Scriu si traiesc PoeVie!

vineri, 27 martie 2009

o dragoste clara fara mutatii genetice.


Ma vad mereu intre lumi in levitatie maladiva. Vine o clipa in care si iluzia detasarii de ilizii se destrama. Si te gasesti gol si infertil pe marginea unei prapastii neanuntate. Stai in fata realitatii impietrit. Sa o iei in piept sa te imbeti cu ea...sa mori cu ea de gat ,sa mai fii? sa nu mai fii? Toate deodata se invalmasesc in acele prime clipe de luciditate.
Si apoi mintea intra in actiune...desi inima e strivita, supurenta...chircita.....
Sa te resemnezi? Sa traiesti viata ca martor sau sa te lupti cu ea...incercand iar si iara sa gasesti inceputul scarilor ca sa urci spre ceva mai bun , mai cald, mai aproape de vis., de iluzie...
Cautam mereu ceva, mereu altceva...si nu exista retete, nu exista certitudini, nu exista scripte. Vrem sa ne implinim batand in cuie sentimentul implinirii si al popasului. Cautam jumatati. Alegem jumatati si apoi alte jumatati. Vrem sa descoperim in celalalt propria fiinta, il vrem oglinda, il vrem reflectare...dar noi nu stim cine suntem, o jumatate, doua jumatati....ce gen avem in realitate....fara oglinzi....suntem androgini? Nu suntem deloc?
SUNT FEMEIE! O striga sanii mei bogati si poftele mele carnale si uterine...imima mea maaaaaaaaare.Tremur in fata unui barbat masculin pana in maduva oaselor....ma atrage masculinitatea lui nervoasa si bruta...dar cand sa ne unim...toti, toti barbatii mei ma vor barbat...ma vor puternica, ma vor rea, insensibila....independenta sau poate chiar mai luptatoare decat ei!De ce asta? Pentru ca mintea mea poate, pentru ca energia mea li se daruieste vulcanic? pentru ca pot sa imi calc pe inima de dragul lor?
VREAU sa fiu FEMEIE!
Ce e asa de greu de inteles.?.
Vreau un barbat care sa ma faca sa fiu si sa raman FEMEIE,intreaga, facuta sa iubesc dumnezeieste, sa daruiesc pana la anihilare sa fiu calda si jucausa si lenesa si frumoasa...si superficiala si slaba..si dependenta de mana lui puternica si mangaietoare cu zgarcenie...si trofeul lui si doamna lui si curva lui salbatica, nu vreau competitie, nu vreau sa fiu mama barbatului meu ,vreau sa fiu mama copiilor lui...vreau sa pun dragoste in mancarea pe care i-o fac si poezie si dor de sex....vreau sa aduc lumina caminului si parfum de cozonaci proaspeti si cearceafuri apretate....arome afrodisiace si promisiuni umede. Vreau sa am ca singur scop frumusetea si devenirea mea ca femeie la umbra lui.
Dar el ....zice Da siin realitate e Nu.Stapan peste Barbatul din mine,barbatul meu il provoaca, il naste, il foloseste. Femeia din barbatii mei nu stie sa fie femeie ......are mustata si muschi si face dragoste doar animalic, nu cu senzualitate si unduire, nu cu fluturare din gene si provocare. Vreau o dragoste clara fara mutatii genetice. Mai exista primii oameni?

2 comentarii:

Dan Radu Paraschivescu spunea...

remarc prospetimea textului, provocarea titlurilor, pasiunea cu care mi-as dori si eu sa pot scrie, si stilul marca CS. UN blog de care ma simt atras.

complimente

Dan Radu Paraschivescu spunea...

Nu intotdeauna vreau sa demonstrez ceva prin cele scrise. Nu si de data acum. Asta daca poate fi cineva sincer pana la refuz....
cred ca barbatii se indragostesc strict de acele calitati pe care nu le regasesc in ei insisi, spre care tind dar pe care mana lor, oricat de puternica, sau vointa prea incapatanata nu le poate crea in interiorul lor. Mereu cauta... neodihniti... Astfel ca barbatii se tem; nu iti doresc sa simti teama, angoasele, anxietatea unui barbat constient de limitarile sale... se tem ingrozitor ca nu pot fi ceeace isi doresc sa fie in plan personal, spiritual, sau familial, social; asta ii face incompleti, insuficienti, insolvabili in fata propriului orgoliu..... frustrarea unui astfel de om reprezinta resortul fundamental, pe care il regasesti in doina de jale abea soptita in neantul miezului motivatiilor sale. Ii e greu sa traiasca cu sine insusi... dovedindu-si sie insusi si altora ca el ca nu are caracter fapt dovedit in mii de ipostaze... in atatea ipostaze... sentimente, sisteme filosofice, incertitudini.... asta ii propulseaza intotdeauna pe barbati in relatiile lor.
Un barbat va incerca sa isi ascunda nefericirea intr-o juvenila pofta de viata si intr-o puerila inocenta de neinteles. Pentru ca e insuportabil sa traiesti cu tine insuti astfel. Iar procesul devenirii... asemanator cu durerile nasterii nu poate fi suportat. Barbatul este adeptul solutiilor care dor cel mai putin. Strict in plan personal, nu si neaparat in altele; astfel isi va gasi odihna nelinistilor sale nebune in nelinistile tale pe care tu le percepi cu ceva mai multa detasare. Si in implinirea nevoilor tale superficiale carora le vei fi pus de mult eticheta de supliciu.
nu e nici un pic de loc de ironie in ce am scris mai sus... e masculinitate pura. daca as avea altceva mai bun sa-ti dau cu incapatanare as fi dat. dar sunt doar eu... barbatul din iubitul, fratele, tatal, prietenul din copilarie....
Obiectii?