PREA PLINĂ DE VIAŢĂ SĂ MAI POT FI

De ce a trebuit sa pleci tu si nu eu?

Fructul nu se vede în floare
Trecutul începe dincolo de anotimpuri.

Ai venit ca o furtuna, din prea senin ,
M-ai învăţat să apun şi să răsar din tine.
M-ai întredeschis spre lume...ieri
Azi,
Cerul se opreşte acolo unde încep lacrimile
Nevenirile tale-mi sunt blesteme
Orele trec dezbracate de dor.
Iar
Am la mine mereu o jumatate de vină
mereu curioasă,
mereu obraznică...

Ieri
o vreme am băut doar tăceri seci
Azi
Ţipătul trece din vine în vene,
singurătatea păcatului rupt se aşterne,

Odată cu mine se-ntinde un gând pus pe ducă.
Mâine
Zac împărţită între carne şi vise
prea plină de viaţă să mai pot fi!