Deflorare

Cine o să-mi cunoască numele când s-a întins pe podele?

Au trecut armate,
l-au luat pe picioare,
l-au înecat în marea absentelor tale.

Nisip a rămas pe marginea clepsidrei.
Piramidele s-au şlefuit, sunt scoici.

Cine să-mi recunoască ecoul zbaterilor din geană?
Ţipătul mimat al misterului?
Dorul trecutului din izvor?

Au plecat să moara iar cu tine, departe...

Cine să mă creada când nu mai am glas dus?
Când tălpile s-au împotmolit în apus?

Când primăverile au adormit rănite?

Omule, pierdut prin mine însămi, dată ţie,
Când te-ai dus, ai şters taina primei deflorări?