Scriu si traiesc PoeVie!

luni, 9 martie 2009

Uimirea Uimirii/ Telecomanda


Uimirea uimirii

Puţine lucruri, stări, întâmplări….sunt sau pot deveni uimire pură.
Ne uimeşte un zâmbet plin de farmec, o adiere, o vorbă, un gust, o reacţie, o nuanţă un ceva….

Că ne ia ceva uimirea sau ne dă, necesită o atenţie cantitativ -calitativă serioasă.
Eu sunt total neserioasă !
Şi zic, acum, că oricum ne dă…ne ia şi ne dă….. e un dar, dar….

La bine e o ţopăiala internă ieşită din comun, e o copilărie rensăcută, o regăsire inocentă a începuturilor, un ritm de simfonie erotico - eroică, o energie ţâşnită ca un izvor de încredere şi bine cu privire la ceva ce stă să înceapă să devină….ceva cu viitor, cu soare, şi cu iubire şi cald şi capacităţi paranormale de dărâmare a munţilor, a limitelor, a lanţurilor…. În spre ….şi mereu , mereu, lacrimi. Lacrimi denumite de bucurie,


La rau se prăbuşesc corabiile, fuge pământul de sub picioare, se dărâmă munţii, dar nu pentru a construi în loc, ci fisurând piramidic în sens invers, golind de orice, se întunecă zarea şi dispare orizontul, siguranţa, se naşte jelania şi starea de victimă, se simte adierea sfârşitului şi aproape este vizibilă şerpuirea energiei spre ea însăşi, în anulare…nevoia de zacere şi neant. Şi…lacrimi….mereu,mereu lacrimi.

Dar cine garantează că definiţiile binelui şi răului sunt reale ?

Ştiu sigur că lacrimile au şi ele nuanţe şi gusturi.
Paradoxal ca adevărul însuşi !
Lacrimile, în momentele de extaz sunt reci ! umezesc energia scânteietoare, zgribulesc pielea şi reaşează inima în formă ca să nu se ajungă la explozie !
În momentele de haos şi anulare, lacrimile ung….îndulcesc….frig obrajii şi sfârâie în inimă., o înfloresc din noroi.

Uimirea vine adesea din afară, dar pârjoleşte sau îngheaţă interiorul.

Ţinteşte!

Dintotdeauna este AŞTEPTATA - NECHE MATĂ.
E alungată, dar regretată.
E primită şi blamată.
E impuls !

Toate spaimele ancestrale şi vibraţiile euforice pornesc şi se termină subit.

Uimirea e viaţa şi moartea şi… înca ....

Ea ţine locul bătăilor de inimă, haotice , sub apă, când eşti la un pas de înec şi te înşurubează în tine şi te împinge să mai fii…ca să mai guşti o gură de viaţa, de vis, în gura de aer pentru încă un ciclu .
Ea ţine locul aripilor în senzaţia de explozie a bucuriei şi naşterii.



Uimirea e fisura prin care lumina iese şi intră !



Ce-mi veni să scriu despre uimire ?

Puţine lucruri ,stări, întâmplări mă mai uimesc real, după ce m-am tăvălit în mocirla existenţei sociale, inhalând puteri pamântene direct în vene, mâncând bani cruzi direct din idei, devorând bărbaţi şi femei direct din faşa dorinţei, tocând vorbele ca pe victime răscoapte ….machindu-mi orgoliile cu 1001 oglinzi prin 1002 iluzii vicioase întoarse spre toate cela patru puncte cardinale, risipite în razele cercului, după ce am vomitat falsitatea şi am ingerat-o artistic cu pretenţii de adevăr şi asimilare, dupa ce mi-am consumat iubirile viermănoase ca pe techile cu sare după modele de filme pentru adulţi cu personaje de desene animate distribuite piratat pe net sau subliminal în manuale şcolare….acu, m-am uimit uimindu-mă !

Am Râs , Plângând Râzând cu Lacrimi, în şi prin tot şi din tot din mine, niagaric şi rotund!

M-am masturbat cu pastă de dinţi mentolată şi duşul cu apă fierbinte şi am tremurat încinsă de imaginea mea răsfirată la care priveam detaşată, cu trupul zvâcnind şi fata schimonosită, cu sunete nelumeşti emise sau oprite între respiraţie şi stop cardiac, cu toţi ochii deschişi până la bulbucare!

Am luat cu mâna dreaptă în vârful degetului arătător un strop de lacrimă sărată şi cu mâna stîngă un strop de lacrimă dulce şi le-am amestecat în gura…muscându-mi buzele şi animalitatea.

M-am ridicat din cadă cu orgoliul şi umilinţa nebuniei şi, ca şi când nu aş fi fost de faţă, atentă să nu decad iar, am mers goală , desculţă, şiroind, fierbinte şi geruită şi am apăsat pe telecomandă.

Toţi ochii mi s-au redirecţionat. Am privit chipuri bidimensionale, am auzit cuvinte, am descifrat mesaje…am simţit relaxarea totală a muşchilor ce mai devreme stăteau să se rupă..şi am înteles liniştea…Am tras dintr-un pai un rest de lapte şi nes şi am simţit dulce- amarul cum coboară din gură în gât, în stomac….în mine..stătut, şi uimită de uimirea telecomenzii din viaţă, am adormit .


De Cora Sand

Un comentariu:

Mihaela spunea...

hehe Cori Cori, ma uit la tine si cu izul meu infatuat in forma o sa-ti zic: Abia te nasti copila mea, ma simt ca Mos Vasile care-mi mangaia sufletul cu atata daruire in demersul asta.
Esti un om frumos! Ai sa zici nu simt asta sau ai sa zici ce e frumusetea ca sa ma cuprind?
Am sa-ti zic atat, abia te descoperi si cand n-ai sa te mai uimesti de ceea ce gasesti in tine ai sa simti cum iti apartii intru totul.
Bine e un drum lung sau scurt, numai tu-l stii, insa ce-ti pot spune eu de aici din miezul meu, e ca mai ai de ars, de consumat si de uimit in tine si-n altii chiar daca simti ca ai ajuns la un cumul, ca ai asimilat destul.
Faptul ca te iti accepti sexualitatea e bine, faptul ca te regasesti ca femeie in tine e minunat, insa un sg lucru mai ai de acceptat:
Nu te mai agata!!!!!!!!!
Da-ti drumul si lasa-te in tot ce te cuprinde si trece prin tine, ia-ti ce ai nevoie din marele TOT si nu te teme de singuratatea carnii, pt ca mereu vei avea surogatul sufletului care-ti sufla-n ceafa.
90% din tien e sexualitate explorata in scrieri, dorul de dor si nevoia de El, cand ai sa consumi asta ai sa te umpli cu tine si tot ce ai sa reversi dint ien va fi tie!
Pana atunci, consuma, simte, iubeste, sufera, doreste, viseaza, experimenteaza, ca aia e ARDERE!
Cand vei fi terminat, apare si omul mama lui de Om, cu el nu vei mai cersi destruparea si nici plinul ...ci vei lua libertatea ta si vei merge prin viata ca niste camarazi atotstiutoti si impacati.
Ajungi acolo si o sa bem ceaiul unei dimineti cu zambet mai mare decat CLIMAXUL carnal:)))
Te imbratisez femeie nebuna de bunatate!