrebarile? Ca nu le aduc in plus ore de somn sau bucati mai interesante in pat…..Dar poate tocmai acele intrebari le aduc cantitatile de care au nevoie. E posibil ca scormonind dupa niste adevaruri sa se iveasca niste solutii care sa faciliteze accesul la o sursa de hrana mai satisfacatoare sau la o zona de relaxare mai acesibila. Dar e bine in inertie pentru unii si e bine in extaz si uimire pentru altii. E bine in ritmul cunoscut sau in neritmul necunoscutului. Orice scuturare revolta p ecei statici. De ce sa le arati acestor oameni ca trece viata pe langa ei? De ce sa le spui direct sau indirect ca se rateaza, isi rateaza sansa de a se descoperi pe ei si ca minune, ca unicitate si ca ca indirect le rateaza celor din jur i sansa de a se imbogati interior din relatia cu ei? Mai bine fug, injura, comenteaza si blameaza. Cine esti tu sa vrei de la ei altceva? Cine esti tu sa le arati si alte perspective? De ce crezi tu ca tu deti adevarul vietii?
Pai nu cred. Pai nu stiu. Imi pun intrebari, caut solutii, ma minuez!
Si daca iti pui intrebari si cauti solutii nu trece pe langa tine tocmai acea viata care iti cere de mancare, care iti aminteste ca e vremea de sex?

Problema e ca oamenii nu stiu sa se aseze unde le e locul. Nici cautatorii nici cei cu linistile. Loc sub soare e pentru fiecare. Dar cei cu intrebarile uita sa caute gradina celor ce cauta iar cei cu cantitatile nu stiu sa doarma cuminti in patul celui ce doreste somnul.

Alegerile ne apartin. De ce nu ne dam raspunsuri cu privire la propriile alegeri inainte de a accepta varianta aceea de viata conflictuala?

2 comentarii:

andreiradu spunea...

Bun gasit!

De ce?
Poate tocmai pentru a ne da sansa de a experimenta.
Fara conflictul din noi, de langa noi, probabil ne-am numi "iluminati".

Sincer, eu nu am cunoscut oameni care sa nu-si spuna intrebari, insa am cunoscut oameni care nu voiau sa spuna ca-si pun intrebari.

Cred ca toti oamenii trec prin experienta frustranta de a nu sti sa se aseze unde le este locul.
Si chiar daca spun ca stiu sau chiar s-au asezat, nu inseamna ca si este acela locul unde trebuie sa se aseze.

Nu ma pot pune in pielea celui care ar putea sa-si spuna altcuiva ca "viata trece pe langa el", i-as putea arata perspectiva din care privesc eu si ... atat!
Nu suntem in pielea personajului, nu traim chimia organismului respectiv, nu avem cumulul de informatii ale respectivului si nici bagajul de trairi anterioare.

CoraSand spunea...

bun gasit Andrei Radu!

Eu am intalnit asememea oameni si tocmai asta m-a uimit. Poate ma intrebi, asa cum ma intreb si eu , ce am cautat in preajma unor asemenea oameni. Uimirea m-a tinut locului! Neincrederea ca exista asa ceva si ca le e bine. Daca ei aveau reteta , o voiam si eu cu riscul de a anula tot ce am acumulat. Experimentarea, da , ma fascineaza experimentarea , cu orice risc...mai ales acolo unde exista risc, cred.......